ICCJ. Decizia nr. 1689/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1449 din 14 iulie 2004, Tribunalul Cluj a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și a admis plângerea reclamantei S.E.E.M., împotriva pârâtei SC P. SA Cluj-Napoca, care a fost obligată să emită dispoziție privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei.
S-a respins acțiunea reclamantei, împotriva pârâților, pentru retrocedarea în natură a imobilului înscris în C.F. Reteag, nr.top. 48812; constatarea nulității actului de înstrăinare realizat în procesul de privatizare a pârâtei SC P. SA Cluj-Napoca, prin vânzarea participațiilor A.P.A.P.S. București către SC P. SRL Târgu-Mureș; obligarea pârâtei A.P.A.P.S. la emiterea dispoziției de restituire și intabularea dreptului de proprietate.
Pârâta SC P. SA Cluj-Napoca a fost obligată să plătească reclamantei suma de 7.500.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a constatat că din imobilul evidențiat în C.F. Reteag, nr.top. 488/2, reclamanta revendică 4 încăperi cu destinația de farmacie și terenul aferent de 85 mp, ce a fost proprietatea tatălui său până la naționalizarea farmaciei, în anul 1953.
în anul 1990, folosința farmaciei era deținută de SC N.F. SA, care în același an a devenit SC P. SA Cluj-Napoca.
în temeiul Legii nr. 15/1990, în cadrul procesului de privatizare, între A.P.A.P.S. și SC Ph. SRL s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul în litigiu, considerându-se că imobilul aparține SC P. SA Cluj-Napoca.
Reclamanta, în calitate de moștenitoare a fostului proprietar, a revendicat partea din imobilul ce a constituit farmacie, dar nu i s-a răspuns notificării. Notificările au vizat atât A.P.A.P.S. București, cât și SC P. SA Cluj-Napoca, însă reclamanta neprimind răspuns s-a adresat instanței, aceasta fiind îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.
în consecință, s-a constatat că este admisibil petitul având ca obiect obligarea la emiterea dispoziției de restituire de către pârâta care deține imobilul, respectiv SC P. SA Cluj-Napoca, care a fost obligată să emită dispoziția privind măsuri reparatorii în favoarea reclamantei.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta și pârâta SC P. SA Cluj-Napoca, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin apelul său, reclamanta a arătat, în esență, că prin soluția pronunțată, prima instanță a încălcat principiul disponibilității, deoarece nu a solicitat emiterea vreunei dispoziții pentru acordarea de măsuri reparatorii. Singura măsură reparatorie legală, ce se poate acorda în temeiul Legii nr. 10/2001, este aceea a restituirii în natură a părții din imobilul ce face obiectul procesului, ce a avut destinația de farmacie, neexistând nici un impediment pentru restituirea sa în natură.
Prin apelul său pârâta SC P. SA Cluj-Napoca a invocat nelegalitatea sentinței civile, întrucât dispozitivul acesteia este inexact și contradictoriu.
Prin decizia nr. 130/A din 24 februarie 2005, Curtea de Apel Cluj, față de caracterul devolutiv al apelului și în raport de actele și lucrările cauzei, a admis apelul declarat de pârâta SC P. SA Cluj-Napoca, a anulat în tot sentința civilă și în consecință, a respins acțiunea reclamantei S.E.E.M. și a respins apelul reclamantei împotriva aceleiași sentințe.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a constatat următoarele:
Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta a solicitat retrocedarea în natură a imobilului ce constituie farmacie, înscris în C.F. Reteag, nr.top. nou 488/2 și preluat fără titlu valabil de Statul Român; constatarea nulității absolute a actului de înstrăinare, având ca obiect imobilul în litigiu, încheiat între A.P.A.P.S. și SC P. SRL Târgu-Mureș; obligarea Consiliului de Administrație al A.P.A.P.S. și SC P. SA Cluj-Napoca să emită dispoziția de restituire în natură a imobilului și să se dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra acestui imobil.
Imobilul înscris în C.F. Reteag, nr.top. 485, 486, 487 și 488, casă și grădină, a constituit proprietatea autorului reclamantei, C.A.B., de la care a fost naționalizat prin Decretul nr. 418/1953, Statul Român intabulându-și dreptul de proprietate în anul 1962.
Judecătoria Beclean, prin sentința civilă nr. 410 din 20 aprilie 2000, a dispus restituirea în natură în favoarea reclamantei a imobilului casă de locuit, situat în Reteag nr. 350, compus din 4 camere, bucătărie, baie, antreu, mansardă și anexe gospodărești, în suprafață totală de 211,82 mp, precum și a terenului aferent de 1054 mp, stabilindu-se astfel în privința părții din imobil ce avea destinația de locuință, lipsa titlului valabil al statului în privința acestui imobil.
Lipsa titlului valabil al statului asupra părții din imobil cu destinația de farmacie a fost invocată de reclamantă, susținându-se că dispozițiile Decretului nr. 418/1953 sunt contrare Constituției din 1952 și anume prevederilor art. 7 și art. 11, care menționau categoriile de bunuri supuse naționalizării, farmacia particulară a antecesorului său neîncadrându-se între acestea.
S-a constatat că, chiar dacă s-ar admite că farmaciile particulare, nefiind expres menționate în dispozițiile art. 7 și art. 10 din Constituție, nu puteau fi naționalizate, este de observat că astfel de bunuri nu puteau constitui obiect al dreptului de proprietate personală potrivit Constituție din 1952, art. 11, astfel că, în baza Deciziei nr. 418/1953, farmacia a fost naționalizată, trecând astfel în proprietatea statului cu titlu, preluare ce, din perspectiva art. 2 din Legea nr. 10/2001, are caracter abuziv.
Statul Român a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului aflat în patrimoniul C. Cluj, în proprietatea SC N.F. SA Cluj-Napoca, devenită SC P. SA Cluj-Napoca în temeiul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, societate la care deținea acțiuni și statul, reprezentând 50,30% din capital, pe care, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 12 februarie 1999, le-a vândut pârâtei SC P.R. SRL Târgu-Mureș, obiect al contractului constituindu-l acțiunile în sensul de fracțiuni ale capitalului social, iar nu imobilul în litigiu ca bun corporal.
Nulitatea actului de înstrăinare este invocată ca derivând din lipsa titlului Statului Român asupra bunului înstrăinat, nulitate ce nu poate fi reținută, deoarece, preluarea s-a făcut cu titlu, iar obiect al contractului de înstrăinare nu l-a constituit imobilul, ci acțiunile deținute de stat la SC P. SA Cluj-Napoca.
Potrivit dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare având ca obiect imobilele care cad sub incidența prevederilor prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării.
S-a constatat că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora "persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare corespunzător valorii imobilelor solicitate", dar având în vedere că reclamanta a solicitat doar restituirea în natură a imobilului, fără a avea în vedere, cu caracter subsidiar, o eventuală despăgubire prin acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, s-a respins ca nefondat apelul acesteia.
Considerentele expuse în privința apelului reclamantei, privind imposibilitatea legală de restituire în natură a imobilului, precum și refuzul reclamantei de a accepta o altă formă de măsuri reparatorii a condus la admisibilitatea apelului pârâtei SC P. SA Cluj-Napoca, care s-a constatat că, de altfel, nici nu avea obligația de a emite dispoziția privind acordarea măsurilor reparatorii.
împotriva acestei decizii civile a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, indicând ca temei legal al motivelor de recurs dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.
în dezvoltarea acestor motive de recurs se arată următoarele:
Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., decizia civilă nu cuprinde un argument valabil, în baza căruia restituirea în natură a spațiului în litigiu să poată fi respinsă.
Decizia cuprinde motive contradictorii, în sensul că reține dreptul de proprietate asupra imobilului al SC N. SA, devenită SC P. SA, în baza art. 20 din Legea nr. 15/1990, ceea ce impune, în condițiile Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului, deoarece proprietarul acestuia a rămas la acea dată tot statul.
Se arată că, instanța a reținut că obiect al contractului de privatizare din 12 februarie 1999 l-au constituit acțiunile și nu imobilul, ceea ce este corect, deoarece potrivit art. 3 din Legea nr. 99/1999, acțiunile reprezintă valori "imobiliare".
în această situație, imobilul în litigiu, care nu a constituit obiect al contractului de privatizare, nu a devenit proprietatea SC P. SA, ci a rămas proprietate de stat, neexistând nici un fel de alt act de înstrăinare a acestuia, privind imobilul în litigiu, deci obligarea la restituire revine statului (respectiv primarului comunei Petru Rareș), în conformitate cu dispozițiile legii speciale, art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Critica formulată de recurentă privind nelegalitatea deciziei civile recurate, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizează faptul că aceasta încalcă dreptul reclamantei la restituirea în natură, stabilit și recunoscut de Legea nr. 10/2001, încălcând și prevederile Primului Protocol al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
S-a arătat că s-a făcut o greșită aplicare a legii, art. 27 din Legea nr. 10/2001, de către instanță când a apreciat că nu se poate dispune restituirea în natură a imobilului, atâta timp cât acesta este liber, nefolosit de nimeni și supus degradării.
în ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării deciziei ce face obiectul prezentului recurs, privind netemeinicia acesteia, reclamanta arată că instanța a ignorat, cu rea credință, dispozițiile art. 8-10 din contractul de privatizare, care dovedeau că ambele părți sunt de rea credință, deoarece aveau cunoștință că acțiunile erau revendicate sau revendicabile, ceea ce atrage nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, acesta fiind încheiat în mod fraudulos.
în recurs, SC P. SA, la solicitarea instanței, a depus copia certificatului de înregistrare a valorilor imobiliare nr. 947 din 26 martie 2001, care atestă situația acționariatului la data apariției Legii nr. 10/2001, fila 66 dosar recurs.
Examinând decizia civilă recurată instanța constată următoarele:
Motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 10 C. proc. civ., sunt nefondate.
Astfel, decizia civilă recurată cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar de către instanța de recurs.
Celelalte critici formulate de reclamantă și subsumate acestui motiv de recurs, privind faptul că decizia civilă pronunțată în apel cuprinde motive contradictorii, vizează de fapt aplicarea greșită a legii de către instanța de recurs, cărora li se va răspunde odată cu analizarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în ceea ce privește critica vizând netemeinicia deciziei civile, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., este, de asemenea, nefondată, deoarece instanța de apel a ținut seama în adoptarea soluției pronunțate de contractul de privatizare, această probă fiind analizată. De fapt, recurenta este nemulțumită de aprecierea acestei probe de către instanța de apel, ceea ce nu se mai circumscrie acestui motiv de recurs ci dispozițiilor art. 304 pct. 11 C. proc. civ., abrogat la data pronunțării deciziei civile, prin OUG nr. 138/2000, sancțiunea fiind aceea a neprimirii și analizării criticilor pe acest aspect.
în ceea ce privește motivul de recurs formulat de recurenta-reclamantă, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privind greșita aplicare, în speță, a dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu, instanța constată următoarele:
Imobilul înscris în C.F. Reteag, nr.top. 485, 486, 487, 488, casă și grădină, a fost proprietatea autorului reclamantei, C.A.B., și a fost naționalizat prin Decretul nr. 418/1953, fiind preluat astfel de stat abuziv, cu titlu.
Partea din imobil folosită ca locuință a fost restituită reclamantei prin sentința nr. 410 din 20 aprilie 2000 a Judecătoriei Beclean, compusă din 4 camere, bucătărie, baie, antreu, verandă și anexe gospodărești, în suprafață totală de 211,82 mp, precum și terenul aferent de 1054 mp, corespunzător C.F. Reteag, nr.top. 485/1, 486, 487, 488/1, iar partea din imobil cu destinație de farmacie a rămas în proprietatea Statului Român, prin aplicarea prevederilor art. 21 și art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995.
Statul Român, în favoarea Oficiului Farmaceutic Cluj, a fost înscris în C.F. cu 4 încăperi, în suprafață de 66,12 mp și terenul aferent de 85 mp
Imobilul care a constituit obiectul notificării nr. 579 din 9 noiembrie 2001, prin care reclamanta a solicitat emiterea deciziei de restituire în natură respectiv echivalent, este evidențiat în C.F. Reteag, nr.top. 488/2, iar notificarea a fost transmisă pârâtei SC P. SA (fosta N.F.), filele 18-20 dosar fond.
Acestei notificări nu i s-a răspuns de către unitatea deținătoare a imobilului, prin decizie, în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, de 60 de zile, fie de la data înregistrării notificării, fie de la data depunerii actelor doveditoare, ceea ce a îndreptățit-o pe reclamantă să se adreseze direct instanței de judecată, pentru realizarea dreptului său subiectiv, în condițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Instanța de apel a constatat, nelegal, că nu se poate dispune restituirea în natură a imobilului, în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, (art. 29 din legea republicată), potrivit cărora "pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 24 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale", fără să aibă în vedere situația juridică a imobilului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, 14 februarie 2001.
Or, din înscrisul depus la fila 66 dosar recurs, rezultă că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, la SC P. SA acționari erau P.R. SRL, care deținea din capitalul social 76,089%; FPS, care deținea din capitalul social 4,902% și alți acționari care dețineau 19,009% din capitalul social, concluzia fiind aceea că pârâta SC P. SA nu era integral privatizată la acea dată.
în această situație, instanța a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 (art. 29 din legea republicată) și că reclamanta este îndreptățită numai la măsuri reparatorii prin echivalent, fără a stabili exact situația de fapt în raport de care se aplică acest text de lege, ce are în vedere societățile comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 (art. 21 din legea republicată).
Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, imobilele deținute la data intrării în vigoare a legii de o societate comercială la care statul sau o autoritate publică centrală sau locală ori o organizație cooperatistă era acționar sau asociat minoritar se restituie în natură dacă valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute era mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire se cere.
Potrivit actelor depuse la dosar, la data intrării în vigoare a legii statul deținea 4,902% din capitalul social al intimatei, însă nu rezultă dacă valoarea imobilului din litigiu era mai mică sau egală cu valoarea cotei de 4,902% din capitalul social al SC P. SA, încât instanța de recurs să poată hotărî asupra legalității cererii de restituire în natură a imobilului, formulată de reclamantă, în raport de dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Așa fiind, se constată că instanța de apel nu a stabilit deplin situația de fapt, respectiv dacă valoarea acțiunilor în număr de 384.562, deținute de stat, ca acționar la SC P. SA, reprezentând 4,902% din capitalul social al acesteia, ca unitate deținătoare a imobilului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută, pentru a se face o corectă aplicare a legii asupra cererii formulate de reclamantă, privind restituirea în natură a imobilului, ceea ce impune administrarea probei cu înscrisuri sau efectuarea unei expertize de specialitate, probe incompatibile cu structura recursului, potrivit art. 305 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, instanța, în baza dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., a admis recursul declarat de reclamantă, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe.
Cu ocazia rejudecării se va administra probatoriul necesar pentru stabilirea situației de fapt în sensul celor arătate și se vor avea în vedere toate mijloacele de apărare invocate de părți.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1754/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1687/2007. Civil → |
|---|
