ICCJ. Decizia nr. 1335/2007. Civil
Comentarii |
|
Tribunalul Gorj, secția civilă, prin sentința nr. 169 din 17 aprilie 2006, a admis în parte contestația formulată de reclamantul R.C.I. în contradictoriu cu pârâtele SC C.E.R. SA și S.N.L.O. Tg Jiu; a anulat decizia nr. 1594 din 21 septembrie 2005 de respingere a notificării formulate de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001, decizie emisă de pârâta SC C.E.R. SA; a constatat că reclamantul este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilele expropriate prin Decretul de expropriere nr. 678 din 28 decembrie 1973, respectiv casa de locuit și anexe în suprafață de 171,07 mp și terenul aferent în suprafață de 800 mp; a respins contestația pentru suprafața de 3,15 ha teren arabil.
în motivarea sentinței se reține că, în raport de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii pentru imobilele expropriate, care se stabilesc prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru terenul în suprafață de 800 mp și pentru construcție, în condițiile Legii nr. 247/2005.
Pentru suprafața de 3,15 ha teren arabil se reține incidența dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 639 din 5 septembrie 2006, a respins apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii menționate; a admis apelul declarat de pârâta SC C.E.R. SA și, drept consecință, a schimbat în tot sentința, în sensul că a respins contestația.
Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut cele ce succed.
Reclamantul nu are calitatea de persoană îndreptățită, în sensul dispozițiilor art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001, întrucât imobilul în litigiu, a aparținut socrilor săi. Prin urmare, calitatea de persoană îndreptățită o are soția sa, în calitate de moștenitoare a persoanelor îndreptățite.
în contra acestei decizii a declarat recurs reclamantul, invocând următoarele:
1. S-au încălcat prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanța a interpretat greșit decretul de expropriere și tabelul anexă nr. 7 la acest decret din care rezulta că reclamantului i s-a expropriat imobilul.
2. Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., atunci când a reținut că proba cu mărturisirea reclamantului, combate prevederile actului normativ.
3. S-au încălcat prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. deoarece pârâta SC C.E.R. SA, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea stabilirii persoanei deținătoare a imobilelor și a stabilirii cuantumului despăgubirilor.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate și a probatoriilor administrate în toate etapele procesuale, înalta Curte reține cele ce urmează:
1.2. Art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată, instituie prezumția că, în absența unor probe contrare, existența și întinderea dreptului de proprietate este "cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive".
Potrivit anexei ce cuprinde persoanele ale căror imobile au fost expropriate prin Decretul nr. 678/1973, la poziția 7 se află înscris reclamantul cu o suprafață de teren de 800 mp și construcții în suprafață de 171,07 mp.
Instanța a reținut că mărturia reclamantului dată în fața judecătorilor, în sensul că imobilul expropriat a aparținut părinților soției sale, reprezintă proba ce înlătură prezumția instituită de legiuitor în legea de reparație.
Prin motivele de recurs reclamantul învederează că a fost în eroare asupra înțelesului întrebării puse de judecător, deoarece și imobilul socrului M.G. a fost expropriat.
Ca atare, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 126 alin. (2) C. civ. potrivit cărora mărturisirea poate fi revocată atunci când cel ce a făcut-o a fost în eroare de fapt.
Ca atare, cum recurentul a fost în eroare atunci când a afirmat că imobilul a aparținut părinților soției sale, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, mai sus menționate.
De precizat că motivele vizează dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nu art. 304 pct. 8 C. proc. civ., cum din eroare s-a indicat.
3. Critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în sensul că s-a acordat ceea ce nu s-a cerut, este nefondată cât timp lipsa calității procesuale active invocată de instanță este o excepție de ordine publică ce poate fi invocată și din oficiu.
Pentru considerentele arătate, înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ. cu referire la art. 304 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a admis recursul și a modificat în parte decizia instanței de apel în sensul că apelul declarat de SC C.E.R. SA a fost respins, ca nefondat.
Dispozițiile instanței de apel referitoare la respingerea apelului declarat de reclamant au fost menținute.
← ICCJ. Decizia nr. 1305/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1140/2007. Civil → |
---|