ICCJ. Decizia nr. 1453/2007. Civil
Comentarii |
|
Reclamantul T.A. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 3.000.000 Euro reprezentând daune morale pentru persecuțiile la care au fost supuși el și familia sa, părinți, soție și copii, în perioada anilor 1948-1989 datorită convingerilor lor politice, fiind urmăriți permanent de organele de securitate ale statului încălcându-li-se cele mai elementare drepturi și libertăți ale omului.
Pârâtul a ridicat excepția prescripției dreptului la acțiune apreciind ca fiind aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1958 (art. 3).
Tribunalul Iași, prin încheierea din 16 iunie 2004 a respins excepția apreciind că acțiunea reclamantului vizează drepturi personale nepatrimoniale, drepturi imprescriptibile din punct de vedere extinctiv.
Prin sentința civilă nr. 679 din 8 septembrie 2004 același tribunal a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamant și a obligat Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească suma de 100.000 Euro convertibilă în lei la data efectuării plății, cu titlu de daune morale.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantul T.A., pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.
înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin încheierea nr. 5194 din 14 iunie 2005 a dispus strămutarea judecării apelului de la Curtea de Apel Iași la Curtea de Apel Craiova.
Prin decizia nr. 206 din 6 martie 2006 Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant; a admis apelurile formulate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași; a schimbat sentința instanței de fond și a respins acțiunea introdusă de reclamantul T.A. ca fiind prescrisă.
Instanța de apel a reținut că prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul invocă împrejurări petrecute în perioada comunistă despre care a avut cunoștință, așa încât, termenul de prescripție a început să curgă din momentul încetării încălcării drepturilor și libertăților fundamentale și anume la 22 decembrie 1989 când regimul totalitar a luat sfârșit. Termenul de prescripție prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1954 se aplică tuturor acțiunilor patrimoniale indiferent de izvorul concret al raportului juridic obligațional.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul T.A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susține, în esență, că drepturile și libertățile fundamentale ale omului încălcate de Stat sunt drepturi personale nepatrimoniale, imprescriptibile exctinctiv, astfel că în mod greșit instanța de apel a admis excepția prescripției dreptului la acțiune.
Recursul este fondat.
Principial acțiunii reclamantului îi sunt aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1957 privind prescripția extinctivă, deoarece aceasta are caracter patrimonial, se solicită acordarea unei sume de bani. Reclamantul nu solicită reparații morale dintre cele prevăzute de Decretul nr. 32/1951.
Numai că reclamantul era în măsură să pornească acțiunea în termenul de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1957 numai începând cu data de 10 iunie 2001, dată la care a primit primele informații oficiale, fotocopii ale unor documente din dosarul de "securitate" de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (filele 11-59 dosar de fond).
Acțiunea a fost formulată la 24 martie 2004, deci în termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Față de cele ce preced, a fost admis recursul reclamantului. A fost casată decizia recurată și s-a trimis cauza aceleiași curți de apel pentru rejudecarea pe fond a apelurilor declarate de părți împotriva sentinței nr. 679 din 8 septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Iași.
← ICCJ. Decizia nr. 1504/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1331/2007. Civil → |
---|