ICCJ. Decizia nr. 2320/2007. Civil
| Comentarii |
|
H.K.E. a chemat în judecată primarul municipiului Timișoara și Primăria municipiului Timișoara pentru a se constata că în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 așa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 a introdus în termen notificarea nr. 47 din 9 septembrie 2005 adresată Primăriei municipiului Timișoara și a fi obligat primarul municipiului Timișoara să emită decizia pentru acordarea de despăgubiri echivalente cu valoarea reactualizată a apt. nr. 1 situat în Timișoara, nr. cadastral 10.537/I (C.F. colectiv 26.890 Timișoara) respectiv suma de 51.088 Euro.
în motivarea acțiunii reclamanta a susținut că apartamentul în litigiu a fost preluat de stat cu plată prin decizia nr. 3175 din 25 decembrie 1986 emisă de fostul Consiliu popular al județului Timiș, în baza Decretului nr. 223/1974 și întrucât preluarea a fost abuzivă era îndrituită la despăgubiri.
Reclamanta a mai învederat că prin adresa nr. D. 72005-3840 din 30 noiembrie 2005 Primăria municipiului Timișoara, Direcția patrimoniu i-a comunicat că i s-au refuzat despăgubirile întrucât notificarea nu ar fi depus-o în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 ceea ce însă este greșit notificarea fiind depusă în conformitate cu prevederile Legii nr. 247/2005.
Tribunalul Timiș, secția civilă, prin sentința nr. 1388 din 2 iunie 2006 a admis acțiunea reclamantei H.K.(E.) în contradictoriu cu primarul municipiului Timișoara, Primăria municipiului Timișoara și a obligat pârâtul să soluționeze prin dispoziție conform Legii nr. 10/2001 notificarea reclamantei nr. 47/2005.
Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 387 din 19 octombrie 2006 a admis apelul declarat de pârâtul primarul municipiului Timișoara împotriva sentinței nr. 1388 din 2 iunie 2006 a Tribunalului Timiș, secția civilă.
A schimbat în tot sentința atacată în sensul că a respins în tot acțiunea promovată de reclamanta H.K.(E.).
în considerentele deciziei s-a reținut că reclamanta a depus notificarea la 9 septembrie 2005 mult peste termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, anterior modificării ei prin Legea nr. 247/2005 și care conform art. 22 din lege a expirat la 14 februarie 2002. Or, din economia Legii nr. 247/2005 nu rezulta că s-ar fi prelungit termenul de depunere a notificării cum greșit a pretins reclamanta.
Astfel fiind, unitatea deținătoare este obligată să emită dispoziție sau decizie motivată doar în cazul în care a fost sesizată în interiorul termenului prevăzut de lege (art. 22,art. 25 din Legea nr. 10/2001 republicată) ceea ce însă nu a avut loc în speță.
în contra menționatei decizii a declarat recurs reclamanta H.K. invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând în esență că au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 247/2005 prin care a fost modificată Legea nr. 10/2001 în sensul că a fost repusă în termen pentru a solicita măsurile reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor pentru imobilul preluat abuziv de stat.
în acest sens a invocat art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată și art. 2 și art. 3 din anexa la Legea nr. 247/2005.
Din această perspectivă recurenta a învederat că notificarea depusă la 9 septembrie 2005 se plasează în termenul prevăzut de Legea nr. 247/2005.
Recursul nu este fondat.
Art. 21 din Legea nr. 10/2001 devenit art. 22 după republicarea ei urmare modificărilor aduse prin Legea nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, reglementează termenul în care unitatea deținătoare poate fi sesizată cu notificare, respectiv de la 14 februarie 2001 și până la 13 februarie 2002. Conform alin. (6) al menționatului articol, nerespectarea acestui termen atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Rezultă deci că termenul prevăzut de art. 21 alin. (1) din lege care inițial a fost de 6 luni de la data intrării ei în vigoare și care a fost prelungit succesiv prin mai multe O.U.G. până la 13 februarie 2002, este un termen de decădere.
Legea nr. 247/2005 nu a adus nici o modificare menționatului text, ceea ce dovedește că termenul de depunere a notificărilor epuizat la 13 februarie 2002 nu a fost prelungit, după cum renumerotarea acestuia cu ocazia republicării Legii nr. 10/2001 nu poate duce la concluzia că un nou termen de depunere a notificărilor ar fi început să curgă de la data republicării.
O atare ipoteză ar fi fost posibilă numai în situația în care Legea nr. 247/2005 ar fi stipulat-o expres însă așa cum deja s-a relevat nu exista nici o dispoziție legală în acest sens.
Că este așa o testă și Norma metodologică din 7 martie 2007 publicată în M.Of. nr. 227 din 3 aprilie 2007 de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 care la pct. 22.1 cu referire la art. 22 din lege a precizat că faza depunerii notificărilor era consumată.
Astfel fiind, notificarea depusă de reclamantă la 9 septembrie 2005 s-a făcut cu depășirea termenului de decădere prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată și prin urmare nu i se mai putea da curs de către entitatea investită cu soluționarea notificării.
Față de cele ce preced, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2591/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2530/2007. Civil → |
|---|
