ICCJ. Decizia nr. 100/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin decizia nr. 807/A din 14 octombrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, s-a admis apelul declarat de reclamantul W.H. împotriva sentinței civile nr. 455 din 26 aprilie 2004, pronunțată de Tribunalul Mureș, s-a anulat sentința atacată și s-a reținut cauza pentru rejudecare în fond.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel, a avut în vedere dispozițiile art. 297 alin. (1) , stabilind că greșit a procedat prima instanță respingând contestația reclamantului împotriva deciziei nr. 69/2004 emisă de R.A.G.C.L. Reghin, motivând că recurentul nu a depus notificarea prevăzută de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul situat în Reghin, iar pentru imobilul situat la nr.118, nu se pot acorda despăgubiri întrucât nu a fost deținut de pârâtă.
După reținerea cauzei pentru judecarea în fond reclamantul a depus precizare de acțiuni solicitând anularea deciziei nr. 69/2004, restituirea în natură a imobilului și constatarea preluării fără titlu valabil a acestuia de către stat.
Pe timpul dezbaterilor instanța a pus în discuția părților modalitatea de soluționare a petitului privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, având în vedere faptul că dobânditorii acestui imobil nu au fost chemați în judecată.
A mai reținut că, reprezentantul reclamantului a învederat faptul că acest petit urmează a fi soluționat printr-o acțiune separată de către dreptul comun și își rezervă acest drept.
Față de cele expuse, prin decizia nr. 133/A din 14 martie 2005, Curtea de Apel Târgu Mureș, a admis în parte acțiunea, a anulat decizia nr. 69 din 16 ianuarie 2004 emisă de R.A.G.C.L. Reghin și a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, să atribuie reclamantului titlului de valoare nominală echivalente sumei de 995.133.305 lei, pentru imobilul situat în Regin, înscris în C.F., nr.top 4/A și 5/A.
A respins ca nefondat petitul privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 792 din 3 decembrie 2002.
împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul W.H. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Printr-un prin motiv de recurs, reclamantul a susținut că instanța de apel a încălcat legea prin nerespectarea principiului prevalentei restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de statul comunist, principiu ce decurge din caracterul profund reparatori al acestei și nici nu a motivat această respingere.
O altă critică se referă la nemotivarea petitului privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 792 din 13 februarie 2002 încheiat între pârâtă și chiriași, având în vedere faptul că a fost învestită cu soluționarea acestui petit prin acțiunea inițială.
A mai susținut că, instanța, prin motivarea deciziei, arată că în timpul dezbaterilor (încheierea de la fila 8 dosar) ar fi învederat faptul că acest petit ar fi urmat să fie soluționat pe calea dreptului comun.
Cu același prilej, însă, fapt consemnat în aceeași încheiere, a arătat că înțelege să mențină toate petitele formulate spre a fi soluționate de către instanța învestită.
în acest context, recurentul-reclamant, apreciază că demersul instanței de a se prevala de faptul că nu ar fi formulat o acțiune în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare constituie un alt motiv de netemeiniciei deciziei atacate.
în același sens, cu ocazia ultimei ședințe de judecată, a solicitat introducerea în cauză a numiților H.K.Z. și H.M.K. (cumpărătorii imobilului), citarea acestora pentru a asigura opozabilitatea hotărârii, însă instanța nu a consemnat această cerere în încheierea de ședință.
Prin motivele de recurs formulate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice se susține că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, acțiunea fiind greșit îndreptată împotriva Statului Român.
Pe de altă parte, cuantumul măsurilor reparatorii, constând în titluri de valoare nominală echivalentă sumei de 995.133.305 lei, sunt exagerat de mari.
în analizarea recursurilor, deși nu au fost invocate în mod expres de reclamantul-recurent W.H. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a avut în vedere că argumentele întrunesc sub aspect formal cerințele art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
Recursurile sunt întemeiate.
Instanțele au fost învestite atât cu o contestație împotriva deciziei nr.69 din 16 ianuarie 2004 emisă de R.A.G.C.L. Reghin cât și cu o cerere de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 792 din 3 decembrie 2002, către foștii chiriași, deși pentru secundul capăt de cerere, contestatorul W.H. nu a chemat în judecată pe cumpărătorii imobilului în litigiu.
Instanța de apel, care a reținut cauza spre evocarea fondului, după o decizie intermediară, a consemnat în încheierea de ședință din 11 ianuarie 2005 că avocatul contestatorului, deși a declarat că nu renunță la nici un capăt de cerere, va utiliza o acțiune separată contra cumpărătorilor.
Ca urmare, s-a judecat cauza prin respingerea capătului de cerere privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 792 din 3 decembrie 2002 și admiterea contestației prin acordarea de măsuri reparatorii, cu motivarea deficitară, că nu s-a făcut dovada acțiunii separate.
Or, valoarea de vânzare a imobilului în litigiu a fost de 182.979.689 lei, situație în care competența soluționării capătului de cerere privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, revenea la data învestirii prin acțiune, 5 februarie 2004, judecătoriei conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., în vigoare la acea dată.
Ca atare, s-a impus admiterea recursului declarat de W.H., implicit și a recursului declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Târgu Mureș.
în rejudecare, va disjunge capătul de cerere privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 792 din 3 decembrie 2002, va stabili instanța competentă să-l soluționeze și va suspenda judecata pe Legea nr. 10/2001.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1020/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5583/2007. Civil → |
|---|
