ICCJ. Decizia nr. 1305/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj sub nr. 2039/2004 reclamantele K.A. și K.M.A., prin mandatar H.Ș., au chemat în judecată pârâtul Primarul orașului Șimleu Silvaniei, solicitând anularea dispoziției nr. 800 din 30 martie 2004 și restituirea în natură a imobilului, compus din teren și construcții, înscris în C.F. nr. top 1908, 1907, 1910 și 1926.
în motivarea acțiunii reclamantele au arătat că imobilul solicitat a fost preluat de stat în mod abuziv, iar prin dispoziția emisă de pârât s-a dispus în mod eronat respingerea notificării, cu motivarea că imobilele-terenuri nu fac obiectul Legii nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 1760 din 22 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Sălaj s-a admis în parte acțiunea și s-a dispus anularea dispoziției nr. 800/2004. Totodată, s-a stabilit dreptul reclamantelor la restituirea în natură a imobilelor, terenuri și construcții, înscrise în C.F. Șimleu Silvaniei, nr. top 1908, 1907, 1910 și 1926 și a fost obligat pârâtul la emiterea dispoziției de restituire a imobilului solicitat.
S-a respins ca nedovedită cererea reclamantelor privind despăgubirile bănești în sumă de 3 miliarde lei pentru imobilele demolate, înscrise în C.F. Șimleu Silvaniei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantele și-au dovedit calitatea de persoane îndreptățite la restituire în natură conform prevederilor art. 4 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, iar imobilele solicitate au fost preluate de stat în baza Decretului nr. 218/1960 și a Deciziei nr. 183/1976 a fostului Consiliu popular al județului Sălaj, deci cu titlu valabil și se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 10/2001.
împotriva sentinței pronunțată în cauză au declarat apel reclamantele și pârâtul.
în motivarea apelului reclamantele au solicitat admiterea petitului referitor la acordarea despăgubirilor bănești pentru imobilele demolate, susținând că în mod greșit s-a dispus respingerea acestuia, cu încălcarea dispozițiilor legale și interpretarea greșită a stărilor de fapt, martorii audiați relatând că aceste construcții au existat până în anul 1988 când au fost distruse de I.A.S.
Apelantul pârât a solicitat casarea în parte a sentinței, în ceea ce privește dispoziția referitoare la restituirea în natură a imobilelor și obligarea sa de a emite dispoziție în acest sens, susținând că nu a emis dispoziție referitoare la casa solicitată întrucât aceasta a făcut parte din activele SC A. SA Zalău și a fost vândută în cadrul procedurii de lichidare judiciară a acestei societăți în anul 2000. S-a mai susținut că primăria nu este entitatea juridică competentă să soluționeze această notificare, câtă vreme nu a avut niciodată acest imobil în administrare.
Prin decizia civilă nr. 454/A din 18 aprilie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Cluj s-a admis apelul declarat de pârât împotriva sentinței civile nr. 1760/2004 a Tribunalului Sălaj pe care a schimbat-o în sensul că a respins în întregime cererea formulată de reclamați.
Apelul declarat de reclamante a fost respins ca nefondat.
în motivarea deciziei s-a reținut, în esență, că terenul pretins de reclamanți a făcut obiectul legilor fondului funciar, astfel că potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu mai poate face obiectul acestei legi.
Referitor la construcția solicitată, s-a reținut că reclamantele nu se pot adresa direct instanței pentru a solicita restituirea în natură a acestei construcții, cu eludarea procedurii reglementată de Legea nr. 10/2001. De asemeni, s-a reținut că solicitarea reclamantelor de acordare a unor despăgubiri bănești pentru construcțiile demolate nu poate fi formulată direct în instanță, câtă vreme nu a fost urmată procedura reglementată de art. 11 alin. (2), (3), (6), (7), (8) și (9), art. 31,art. 34,art. 36,art. 37 și art. 38 din Legea nr. 10/2001.
Reclamantele au declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, invocând drept temei legal prevederile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., și susținând că instanța de apel s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, acordând astfel mai mult decât s-a cerut și că s-a făcut o aplicare greșită a legii în ceea ce privește restituirea în natură a terenului și a supraedificatelor solicitate și obligarea la despăgubiri.
în dezvoltarea motivelor de recurs se susține că, deși prin apelul pârâtului s-a cerut a se înlătura obligația de a preda în natură supraedificatul existent pe terenul cu nr. top 1908 din C.F., instanța de apel, încălcând principiul disponibilității, înlătură obligația pârâtului de a preda în natură terenul solicitat, în lipsa unei cereri exprese a pârâtului în acest sens.
Se mai susține că problema restituirii în natură a terenului a fost greșit soluționată de instanța de apel, deoarece reclamantele, în calitate de moștenitoare după defunctul K.A., proprietar asupra 3 din teren, nu au formulat cereri de reconstituire în baza legilor fondului funciar, ci în baza Legii nr. 10/2001.
Recurentele reclamante au susținut că în mod greșit s-a respins apelul lor cu privire la neacordarea despăgubirilor pentru construcțiile demolate, inițierea procedurilor prevăzute de art. 11, imputat de instanță, nefiind de competența reclamantelor, ele fiind practic sancționate pentru greșeala altora.
Intimatul pârât a formulat întâmpinare prin care a combătut motivele invocate prin recurs, solicitând respingerea acestuia.
Recursul este fondat.
Prin notificarea adresată cu nr. 151/E din 23 octombrie 2001 (fila 4 fond) reclamantele au solicitat restituirea în natură a terenurilor vie și livadă, în suprafață de 16 ha și 6165 mp, din C.F., restituirea în natură a casei de locuit înscrisă în aceeași C.F. și măsuri reparatorii pentru clădirile demolate.
Deși instanța de apel reține această împrejurare în considerentele deciziei, pag. 3 alin. (2), la finalul acelorași considerente, pag. 4 alin. (8) concluzionează că solicitarea reclamantelor de acordare a unor despăgubiri bănești pentru construcțiile demolate nu poate fi formulată direct în instanță, câtă vreme nu a fost urmată procedura reglementată de art. 11,art. 31,art. 34,art. 36,art. 37,art. 38 din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care s-a și respins apelul reclamantelor.
Ca atare, această cerere a reclamantelor privind acordarea măsurilor reparatorii pentru construcțiile demolate, evaluate ulterior la suma de 3 miliarde lei, a fost formulată inițial prin notificarea adresată cu respectarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 și nu direct instanței, cum a reținut, evident eronat, instanța de apel.
în aplicarea principiului disponibilității, instanța era obligată să soluționeze cauza în limitele învestirii, învestire care cuprinde și acest capăt de cerere.
Față de aceste considerente, s-a impus admiterea recursului și casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel pentru soluționarea capătului de cerere privind măsurile reparatorii pentru construcțiile demolate.
în sensul aceluiași principiu al disponibilității care funcționează pe tot parcursul procesului civil, inclusiv în căile de atac, instanța de rejudecare va dispune în limitele investirii, făcută atât prin cererea inițială cât și prin motivele de apel, și cu privire la criticile invocate de recurente prin primul motiv de recurs.
Ca atare a fost admis recursul declarat în cauză, a fost casată decizia recurată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) și art. 313 C. proc. civ., cu observarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1313/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1335/2007. Civil → |
|---|
