ICCJ. Decizia nr. 1512/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1512
Dosar nr. 37979/3/200.
Şedinţa publică din 19 februarie 2007
Asupra recursului de faţă,
Din analiza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 189 din 13 februarie 2006 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis acţiunea formulată de reclamanţii H.M. şi H.P. şi a obligat pârâta Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General să emită o dispoziţie motivată ca răspuns la notificarea reclamanţilor.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că prin notificarea nr. 749/2002 reclamanţii au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, proprietatea lui I.C. dobândită prin moştenire de la autorii săi.
Pârâta nu a emis Decizia/dispoziţia motivată conform art. 23 alin. (1) din Legea 10/2001, astfel încât instanţa de fond a dispus obligarea acesteia de a soluţiona notificarea cu care a fost investită.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta invocând că tribunalul nu era competent material să soluţioneze cauza, o obligaţie de a face, care potrivit art. 1 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. revine în competenţa judecătoriei.
Apelanta a mai susţinut că acţiunea reclamantei este nefondată, deoarece din coroborarea dispoziţiilor art. 20 pct. 1, 2 şi 3 cu cele ale art. 22 şi art. 23 ale Legii 10/2001 reiese că termenul de 60 de zile este unul de recomandare, iar depăşirea acestuia în mod culpabil poate fi sancţionată, cel mult, cu obligarea la despăgubiri a unităţii deţinătoare dacă persoana în cauză face dovada unui prejudiciu. De asemenea, notificarea nu a fost însoţită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului a cărui restituire se solicită.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă, prin Decizia nr. 160 A din 5 septembrie 2006 a respins apelul ca nefondat, reţinând că potrivit art. 24 alin. (8) din Legea 10/2001 tribunalul este competent a soluţiona contestaţiile formulate de persoanele îndreptăţite împotriva deciziilor emise de unităţile deţinătoare. Pentru identitate de raţiune, aceleiaşi instanţe îi revine şi competenţa de soluţionare a cererilor privind obligarea unităţii deţinătoare de a emite dispoziţia motivată.
Faptul că termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea 10/2001 este un termen de recomandare nu are nici o importanţă, câtă vreme pârâta nu a putut justifica în nici un fel refuzul de a emite dispoziţia motivată la care o obligă legea. In plus, termenul de 60 de zile este stipulat în favoarea persoanei îndreptăţite, unitatea notificată fiind obligată să soluţioneze notificarea pe baza actelor de care persoana îndreptăţită a înţeles să se prevaleze, lipsa acestora neputând constitui un argument pentru pasivitatea unităţii deţinătoare.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
- termenul de 60 de zile pentru emiterea dispoziţiei motivate începe să curgă din momentul în care dosarul de restituire este complet, reclamanţii nefăcând acesta dovadă
- reclamanţii nu au arătat care este data depunerii ultimului înscris şi nici nu au făcut dovada existenţei unei astfel de precizări, context în care obligaţia de a emite dispoziţia de restituire este prematură.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile şi de dispoziţiile legale aplicabile, Curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, respectiv art. 25 alin. (1) după modificările aduse prin Legea nr. 247/2005, termenul de 60 de zile în care unitatea deţinătoare este obligată să emită Decizia/dispoziţia motivată începe să curgă de la data depunerii notificării sau de la data depunerii întregului set de acte doveditoare prevăzut de art. 22 din lege.
Legiuitorul a stabilit două date de referinţă pentru îndeplinirea acestei obligaţii, în ideea de a nu prejudicia persoanele îndreptăţite care nu au depus întregul material probator odată cu notificarea. Deşi, iniţial, nu s-a prevăzut nici o altă obligaţie, în sarcina unităţii deţinătoare sau a persoanei îndreptăţite, de a verifica suficienţa materialului probator al dreptului de proprietate şi a calităţii de moştenitor, Normele Metodologice aprobate prin HG nr. 498/2003, pct. 23.1, au instituit, pentru unitatea deţinătoare, obligaţia de a comunica în scris celeilalte părţi, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentaţia este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire.
În speţă, pârâta Primăria Municipiului Bucureşti nu şi-a îndeplinit această obligaţie, prejudiciind interesul legal al persoanei îndreptăţite.
În contextul prezentat, obligaţia de a emite dispoziţia motivată nu poate fi prematură întrucât scopul Legii 10/2001 este de a da posibilitatea efectivă persoanei îndreptăţite să beneficieze de măsurile pe care le prevede, iar pentru aceasta recurenta trebuie să răspundă la notificare.
Faţă de considerentele expuse, Curtea urmează a respinge recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIV.
IN NUMELE LEGI.
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 160 A din 5 septembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată astăzi 19 februarie 2007, în şedinţa publică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1519/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1517/2007. Civil → |
|---|
