ICCJ. Decizia nr. 1377/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin decizia nr. 514 din 7 decembrie 2004 dată în temeiul Legii nr. 10/2001 de S.N.P. P. SA București s-a respins notificarea nr. 1135 din 17 octombrie 2001 prin care numiții Ș.N. și Ș.C. au solicitat, în principal, restituirea în natură a terenului în suprafață de 3678 mp situat în orașul Urlați, județul Prahova, iar în subsidiar, dacă imobilul nu poate fi restituit în natură, au cerut despăgubiri bănești la valoarea estimată de 500.000.000 lei.
Solicitarea notificatorilor a fost respinsă deoarece: notificarea nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001; solicitanții nu au depus actele doveditoare ale dreptului de proprietate (contract de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație sau extras de carte funciară) și nu au făcut dovada deținerii proprietății la data preluării abuzive; nu au fost depuse expertize judiciare sau extrajudiciare de identificare a imobilului; nu s-a făcut dovada preluării abuzive a terenului în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001.
La data de 12 ianuarie 2005 reclamanții Ș.N. și Ș.C. au contestat în justiție decizia emisă de S.N.P. P. SA București și au cerut anularea actului cu motivarea că notificarea întrunește condițiile prevăzute de lege și au făcut dovada că autorul lor, Ș.C., a primit în proprietate suprafața de teren de 3639 mp prin sentința civilă nr. 185 din 12 martie 1928 a Tribunalului Prahova, secția I, pronunțată în dosarul nr. 3381/1927.
Prin întâmpinarea din 4 februarie 2005 pârâta a cerut respingerea acțiunii întrucât: contractul de arendare încheiat între defunctul Ș.N.C. și T.î.T.T. nu face dovada dreptului de proprietate pentru suprafața de 3578 mp teren; reclamanții solicită o suprafață de teren din orașul Urlați, județul Prahova, în timp ce contractul de arendare se referă la un teren de 3578 din comuna Orzoaia de Jos, lângă colonia 11 iunie; potrivit certificatului de moștenitor prezentat de reclamanți, defunctul Ș.N.C. nu a deținut niciodată suprafața de teren revendicată; reclamanții nu au prezentat dovada dreptului de proprietate asupra imobilului și nu au făcut dovada preluării lui abuzive.
Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 333/F din 8 aprilie 2005, a admis acțiunea reclamanților și a anulat decizia emisă de pârâta care a fost obligată să emită o nouă decizie de restituire în natură a terenului în suprafață de 3578 mp situat în orașul Urlați județul Prahova sau să stabilească măsuri reparatorii prin echivalent corespunzătoare valorii acestui imobil, în situația în care restituirea în natură nu este posibilă. A fost obligată pârâta la 12.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Apelul declarat împotriva acestei sentințe de pârâta SC P. SA București a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 68/A din 20 februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Pentru a hotărî astfel, instanțele au reținut și motivat următoarele: potrivit art. 221din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, în absența unor probe contrare, existența și după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, iar proprietarul imobilului preluat se prezumă a fi persoana care figurează în actul de preluare; or, din adresa de la fila 54 dosar de fond, eliberată chiar de o sucursală a pârâtei, rezultă că terenul în suprafață de 3820 mp pe care se afla "garaj tractoare Urlați" a fost naționalizat în baza Legii nr. 119/1948 de la autorul Ș.C., iar cu certificatul de moștenitor de la fila 39 din același dosar, reclamanții au făcut dovada că sunt moștenitorii acestuia; existența dreptului de proprietate s-a dovedit cu sentința civilă nr. 185 din 12 martie 1928 a Tribunalului Prahova, contractul de arendare și adrese privind situația juridică a terenului; există identitate între terenul revendicat de reclamanți și terenul aflat în proprietatea autorului acestora, pârâta având obligația, conform art. 221din Legea nr. 10/2001, să administreze probe în acest sens, inclusiv o expertiză de specialitate, cu care să dovedească temeinicia susținerilor sale, ceea ce nu a înțeles însă să facă.
împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a păstrat sentința tribunalului, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC P. SA București, care a invocat următoarele critici: greșit s-a admis acțiunea întrucât reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului; greșit instanțele au apreciat că identificarea imobilului s-a făcut conform contractului de arendare; greșit instanțele au apreciat că o adresă eliberată de o sucursală a recurentei poate înlocui dovada preluării abuzive ori dovada dreptului de proprietate asupra terenului; imobilul nu a fost corect identificat deoarece reclamanții au solicitat restituirea unui teren situat în orașul Urlați, județul Prahova, iar în contractul de arendare, de care ei se prevalează în susținerea notificării, se face vorbire de un teren de cultură, în suprafață de 3578 mp, situat în comuna Orzoaia; defunctul Ș.N.C. nu a deținut niciodată suprafața de teren revendicată de reclamanți întrucât în certificatul de moștenitor prezentat de aceștia sunt menționate alte bunuri.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, modificată, actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării.
întrucât textul vorbește de "actele doveditoare ale dreptului de proprietate", prin acestea se înțeleg înscrisurile constatatoare ale unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ, cu efect constitutiv, translativ sau declarativ de proprietate și care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă. Astfel, constituie titluri de proprietate: actele juridice translative precum vânzarea-cumpărarea, schimbul, donația, contractul de întreținere, etc.; actele juridice declarative, ca împărțeala judiciară sau tranzacția; hotărârile judecătorești de partaj, de constatare a uzucapiunii imobiliare (acte jurisdicționale declarative), ordonanțele de adjudecare, hotărârile judecătorești prin care este suplinit consimțământul debitorului obligației de a încheia un contract, etc.
în considerarea celor ce preced se constată că reclamanții, pentru justificarea demersului lor judiciar, au depus la dosar (filele 5-8 tribunal) copie de pe sentința civilă nr. 185 din 12 martie 1928 pronunțată de Tribunalul județului Prahova, secția I-a, în dosarul nr. 3381/1927, act eliberat de Serviciul Arhivele Statului Regiunea Ploiești la data de 12 august 1967. Din lectura hotărârii judecătorești rezultă că prin ea s-a finalizat un proces de partaj succesoral de pe urma defunctului N.Ș. Potrivit dispozitivului sentinței, în urma ieșirii din indiviziune, lotul nr. III i-a revenit lui C.N.Ș.(la acea dată minor), în lăsământul succesoral, la pct. 4, menționându-se: "din subparcela III-a, fig. IX de pe plan "La Orzoaia" teren de cultură în suprafață de 4 hectare 3639 mp vecin la nord cu ........".
Menționata hotărâre de partaj succesoral reprezintă un act jurisdicțional declarativ care generează o prezumție relativă de proprietate asupra suprafeței de teren de 3639 mp în favoarea reclamanților, pe care pârâta nu a înțeles să o dărâme prin administrarea unei dovezi contrare. Cu alte cuvinte, reclamanții fac dovada dreptului de proprietate asupra terenului arătat cu o hotărâre judecătorească de împărțeală judiciară și nu doar cu contractul de arendare din 27 februarie 1952 (fila 62 dosar de fond), act juridic care probează doar că la data încheierii lui, autorul reclamanților, Ș.N.C., era încă în stăpânirea nemișcătorului, odată ce a întocmit acte de dispoziție cu privire la bun.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 1441 din 29 iunie 1983 eliberat de fostul notariat de Stat Județean Prahova (fila 61 dosar de fond) Ș.C. a decedat la 28 decembrie 1982 și a avut ca succesori pe reclamanții Ș.N. și Ș.C., în calitate de fii.
împrejurarea că în certificatul de moștenitor nu este menționat, în activul succesoral, terenul în litigiu, nu are nici o relevanță în cauză, deoarece certificatul de moștenitor nu face dovada dreptului de proprietate, ci a calității de moștenitor, iar în respectivul act, eliberat în anul 1983, nici nu putea fi menționat terenul solicitat cât timp el a trecut în proprietatea statului prin naționalizare anterior emiterii certificatului de moștenitor.
Față de cele ce preced, se constată că reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului de 3639 mp și a calității lor de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001.
Din cercetarea actelor dosarului se observă însă că, atât prin notificare, cât și prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanții au solicitat măsuri reparatorii pentru un teren situat în orașul Urlați, județul Prahova. în hotărârea judecătorească pronunțată de Tribunalul Prahova la 12 martie 1928, în lotul autorului reclamanților a fost atribuit, printre altele, un teren de 3639 mp ce făcea parte dintr-un "teren de cultură în suprafață de 4 hectare", situat în pct. "La Orzoaia". Și în contractul de la fila 62 dosar de fond rezultă că defunctul Ș.N.C. a arendat unei societăți "o suprafață de teren de 3578 mp situat în comuna Orzoaia de Jos lângă Colonia 11 Iunie".
Având în vedere aceste inadvertențe și în scopul stabilirii depline a situației de fapt, s-a impus, conform art. 314 C. proc. civ., admiterea recursului declarat de pârâtă, casarea deciziei dată în apel și reluarea judecății la aceeași instanță pentru ca, în rejudecare, să se administreze o expertiză tehnică de specialitate prin care să se identifice terenul litigios, probă hotărâtoare, întrucât de rezultatul ei depinde forma măsurilor reparatorii la care sunt îndreptățiți reclamanții, în sarcina cărora, de altfel, intra și obligația de identificare corectă a nemișcătorului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1097/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1173/2007. Civil → |
|---|
