ICCJ. Decizia nr. 1801/2007. Civil
| Comentarii |
|
La data de 16 septembrie 2004, pe rolul Tribunalului Vrancea a fost înregistrată acțiunea civilă formulată în baza Legii nr. 10/2001, de către reclamantele C.L.E. și M.R. în contradictoriu cu pârâtele Primăria comunei Movilita și SC V.P. SA, prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului casă și teren situat în comuna Movilita, sat Diocheți, județ Vrancea.
în motivare, reclamantele, au arătat că autorul lor, M.M. a fost proprietarul a 10 ha de vie și a unei case de locuit cu 1117 mp teren aferent pe raza comunei Movilita, bunuri confiscate abuziv, cu precizarea că, potrivit titlului 123699/2002 s-a stabilit dreptul de proprietate pentru 2,37 ha vie, în imediata vecinătate aflându-se casa cu 2 camere, chiler, sală și dependințe pentru a cărei restituire în natură au notificat pârâta, Primăria comunei Movilita.
Reclamantele au arătat că au revenit asupra notificării, însă pârâta Primăria comunei Movilita nu le-a dat niciun răspuns, ulterior aflând că imobilul se află în posesia celei de-a doua pârâtă, SC V.P. SA, Ferma nr. 5 din apropierea Gării Diocheți.
Această din urmă pârâtă a depus întâmpinare, invocând excepția neîndeplinirii procedurii prealabile. Pe fondul cauzei a invocat dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 față de împrejurarea că, potrivit contractului nr. 47 din 16 octombrie 2000, este privatizată.
Tribunalul Vrancea, prin sentința civilă nr. 243 din 6 iunie 2005, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele C.L.E. și M.R. și a obligat pârâta SC V.P. SA să le restituie suprafața de 1170 mp curți construcții situată în comuna Movilita, sat Diocheți pct. Ferma 5, extravilan parcela 1460/2 (contur 1-2-3-4-5-6-1), și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea față de pârâtele Primăria comunei Movilita și Agenția Domeniilor Statului.
în motivarea hotărârii, Tribunalul Vrancea a reținut că reclamantele au respectat procedura prevăzută de art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, în sensul că s-au adresat cu notificare Primăriei comunei Movilita, atât timp cât nu cunoșteau deținătorul imobilului, obligație neîndeplinită de pârâtă potrivit textului de lege menționat și faptul că reclamantele au făcut dovada cu acte depuse la dosar, că au calitate de persoane îndreptățite să solicite restituirea în natură a imobilului preluat abuziv.
Nemulțumită fiind de această hotărâre a declarat apel, în termen legal, pârâta SC V.P. SA susținând că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilități acțiunii, în condițiile în care, prin notificarea adresată, reclamatele au solicitat despăgubiri în echivalent, iar prin restituirea în natură s-a schimbat în mod nelegal opțiunea persoanei îndreptățite de a beneficia de despăgubiri în echivalent.
De asemeni, s-a mai invocat faptul că imobilul în speță nu a aparținut autorilor reclamantelor, motivat de faptul că amplasamentul acestuia nu corespunde descrierii din actul de proprietate și mai mult, acesta a fost demolat, fapt afirmat de reclamante în notificare și infirmat ulterior de către acestea.
Prin decizia civilă nr. 778/A din 19 septembrie 2005, Curtea de Apel Galați a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC P.V. SA .
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că instanța de fond a interpretat corect probele administrate în cauză la care a făcut o justă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii a găsit-o neîntemeiată întrucât așa cum rezultă din corespondența purtată între părți, reclamantele au solicitat măsuri reparatorii fără însă a preciza natura lor.
Cât privește identificarea imobilului s-a constatat că imobilul în litigiu a aparținut autorilor reclamantelor, astfel cum rezultă din raportul de expertiză efectuat de expert M.N.
în ceea ce privește calitatea de succesoare a reclamantelor, instanța de apel a reținut că acestea sunt nepoate ale autorului M.M., tatăl lor, M.D., fiind fiul autorului.
în contra acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâta SC V.P. SA, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica vizând următoarele aspecte:
- Instanța de apel a soluționat greșit excepția inadmisibilității acțiunii invocate de către pârâta SC V.P. SA, reținând în mod greșit că "reclamantele au solicitat măsuri reparatorii, fără însă a preciza natura lor";
- Reclamantele nu au făcut dovada că sunt succesoare în drepturi și ale defunctului C.M., astfel nefiind îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii.
- Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a Legii nr. 10/2001 modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, susținându-se că potrivit art. 37 din acest act normativ "... pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizare... persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate".
Recursul este nefondat.
Din întreg materialul probator (înscrisuri și expertiză tehnică efectuate în cauză, filele 84-90 dosar fond), rezultă că au fost identificate bunurile imobile ce au aparținut autorilor reclamantelor, astfel că s-a dispus restituirea acestora în natură, în raport de art. 9 coroborat cu art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Or, motivul invocat cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii este nefondat întrucât atâta vreme cât reclamantele au solicitat măsuri reparatorii, fără a preciza natura lor, iar bunurile au fost identificate, acestea sunt persoane îndreptățite la restituirea în natură a imobilului.
Față de critica cu privire la faptul că recurentele nu au făcut dovada că sunt succesoarele în drepturi și ale defunctului C.M., înalta Curte observă că din actele de stare civilă (filele 9-11 dosar fond) rezultă că acestea sunt nepoate ale autorului M.M., tatăl lor M.D., fiind fiul autorului, motiv pentru care nici această critică nu poate fi primită.
Cu privire la critica că instanțele au făcut o greșită aplicare a Legii nr. 10/2001 atunci când au dispus restituirea în natură, înalta Curte apreciază că aceasta este o problemă formulată pentru prima dată în recurs, verificare ce este incompatibilă cu structura recursului, având în vedere că acesta nu a fost motiv de apel, ca să poată fi criticat în recurs.
Față de cele ce preced, criticile recurentei sunt nefondate considerent pentru care în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul a fost respins ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1871/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1797/2007. Civil → |
|---|
