ICCJ. Decizia nr. 1175/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la 15 februarie 2005 reclamanta Z.I.E. a formulat o contestație împotriva Dispoziției nr. 11 din 6 ianuarie 2005 privind soluționarea notificării nr. 109/2001 emisă de primarul orașului Pucioasa.
Prin notificarea amintită reclamanta a revendicat în temeiul Legii nr. 10/2001, în calitate de unică moștenitoare a tatălui ei N.N., despăgubiri bănești pentru imobilul construcție (172 mp) și teren aferent (250 mp) în Pucioasa, față de împrejurarea că imobilul a fost vândut, în baza Legii 4/1973 chiriașilor de la acea vreme, familia S.
Reclamanta și-a precizat ulterior acțiunea, solicitând despăgubiri pentru o suprafață de teren de 590 mp cum s-a constatat de către expertiza administrată în cauză că este suprafața terenului situat în str. H.
Tribunalul Dâmbovița prin sentința civilă nr. 1147 din 3 noiembrie 2005 a respins acțiunea ca neîntemeiată.
S-a constatat că reclamanta a făcut dovada calității de unică moștenitoare a defunctei N.N. conform certificatului de moștenitor nr. 386 din 23 martie 1993 însă nu a dovedit că terenul s-a aflat în proprietatea tatălui său și nici că terenul a fost preluat abuziv prin Decretul nr. 92/1950. Deși în anexa la Decretul nr. 92/1950 se prevede la poziția 5433 că de la N.I.N. se preiau în proprietatea statului 4 apartamente din București și Pucioasa, nu se indică elemente pentru individualizarea imobilului în acel act normativ.
S-a mai constatat din raportul de expertiză că terenul, fiind atribuit în proprietate familiei V. (210 mp) prin ordinul prefectului 405/2001 și respectiv familiei B.(380 mp) prin ordinul prefectului nr. 448/2003, el intră sub incidența de reglementare a Legii nr. 18/1991,art. 36 alin. (2)-(6).
Curtea de Apel Ploiești prin decizia civilă nr. 87 din 16 mai 2006, a respins ca nefondat apelul reclamantei.
S-a constatat că instanța de fond și Primăria orașului Pucioasa au făcut o corectă apreciere a probelor, în sensul că înscrisurile prezentate, procesul verbal din 22 iunie 1953 și lista anexă la Decretul 92/1950 atestă proprietatea autorului reclamantei asupra unor imobile construcții (apartamente) nu și asupra terenurilor pentru care nu s-au depus acte. Măsura confiscării nu prevede existența terenului de 250 mp.
împotriva acestei decizii reclamanta a declarat în termen legal recurs pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în fapt, în esență, reclamanta a susținut că s-a făcut o greșită interpretare și aplicare a Legii nr. 10/2001. La data pronunțării sentinței de fond, intrase în vigoare noul text al art. 22 al Legii nr. 10/2001, urmare modificărilor aduse de Legea nr. 247/2005 care instituie o prezumție de proprietate care poate fi răsturnată prin probe contrare or, în cauză nu s-au făcut aceste probe, contrare cu înscrisurile doveditoare prezentate s-a înscris în prezumția legală amintită iar cei doi chiriași cărora li s-a vândut ilegal apartamentele nu pot beneficia de dreptul de proprietate asupra terenului aferent, în raport de art. 36 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, pentru că titularii actuali ai dreptului de proprietate asupra apartamentelor cumpărate a fost dobândit de la stat, ei neavând anterior cumpărării un drept exclusiv asupra terenului.
Recursul este fondat.
Reclamanta a făcut dovada proprietății autorului ei asupra imobilului pretins, cu anexa la Decretul nr. 92/1950 de preluare a acestuia.
Identificarea imobilului prin adresa acestuia, str. H., a fost coroborată, pentru a determina proprietatea, cu procesul verbal din 22 iunie 1953 în care se menționează imobilul din str. H., proprietatea lui N.N., precum și cu adresa nr. 3488 din 22 martie 1949 a Administrației financiare sector 1 Galben (depusă în original la dosar), din care rezultă că proprietarul avea un număr matricol pentru imobilul în discuție (609) și plătea un impozit de 3.256 lei.
S-a făcut dovada cu adresa Primăriei Pucioasa, nr. 7590 din 1 iunie 2005, că numărul civic 4 din str. H. este astăzi nr.6.
Proprietatea asupra construcției expropriate a fost confirmată de instanța de apel care însă în mod neîntemeiat a considerat că nu s-au făcut probe pentru dovedirea proprietății asupra terenului.
în acest sens expertiza administrată în cauză a individualizat imobilele expropriate și a constatat că la adresa situată în str. H. nr. 6 (fostă 4) se află un teren de 590 mp, deținut în prezent de familiile care au cumpărat imobilele, fiindu-le atribuite în proprietate prin ordinul prefectului din anii 2001 și respectiv 2003.
Aprecierile asupra naturii juridice a terenului se fac de autoritatea chemată să soluționeze cererea de revendicare, în faza în care aceasta se află, în cazul de față de către instanța de judecată (investită cu contestația împotriva dispoziției), fiind irelevante sub acest aspect aprecierile expertului care de altfel nici nu statuează asupra naturii juridice cum s-a interpretat de instanța de fond, ci prezintă situația terenului în raport de actele ce i-au fost prezentate.
S-au făcut dovezi că pe lângă construcție, au existat și terenuri aferente.
Sub acest aspect, anexa la Decretul nr. 92/1950 a fost completată cu expertiza efectuată în cauză și cu informațiile precizate în adresa nr. 3145 din 19 mai 1992 a SC A. SA la cererea petentei, în sensul că terenul trecut în proprietatea statului, situate în București, str. M. 95, sector 4 și str. H. nr. 4 Pucioasa, "fost proprietatea numitului N.I.N. în baza Decretului 92/1950 poziția 5433 în total teren 701 mp".
Din ordinul nr. 405/2001 și ordinul nr. 448/2003, emise de Prefectul județului Dâmbovița, rezultă că li s-a atribuit în proprietate actualilor proprietari ai construcțiilor din str. H. nr. 6, teren aferent în suprafețele indicate expres.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în absența unei probe contrare, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.
Dovezi contrare nu s-au administrat în cauză, de către pârât. Din contră, se constată că decizia atacată este nu numai nelegală, dar și neîntemeiată pentru împrejurarea că nu a respectat propunerile făcute de Comisia județeană pentru aplicarea Legii 10/2001 și exprimate în procesul-verbal din 4 noiembrie 2003, cât privește petiționara Z.I.E. București, la fila 2 al acestui proces verbal depus la dosarul de fond filele 27-30. Pentru cazul reclamantei, tratat la pct. 2 din acest raport, propunerile sunt de "admitere în principiu, înaintarea dosarului la Comisia de evaluare în vederea stabilirii cuantumului pretențiilor", propunerea a fost votată în unanimitate de Comisie.
Se constată așadar că pretențiile reclamantei de revendicare în formă de despăgubiri pentru imobilul ce a aparținut în proprietate tatălui ei, sunt justificate.
Restituirea în natură nu mai este cu putință, imobilul a fost înstrăinat prin contracte de vânzare-cumpărare chiriașilor înainte de 1984 și acestora li s-a atribuit în proprietate, prin ordin al prefectului, terenul aferent construcțiilor.
Pentru considerentele arătate, văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ. a fost admis recursul, a fost modificată decizia atacată în sensul că a fost admis apelul reclamantei împotriva sentinței civile nr. 1147/2005 pe care a schimbat-o în totalitate și în consecință s-a dispus admiterea contestației. A fost modificată dispoziția nr. 11 din 6 ianuarie 2005 a primarului orașului Pucioasa, în sensul că a fost constatat dreptul reclamantei la despăgubiri pentru imobilul construcții și teren aferent situat în str. H. nr. 6, Pucioasa.
în acest sens a fost obligat Primarul să emită o nouă dispoziție în beneficiul reclamantei, în sensul constatării dreptului acesteia la despăgubiri pentru imobilul revendicat.
în raport de intervenția Titlului VII din Legea nr. 247/2005 care instituie o procedură specială în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, se vor respecta dispozițiile legii speciale în procedura instituită de aceasta.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1331/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1404/2007. Civil → |
|---|
