ICCJ. Decizia nr. 1803/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 259 din 29 martie 2003, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 12579/C/2002, a fost admisă, în parte, cererea formulată de reclamantul C.R. împotriva pârâtului Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.298.655.000 lei reprezentând daune materiale și 7.000.000.000 lei cu titlu de daune morale, reprezentând repararea prejudiciului suferit de tatăl reclamantului, S.I., ca urmare a unei condamnări nedrepte.
Hotărârea instanței de fond a fost menținută de către instanța de apel, Curtea de Apel Timișoara care, prin decizia civilă nr. 95 din 16 iunie 2003, dosar nr. 3818/C/2003, a respins apelurile pârâtei D.G.F.P. Timiș, în numele Ministerului Finanțelor Publice și reclamantului C.R.
înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 5220 din 21 septembrie 2004, dosar nr. 4238/2003, a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, de reclamantul C.R. și de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Timiș, a casat decizia civilă nr. 95/2003 a Curții de Apel Timișoara și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe.
S-a reținut că reclamantul C.R. a promovat acțiunea în calitate de fiu și moștenitor al condamnatului S.I., decedat la 5 februarie 1999.
S.I. a suferit o condamnare de 5 ani închisoare corecțională, însă urmare a admiterii recursului în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a fost achitat prin decizia penală nr. 4736 din 6 noiembrie 2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție.
Pretențiile reclamantului s-au întemeiat în drept, pe prevederile art. 998-1002 C. civ. și art. 504,art. 505 și art. 506 C. proc. pen.
Ambele instanțe, de fond și apel, au acordat reclamantului despăgubiri pentru daunele materiale de 1.298.655.000 lei, pe baza calculului făcut prin înmulțirea sumei de 750 lei, care reprezenta salariul lunar al condamnatului avut la data arestării, conform adeverinței emise de fostul loc de muncă, cu numărul de luni cât condamnatul a executat pedeapsa, aplicând și rata inflației.
S-a constatat că instanțele au acceptat calculul prezentat de reclamant, cu încălcarea principiului contradictorialității și nu au dispus, din oficiu, chiar administrarea unor probe, cum ar fi o expertiză contabilă care să stabilească cu exactitate întinderea prejudiciului material reprezentând întreținerea de care a fost frustrat reclamantul, invocându-se dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Sub acest aspect, hotărârea instanței de apel a fost apreciată nelegală.
în privința despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, în sumă de 7 miliarde lei, hotărârea a fost calificată greșită, reținându-se că deși stabilirea prejudiciului nepatrimonial presupune, de regulă, o doza de aproximare, instanța trebuia să aibă în vedere o serie de criterii cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și politic, intensitatea cu care au fost percepute consecințele condamnării, măsura în care au fost afectate situația profesională, socială și familială.
Instanța, fără a preciza criteriile avute în vedere la stabilirea daunelor morale și fără a administra probe în acest sens, a considerat cu totul arbitrar că din cele 15 miliarde solicitate, reclamantului i se cuvin 7 miliarde, drept echivalent de natură să repare dauna morală.
Curtea de Apel Timișoara, în rejudecarea apelurilor, prin decizia nr. 1754 din 30 septembrie 2005, a admis apelul D.G.F.P. Timiș, în numele Ministerului Finanțelor Publice, a schimbat în parte sentința civilă nr. 259 din 28 martie 2003, pronunțată de Tribunalul Timiș, în sensul că a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantul C.R. și a obligat Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să plătească reclamantului suma de 171.820.840 lei, daune materiale, așa cum s-a dispus prin încheierea din 2 noiembrie 2005, a aceleiași instanțe, prin care s-a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitivul acestei decizii, urmare a unei greșeli de calcul și 2.000.000.000 lei daune morale.
S-a respins apelul reclamantului C.R. împotriva aceleiași sentințe.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Timișoara, în raport de actele și lucrările cauzei, a constatat următoarele:
Instanța supremă a stabilit că reclamantul C.R. a promovat acțiunea în calitate de fiu și moștenitor al condamnatului S.I., care a decedat la 5 februarie 1999.
Tatăl reclamantului a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare corecțională prin sentința penală nr. 15 din 9 ianuarie 1959 a Tribunalului Militar Timișoara și decizia penală nr. 249 din 21 februarie 1951 a Tribunalului Militar al Regiunii a III-a Militară Cluj, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, fiind achitat prin decizia penală nr. 4736 din 5 noiembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție.
Potrivit art. 505 alin. (1) C. proc. pen., acțiunea pentru repararea daunelor, ca urmare a condamnării pe nedrept, poate fi promovată de persoana îndreptățită potrivit art. 504 C. proc. pen., iar după moartea acesteia poate fi continuată sau pornită de persoanele care se aflau în întreținerea sa.
Deci și copiii victimelor erorilor judiciare pot fi titularii acțiunii în despăgubire întemeiată pe prevederile art. 504-505 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., astfel că sub acest aspect, critica apelantului-pârât Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Timiș, referitoare la lipsa calității procesuale active a reclamantului, a fost constatată neîntemeiată.
Din probele administrate în cauză, instanța a constatat calitatea de unic succesor al reclamantului de pe urma lui S.I., iar la data condamnării acestuia reclamantul avea vârsta de cca 8 ani și se afla în întreținerea sa.
Pentru stabilirea cuantumului daunelor materiale, în cauză s-a efectuat expertiză judiciară, care a concluzionat că drepturile salariale de care a fost lipsit tatăl reclamantului, urmare a condamnării și arestării sale, se cifrează la 687.283.784 lei, sumă actualizată prin aplicarea coeficientului de inflație.
Acest prejudiciu material s-a produs în patrimoniul condamnatului și el trebuie raportat la titularul acțiunii, fiul condamnatului, reclamantul din cauză.
Cum, potrivit dispozițiilor C. fam., părintele are obligația întreținerii copiilor săi minori, afectându-le până la o pătrime din veniturile realizate, s-a apreciat că reclamantului îi revine suma de 171.820.846 lei, cu titlu de daune materiale și reprezintă întreținerea de care a fost frustrat.
Sub acest aspect, critica formulată de apelantul Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Timiș, referitoare la cuantumul exagerat de mare al daunelor materiale, de 1.298.655.000 lei, acordate reclamantului, doar pe baza calculelor făcute de acesta, a fost constatată întemeiată.
Referitor la despăgubirile privind daune morale, instanța a reținut că textul art. 504 C. proc. pen. folosește termenul generic de "pagubă" fără a face vreo distincție între prejudiciul patrimonial și cel nepatrimonial, iar în lipsa acesteia, s-a conchis că legiuitorul a avut în vedere ambele categorii de prejudicii, din moment ce, prin fapta ilicită, respectiv condamnarea pe nedrept a autorului reclamantului, s-au adus atingeri atât unor drepturi patrimoniale, cât și unor drepturi personale, nepatrimoniale.
Arestarea și condamnarea pe nedrept produc, celui în cauză, suferințe pe plan moral, social și profesional, îi lezează demnitatea și onoarea, libertatea individuală, producându-i un prejudiciu moral, care justifică acordarea unei compensații materiale.
în ceea ce îl privește pe tatăl reclamantului toate aceste vătămări s-au concretizat în suferințe grave pe plan psihic și fizic, i-au afectat starea de sănătate, fiind diagnosticat cu depresie de inducție și fiind internat în mai multe rânduri în spitale de psihiatrie, conform actelor medicale depuse la dosar și indiscutabil, a fost victima unei condamnări nedrepte, pentru care statul trebuie să răspundă patrimonial și în considerarea art. 48 alin. (3) din Constituție, iar stabilirea cuantumului despăgubirilor, echivalent unui prejudiciu nepatrimonial, include a doză de aproximare.
Cum titularul acțiunii este fiul reclamantului, care a suferit, la rândul său, un prejudiciu nepatrimonial, prin condamnarea și detenția tatălui său, s-a apreciat că suma de 2 miliarde lei este de natură să-i compenseze acest prejudiciu, suma acordată de până la 7 miliarde lei fiind prea mare.
în raport de aceste constatări, instanța de apel a arătat că apelul reclamantului, prin care a solicitat 15 miliarde lei cu titlu de daune morale, este nefondat.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul C.R. și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. a județului Timiș, criticând-o pentru următoarele motive:
Reclamantul C.R., prin motivele de recurs formulate în termenul legal prevăzut de art. 303 alin. (1) C. proc. civ. și depuse la 30 noiembrie 2005, fila 4 dosar recurs, arată că decizia criticată este nelegală, deoarece cuantumul daunelor morale solicitate de acesta nu sunt exagerate, ele reprezentând suferințele fizice, morale, sociale și profesionale produse autorului său, condamnat pe nedrept și evident succesorului său demnitatea, onoarea și libertatea individuală, deci cu alte cuvinte i-a cauzat un prejudiciu moral ce trebuie reparat.
în ce privește cuantumul daunelor morale acordat de instanța de apel, de 2 miliarde lei, s-a arătat că acestea reprezintă 1 din suma de 8 miliarde lei, după opinia eronată a instanței, potrivit căreia această cotă i se cuvine reclamantului, datorită faptului că obligația de întreținere s-ar fi referit la această sumă, ori în speță reclamantul este îndrituit să primească cu titlu de daune morale întreaga sumă care s-ar fi cuvenit tatălui său, dacă acesta ar fi fost reclamant în acțiune.
Deși, nu se arată expres, din dezvoltarea acestor critici rezultă că reclamantul critică decizia civilă pronunțată în apel, ca fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 504-506 C. proc. pen., ceea ce permite încadrarea de către instanță a acestora, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Celelalte critici formulate prin cererea de recurs, în termen, vizează netemeinicia deciziei pronunțate în apel, urmare a aprecierii eronate a probatoriului administrat, depozițiile martorilor audiați și respectiv actele medicale, critici ce nu pot fi încadrate de către instanță în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.1-9 C. proc. civ., sancțiunea fiind aceea a neprimirii și analizării lor.
Ulterior, prin apărătorul ales, cu delegație la dosar, fila 29, reclamantul, prin cererea depusă, fila 44, formulează un motiv de recurs nou, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia instanța de apel a încălcat limitele rejudecării cauzei după casare și indicațiile instanței de recurs, invocând, astfel, implicit încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.
Celelalte critici formulate prin această cerere vizează nelegalitatea deciziei civile recurate, reprezentând, de fapt, o precizare a criticilor formulate prin cererea de recurs formulată la 30 noiembrie 2005, așa cum i s-a pus în vedere reclamantului la termenul din 28 aprilie 2006, de către instanță.
Prin recursul său, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Timiș, critică decizia civilă pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încadrarea în drept a criticilor formulate fiind făcută de către instanță în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Astfel, se arată că, făcând aplicarea art. 505 C. proc. pen., instanța de apel trebuia să țină seama la stabilirea sumei ce se va acorda, de faptul că reclamantul nu a suportat efectiv prejudiciul și suferințele care au loc într-un regim privativ de libertate, în acest sens arătând că daunele morale, de 2 miliarde lei, cât și cele materiale, de 171.820.846 lei sunt exagerate.
în cauză au formulat cereri de intervenție în interesul reclamantului C.R., Asociația Foștilor Deținuți Politici, filiala Timiș, și Federația Comunităților Evreiești din România, filele 30 și 49 dosar apel, prin care s-a solicitat admiterea recursului reclamantului, motivată de faptul că s-a dovedit atât condamnarea autorului reclamantului, cât și suferințele ce au urmat, iar lipsirea reclamantului de toate cele ce le poate oferi un tată fiului său nu poate fi cuantificat arbitrar, așa cum a făcut instanța de apel.
Examinând recursurile formulate de reclamantul C.R. și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Timiș, ca și cererile de intervenție formulat în interesul reclamantului, instanța le constată neîntemeiate, urmând a dispune respingerea acestora, în consecință, pentru următoarele considerente:
Critica formulată de reclamant întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., potrivit căreia instanța de apel a încălcat limitele rejudecării cauzei după casare și indicațiile instanței de recurs, este nefondată.
Deși reclamantul nu a indicat expres ce forme de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., au fost încălcate de către instanța de apel se constată că se critică încălcarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., cu ocazia rejudecării cauzei după casare.
Or, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Deci, singura îngrădire adusă atribuțiilor judecătorilor de fond care judecă procesul este aceea că hotărârile instanței de control judiciar sunt obligatorii cu privire la problemele de drept dezlegate și numai neconformarea acestei dezlegări de către instanța de apel atrage casarea hotărârii pronunțate. Starea de fapt a procesului urmează a fi stabilită definitiv numai de instanța de trimitere, care are totuși obligația să ia în cercetare faptele indicate în decizia de casare și să administreze probele pentru cunoașterea lor exactă.
Prin critica formulată de reclamant nu se arată în ce constă încălcarea dezlegărilor de drept date de instanța de recurs prin decizia nr. 5220/2004 a Curții Supreme de Justiție pe de o parte, iar pe de altă parte, se constată că instanța de apel, în rejudecarea cauzei, s-a conformat hotărârii instanței de recurs "asupra problemelor de drept dezlegate precum și a necesității administrării unor probe", constatând că, în condițiile art. 504,art. 505,art. 506 C. proc. pen., reclamantul, în calitate de moștenitor al autorului său, care a fost condamnat pe nedrept, este titularul acțiunii de despăgubire, cu referire și la dispozițiile art. 998 C. civ., privitoare la răspunderea civilă delictuală, potrivit căreia despăgubirile acordate victimelor trebuie să constituie o integrală reparație a pagubelor cauzate prin fapta ilicită și că pentru determinarea cuantumului despăgubirilor materiale este necesară efectuarea expertizei contabile care să stabilească exactitatea întinderii acestora, expertiza ce a fost efectuată în cauză, iar în ce privește întinderea despăgubirilor acordate pentru daunele morale s-au arătat criteriile ce trebuie avute în vedere la stabilirea acestora.
în ceea ce privește criticile vizând nelegalitatea deciziei civile recurate, formulate de reclamant și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deși nu sunt identice, instanța constată că sunt nefondate.
Astfel, reclamantul și pârâtul critică decizia civilă recurată ca fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 504-506, primul cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate pentru daunele morale, de 2 miliarde lei, ca fiind disproporționat de mic în raport de pagubele cauzate prin fapta ilicită autorului S.I. și reclamantului, iar pârâtul cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate pentru daunele materiale, ca fiind prea mare, reclamantului revenindu-i cu acest titlu suma de 129.969.730 lei.
Ori, decizia pronunțată în apel, a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 504-506 C. proc. civ., în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate reclamantului, atât pentru daunele morale cât și pentru cele materiale, determinate de condamnarea nelegală a autorului său, ce a fost susceptibilă de a produce pagube atât materiale, cât și suferințe pe plan moral, social și profesional de natură să lezeze demnitatea și onoarea reclamantului.
în acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, în mod constant, că în cazurile de violare a art. 5 paragraful I din Convenție (privare de libertate nelegală), sunt întemeiate cererile de acordare a despăgubirilor bănești pentru prejudiciul produs victimei, material și moral.
însă, referitor la cuantumul daunelor morale, se constată că în lipsa unor criterii obiective de apreciere, judecătorul face o evaluare aproximativă a întinderii prejudiciului moral, adică a efectului negativ suferit de persoana îndreptățită, prin raportare la drepturile și libertățile fundamentale care i-au fost încălcate sau restricționate, la durata încălcării sau restricționării, însă evaluarea suferinței trebuie să respecte principiul proporționalității daunei morale suferită de reclamant și autorul său cu despăgubirea acordată.
în caz contrar s-ar produce o îmbogățire fără just temei, cu consecința deturnării scopului declanșării procedurii judiciare, ceea ce nu este admisibil.
Fără a proceda la cuantificarea daunelor în modalitatea invocată în recurs de către reclamant și prin raportare la datele concrete ale cauzei cu respectarea principiului enunțat mai sus, instanța constată, ca nefondată, critica formulată de acesta privind cuantumul daunelor morale, ca fiind exagerat de mici în raport de probele dosarului.
în ce privește critica formulată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Timiș, privind faptul că despăgubirile constând în daune materiale, acordate reclamantului sunt mari față de veniturile realizate de autorul acestuia, este nefondată, deoarece s-a stabilit corect că din veniturile de 687.283.784 lei, sumă actualizată prin aplicarea coeficientului de inflație, pe care autorul său le-ar fi realizat pe perioada detenției, în condițiile C. fam., reclamantului, în calitate de fiu, aflat în întreținerea acestuia, îi revenea cota de 1.
Pentru aceste considerente, instanța, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., a dispus respingerea recursului declarat de reclamantul C.R., a cererilor de intervenție formulate în interesul acestuia, cât și a recursului declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. a județului Timiș, ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1947/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1754/2007. Civil → |
|---|
