ICCJ. Decizia nr. 1130/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 783 din 21 septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a respins ca nefondată excepția inadmisibilității formulării cererii de restituire în natură, invocată de către pârâți; s-a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale a reclamanților de a solicita restituirea în natură; s-a admis contestația formulată de reclamanții Ț.P.R.S. și Ț.T.F. și s-a anulat decizia nr. 4895 din 12 decembrie 2001 emisă de R.N.P.R., D.S. București; a fost obligată pârâta să restituie în favoarea reclamanților decizia de restituire în natură a imobilului în litigiu; s-a respins cererea reconvențională ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, a reținut, în esență, că prin sentința civilă nr. 711 din 13 iunie 1929, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția a III-a, i s-a atribuit numitului A.C. în deplină proprietate imobilul compus din două bucăți de curte cu o casă mică, 0,3856 mp din moșia Buciumeni în suprafață de 21795 mp.
Prin procesul verbal din 1 septembrie 1948, imobilul a fost preluat de la numitul A.C., moștenitorii acestuia fiind reclamanții, conform certificatelor de moștenitor nr. 352/1957 eliberat de notariatul Raionului Orășenesc, nr. 21306 din 16 noiembrie 1994 eliberat de Notariatul sectorului 1 București și respectiv nr. 1/2003 eliberat de B.N.P. I.T.
Pe fondul cauzei, instanța de fond, a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001, înlăturând susținerea pârâtei, că în cauză nu ar fi incidente prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât construcțiile nu se încadrează în cele prevăzute de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 1/2000.
împotriva acestei sentințe, a declarat apel, pârâta R.N.P.R. D.S. București, susținând că, în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a lui Ț.P.R.S., cât și excepția inadmisibilității de restituie în natură a imobilului, întrucât aceasta nu se află în circuitul civil, iar terenurile forestiere se revendică în temeiul Legii nr. 1/2000 și nu în temeiul Legii nr. 10/2001.
în ceea ce privește expertizele tehnice efectuate, apelanta a susținut, că acestea au lămurit instanța cu privire la obiectivul, stabilit dacă imobilul în litigiu se regăsește în actele de proprietate ale reclamanților sau nu.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 188/A din 13 aprilie 2006, a respins ca nefondat apelul declarat de D.N.P.R. D.S. București, împotriva sentinței nr. 783 din 21 septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.
Pentru a decide astfel, curtea de apel, a reținut, cu privire la excepția inadmisibilității formulării cererii de restituie în natură a imobilului, că reclamanții-intimați aveau dreptul să solicite restituirea, în temeiul Legii nr. 10/2001, făcând și dovada calității de persoane îndreptățite, în sensul art. 3 din aceeași lege.
A mai reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât construcția nu se încadrează în cele prevăzute de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, nefiind considerată ca existentă pe un teren forestier ce a făcut parte dintr-o exploatație forestieră la data trecerii în proprietatea statului.
împotriva deciziei menționate a declarat recurs R.N.P.R. D.S. București, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență următoarele:
- în mod greșit ambele instanțe au respins excepția lipsei calității procesuale a numitului Ț.P.R.S. de reprezentant în justiție pentru Ț.T.F., având în vedere că procura depusă la dosarul cauzei nu îndeplinește cerințele art. 162 din Legea nr. 105/1992;
- terenul și construcția, face parte din fondul forestier, fiind aplicabile prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Dezvoltând acest motiv de recurs pârâta a susținut, că în temeiul Legii nr. 1/2000, intimaților reclamanți li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de 10 ha, din care 4 ha teren cu vegetație forestieră în imediata vecinătate a imobilului în litigiu, nerespectând dispozițiile art. 31 alin. (3), (4) și (5) din Legea nr. 1/2000.
Sub acest aspect, intimații-reclamanți nu au făcut dovada că dețin în proprietate o suprafață minimă pentru construirea unui ocol silvic, astfel încât să devină aplicabile prevederile art. 31 alin. (4) din Legea nr. 1/2000.
Printr-un ultim motiv de recurs, pârâta a criticat rapoartele de expertiză dispuse și efectuate în cauză, întrucât nu au lămurit dacă imobilul în litigiu se regăsește în actele de proprietate ale autorilor intimaților-reclamanți sau nu.
Recursul nu este întemeiat.
Referitor la critica vizând excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al intimatului reclamant Ț.P.R.S. pentru Ț.T.F., în sensul că procura ar fi nulă întrucât nu îndeplinește cerințele art. 162 din Legea nr. 105/1992.
Potrivit art. 162 din Legea nr. 105/1992, "Actele oficiale întocmite sau legalizate de către o autoritate străină pot fi folosite în fața instanțelor române, numai dacă sunt supralegalizate pe cale administrativă ierarhică și în continuare de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, spre a li se garanta astfel autenticitatea semnăturilor și sigiliul".
Textul legal citat se referă la condițiile ce trebuie îndeplinite de actele oficiale întocmite sau legalizate de o autoritate străină pentru a fi folosite în fața instanțelor române, situație ce nu se regăsește în cauza de față.
Procura în discuție, a fost întocmită și autentificată de Ambasada României din Paris, în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 36/1995, potrivit cărora misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, îndeplinesc și o serie de acte notariale, printre care și autentificarea înscrisurilor.
în raport ce cele expuse, în mod corect ambele instanțe au respins excepția invocată de pârâta recurentă și reiterată în recurs.
Și cel de al doilea motiv de recurs este nefondat.
Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența acestuia terenurile ale căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și a celor forestiere, solicitate potrivit prevederile Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997.
Interpretarea ce trebuie dată acestui text este aceea că sunt exceptate doar terenurile care au fost solicitate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, neocupate de construcții.
în speță, terenurile nu au fost solicitate în temeiul Legii fondului funciar iar construcția nu face parte, din cele prevăzute de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, respectiv aflate pe exploatațiile forestiere.
Din procesul verbal de preluare din 1 ianuarie 1948, cât și din sentința civilă nr.711/1929, rezultă că terenul era plantat cu pomii fructiferi, iar construcția era o casă de locuit, așa încât nu poate fi considerată o exploatație forestieră.
Din probele existente la dosar, rezultă că intimații- reclamanți și-au dovedit atât calitatea de persoane îndreptățite cât și dreptul de proprietate al antecesorilor lor, astfel încât și ultima critică este nefondată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâtă, a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1142/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1139/2007. Civil → |
|---|
