ICCJ. Decizia nr. 1097/2007. Civil
| Comentarii |
|
Cu notificarea nr. 158 din 9 iulie 2001, petiționarul R.A.T. a cerut acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în Sinaia constând în diferența dintre valoarea imobilului stabilită prin Hotărârea nr. 186 din 11 august 1998 a Comisiei Județene Prahova pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 și valoarea efectiv încasată conform art. 13 alin. (2) din Legea nr. 112/1995.
Prin dispoziția nr. 731 din 29 noiembrie 2004 primarul orașului Sinaia a admis cererea și a aprobat plata sumei de 69.024.995 lei, reactualizată la data de 31 august 1999, măsură apreciată a fi o ofertă de plată, sens în care a invitat petiționarul la negocieri la data de 2 decembrie 2004.
în motivarea dispoziției s-a reținut că petentului i-a fost recunoscută prin hotărârea nr. 186/1998 a Comisiei Prahova de aplicare a Legii nr. 112/1995 calitatea de persoană îndreptățită să primească măsuri reparatorii în procedura de reparație prevăzută de acest act normativ, sens în care s-au calculat despăgubirile bănești cuvenite, actualizate la momentul plății, în sumă de 432.268.360 lei. Cum, petentului i-a fost plătită doar suma de 363.243.360 lei, conform art. 13 alin. (2) din lege, primarul a apreciat că este justificată cererea notificată de pârât sens în care a aprobat plata și a diferenței de 69.024.995 lei.
Prin notificarea 627 din 25 septembrie 2001 adresată prefectului județului Prahova petiționarul a cerut plata de despăgubiri bănești reprezentând diferența între valoarea despăgubiri stabilite prin hotărârea nr. 186 din 11 august 1998 a Comisiei județene Prahova de aplicare a Legii nr. 112/1995 și valoarea de piață a imobilului.
Este de observat că prin notificarea arătată (fila 37 dosar) petiționarul a solicitat ca imobilul să îi fie restituit în natură în măsura în care nu este posibilă plata de despăgubiri solicitate, cu mențiunea că se obligă să restituie suma de bani încasată.
Prin dispoziția nr. 748 din 3 decembrie 2004, primarul orașului Sinaia, căruia cererea i-a fost transmisă spre soluționare, a respins notificarea.
în motivarea dispoziției s-a reținut că propunerea de acordare de măsuri reparatorii petentului întocmită pe baza raportului de evaluare întocmit de SC G. SRL Câmpina nu a fost avizată de D.G.F.P. Prahova pe motiv că valoarea stabilită a fi valoarea de piață a bunului nu este reală și că oricum reclamantul nu este îndreptățit să primească măsuri reparatorii în procedura Legii nr. 10/2001 deoarece imobilul a fost preluat de stat cu titlu și nu în mod abuziv, cerință impusă de actul normativ mai sus arătat.
Prin contestația înregistrată la 3 ianuarie 2005 în dosar nr. 52/C/F/2005 al Tribunalului Prahova, reclamantul R.A.T. a cerut anularea dispozițiilor nr. 731 din 29 noiembrie 2004 și nr. 748 din 3 decembrie 2004 emise de primarul orașului Sinaia și obligarea acestuia să îi restituie în natură apartamentul situat la etajul I din imobilul aflat pe strada P. nr. 15 pentru care este încheiat contract de încheiere și să-i acorde despăgubiri pentru partea din imobil înstrăinată în procedura Legii nr. 112/1995, susținând că imobilul a fost preluat în mod abuziv de stat în baza Decretului nr. 111/1951, caz în care este îndreptățit să primească măsuri reparatorii în procedura Legii nr. 10/2001.
O cerere similară a fost înregistrată de reclamant la aceiași dată în dosarul nr. 111/C/F/2005 al Tribunalului Prahova.
Prin încheierea de ședință din 22 februarie 2005 Tribunalul Prahova a dispus conexarea dosarului nr. 111/2005 la dosarul nr.52/2005.
Prin sentința civilă nr. 861 din 4 octombrie 2005, Tribunalul Prahova secția civilă a admis în parte contestațiile, a constatat nulitatea absolută a dispozițiilor nr. 731 și 748/2005 și a constatat că reclamantul este îndreptățit să primească despăgubiri în sumă de 183.500 lei (RON) conform concluziilor expertizei întocmită de L.A. precum și despăgubiri în sumă de 41.650 RON.
Prin aceiași sentință a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului formulată de reclamant precum și cererea formulată împotriva pârâților H.D. și N.C.V., constatându-se că aceștia nu au calitate procesuală pasivă.
Totodată, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Prahova.
în motivarea sentinței tribunalul a reținut că atâta timp cât nu este posibilă restituirea în natură a imobilului, reclamantul, persoană care a primit despăgubiri în procedura prevăzută de Legea nr. 112/1995, este îndreptățit să primească, conform art. 19 alin. (2) și art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 măsuri reparatorii cu condiția returnării sumelor de bani deja primite.
A reținut tribunalul și faptul că atâta timp cât în compunerea Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor prevăzută de Legea nr. 10/2001 intră un reprezentant al Ministerul Finanțelor această instituție are calitatea procesuală pasivă precum și faptul că atâta timp cât reclamantul nu se află în raporturi juridice cu persoanele fizice care au cumpărat părți din imobil acestea nu au calitate procesuală pasivă în proces.
Prin decizia civilă nr. 40 din 20 martie 2006 Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a admis apelurile declarate de reclamantul R.A.T. și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Prahova și a schimbat în parte sentința în sensul că a constatat dreptul reclamantului de a beneficia de despăgubiri constând în diferența între valoarea despăgubirilor încasate în baza Legii nr. 112/1995, actualizate cu indicele de inflație, și valoarea corespunzătoare a imobilului situat în Sinaia.
Prin aceiași decizie a fost respinsă cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor pentru lipsa calității sale procesuale pasive, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
în motivarea deciziei instanța a reținut că prin notificările formulate în procedura Legii nr. 10/2001 reclamantul a solicitat doar acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv de stat și nu restituirea în natură a apartamentelor care nu au fost vândute chiriașilor.
Ca atare, instanța de apel a apreciat că atâta timp cât cererea de restituire în natură nu a parcurs procedura prealabilă administrativă, aceasta "nu poate fi adresată direct instanței" caz în care nu poate fi primită.
Totodată, instanța de apel a reținut că potrivit art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, modificat prin Legea nr. 247/2005, reclamantul este îndreptățit să primească diferența dintre valoarea încasată cu titlul de despăgubire în procedura Legii nr. 112/1995, actualizată cu indicele de inflație și valoare corespunzătoare imobilului, însă cuantumul despăgubirii se face de un evaluator în cadrul procedurii administrative, iar nu de instanța de judecată, sens în care se impune schimbarea sentinței.
Pentru aceleași considerente, în sensul că instanța de judecată este abilitată doar să stabilească dreptul la despăgubire al reclamantului, instanța de apel a reținut că pârâtul Ministerul Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă, în cauza dedusă judecății.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în motivarea recursului reclamantul arată că prin notificarea formulată în procedura Legii nr. 10/2001 a solicitat inițial acordarea unei despăgubiri întrucât nu cunoștea care este situația juridică a imobilului numai că, ulterior a revenit cu o nouă notificarea prin care a solicitat restituirea în natură a apartamentelor nevândute de pârâtă.
Susține recurentul că instanțele de fond au pronunțat hotărârile cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora imobilele se restituie de regulă în natură și numai dacă restituirea nu mai este posibilă persoana îndreptățită poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent.
Totodată, recurentul arată că instanțele au încălcat și dispozițiile art. 20 alin. (1) din același act normativ potrivit căruia nu putea opta, dată fiind situația imobilului, decât pentru restituirea în natură a părții din imobil care nu a fost înstrăinată în procedura Legii nr. 112/1995, această opțiune fiind obligatorie și nu facultativă.
Recursul este fondat.
în drept, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se poate cere modificarea unei hotărâri judecătorești atunci când a fost date cu aplicarea greșită a legii. Când însă, prin aplicarea greșită a legii, instanțele au reținut a fi incidente o excepție procesuală care Ie-a împiedicat să intre în cercetarea fondului procesului, motivul de recurs arătat duce la casarea hotărârilor recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Or, în speță, hotărârea instanței de apel a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1,art. 7 și art. 20 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 7 alin. (19 din Legea nr. 10/2001 imobilele preluate în mod abuziv de stat care cad în sfera de aplicare a acestui act normativ, ca regulă, se restituie în natură.
Cu alte cuvinte, printre principiile care guvernează procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 se numără principiul prevalentei restituirii în natură a imobilelor pentru care s-au depus notificări, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent putându-se dispune numai pe cale de excepție, adică numai în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă.
Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din lege, persoanele care au primit despăgubiri în condițiile Legii nr. 112/1995 pot solicita "numai restituirea în natură" cu obligația returnării sumei reprezentând despăgubirea primită actualizată cu indicele inflației dacă imobilul nu a fost vândut până la data intrări în vigoare a acestei legi.
în acest context al analizei este de menționat că prin alin. (2) al art. 20, se reglementează dreptul persoanei îndreptățite de a primi măsuri reparatorii prin echivalent numai în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 respectiv, după caz, dreptul de a primi diferența dintre valoarea încasată actualizată cu indicele inflației și valoarea corespunzătoare a imobilului.
Referitor la consacrarea prin dispozițiile Legii nr. 10/2001 a principiului prevalentei restituirii în natură a imobilelor este de menționat că prin dispoziția art. 16 alin. (4) din Legea nr. 246/2005, legiuitorul a instituit în sarcina Comisiei Centrale de acordare a despăgubirilor obligația de a reanaliza legalitatea soluțiilor de respingere a cererilor de restituire în natură, tocmai în scopul de a se reverifica ca acest principiu să nu fi fost încălcat.
Or, în speță, imobilul în litigiu, preluat de stat în mod abuziv în sensul art. 2 lit. e) din Legea nr. 10/2001, a fost înstrăinat în procedura Legii nr. 112/1995, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, doar parțial chiriașilor, aspect confirmat și prin aceea că prin hotărârea Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 reclamantului i-au fost acordate și parțial plătite, despăgubiri bănești.
Așa fiind, indiferent de conținutul pretențiilor formulate prin notificarea formulată în procedura Legii nr. 10/2001, reclamantul era îndreptățit să solicite pentru partea de imobil nevândută doar restituirea în natură, iar pentru cea vândută, despăgubiri ori diferența de despăgubire, după distincțiile prevăzute de art. 19 alin. (2) din lege.
Constatarea instanței de apel în sensul că nu poate proceda la analiza capătului de cerere privind restituirea în natură sub motiv că a fost formulată pentru prima oară în fața instanței de judecată este greșită.
Mai întâi că, față de specificul procedurii reglementată prin Legea nr. 10/2001 prin notificare persoana îndreptățită investește entitatea deținătoare cu o cerere pentru acordarea de măsuri reparatorii, iar felul acestora (restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent) se stabilește în funcție de situația juridică a imobilului.
Mai apoi, este de observat că prin notificarea nr. 627/2001 reclamantul a solicitat în mod expres restituirea în natură a întregului imobil (fila 37 dosar).
Așa fiind, cum instanța de apel, pentru considerentele arătate nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, înalta Curte a admis recursul și, în limitele investirii, a casat parțial decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1569/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1377/2007. Civil → |
|---|
