ICCJ. Decizia nr. 1511/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 378 din 10 aprilie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul O.P. și a fost obligată pârâta A.P.A.P.S. (în prezent A.V.A.S.) să emită o dispoziție, în sensul acordării de acțiuni în favoarea reclamantului, cu precădere la societățile comerciale care au preluat patrimoniul persoanelor juridice naționalizate B.M.B., B.R. și B.C.R. sau, cu prioritate la o altă societate comercială tranzacționată pe piața de capital, acțiuni în valoare de 859.799.806 lei.
După un prim ciclu procesual, prin decizia nr. 445/A din 29 iunie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă, a fost admis apelul reclamantului, au fost completate considerentele și dispozitivul sentinței apelate, în sensul acordării de acțiuni, cu precădere la societățile comerciale care au preluat patrimoniul societăților juridice naționalizate B.M.B., B.R. și B.C.R. sau cu prioritate la o altă societate românească tranzacționată pe piața de capital, acțiuni în valoare totală de 859.799.806 lei, la 14 februarie 2001, actualizată cu rata inflației, la data emiterii deciziei de acordare a acestor acțiuni.
împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs pârâta A.V.A.S., încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că a fost făcută o greșită aplicare a prevederilor art. 32 din Legea nr. 10/2001, deoarece prin naționalizare, conform art. 1 alin. (1) și (7) din Legea nr. 119/1948, băncile au fost trecute în proprietatea statului și în administrarea Ministerului Finanțelor, căruia îi revine competența soluționării reclamantului, în același sens fiind și prevederile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, dispozițiile Legii nr. 247/2005, că A.V.A.S nu poate fi obligată să acorde acțiuni și că nu este legală stabilirea cuantumului acțiunilor, atribuție ce revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recursul este fondat.
Principalul motiv de recurs vizează lipsa calității procesuale pasive a pârâtei, deoarece competența soluționării notificării reclamantului revine Ministerului Finanțelor Publice.
Reprezentanta recurentei, susținându-și recursul, a afirmat, astfel cum rezultă din practicaua deciziei, că pe rolul Tribunalului București se află dosarul nr. 2614/2004, având același obiect, printre pârâți numărându-se și Ministerul Finanțelor Publice, dar nu a făcut nici o dovadă în acest sens.
Pentru a se evita pronunțarea unor hotărâri contradictorii este necesar ca la dosar să fie depusă copie de pe această acțiune aflată pe rolul Tribunalului București și să fie obținute relații privind stadiul procesului, pentru a fi pusă în dezbaterea părților, eventuala suspendare a judecății, conform art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
în consecință, recursul a fost admis, conform art. 313 C. proc. civ., a fost casată decizia atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Având în vedere motivul ce determină casarea deciziei, urmează a fi analizate cu ocazia rejudecării, celelalte critici formulate de recurentă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1507/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 147/2007. Civil → |
|---|
