ICCJ. Decizia nr. 2629/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. 876/2003, D.V. a formulat contestație împotriva dispoziției nr.189 emisă de primarul comunei Merei, la data de 18 martie 2003, prin care s-a respins cererea privind restituirea în natură a terenului situat în comuna Merei, județul Buzău.
în motivarea contestației s-a arătat că dispoziția primarului a încălcat art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deoarece terenul revendicat prin Legea nr. 10/2001 a trecut în proprietatea statului cu o construcție edificată pe acesta, având deci destinația de teren pentru construcții.
Contestatorul a mai arătat că, în mod greșit s-a aplicat art. 8 alin. (l) din Legea 10/2001 acestui teren intravilan, deoarece regimul său juridic nu era reglementat, prin Legea 18/1991 și nici prin Legea 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere.
Tribunalul Buzău prin sentința civilă nr. 197 din 7 aprilie 2004, a respins contestația ca neîntemeiată, reținând că autoarea petentului a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legea 18/1991 asupra terenului în litigiu, cerere care i-a fost admisă în totalitate, ca urmare a plângerii formulate împotriva hotărârii Comisiei Județene Buzău pentru Aplicarea Legii Fondului Funciar, (sentința 506 din 24 ianuarie 1992 pronunțată de Judecătoria Buzău, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului).
Prima instanță a mai reținut că pe suprafața de teren solicitată au fost puse în posesie alte persoane cărora le-a fost eliberat și titlu de proprietate, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, iar terenul solicitat a făcut obiectul Legea 18/1991.
împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul, care prin decizia civilă nr. 1840 din 10 iunie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, a fost respins, reținându-se că art. 6 din Legea nr. 10/2001 invocat trebuie coroborat cu art. 8 din lege,
Totodată s-a reținut că natura bunului corespunde celei descrise de art. 8 alin. (l) din lege și se aplică în exclusivitate dispozițiile Legilor nr. 18/1991, nr. 169/1997și nr. 1/2000.
în altă ordine de idei, instanța de apel a reținut că autoarea contestatorului, R.E., a formulat cererea înregistrată la nr. 2282 din 12 martie 1991, pentru suprafața de 10 ha teren, Comisia județeană Buzău pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 i-a reconstituit dreptul pentru suprafața de 3,30 ha în acțiuni, iar prin sentința civilă nr. 506 din 24 ianuarie 1992 a Judecătoriei Buzău, fiind admisă plângerea formulată împotriva hotărârii comisiei, s-a reconstituit dreptul petentei pentru suprafața de 10 ha teren.
S-a mai reținut că pe terenul pretins de contestator au fost puse în posesie alte persoane. Numitul T.V. a primit suprafața de 30 mp teren prin dare în plată, iar pentru F.Ș. și F.I. au fost emise titluri de proprietate. F.Ș. s-a înscris în CAP cu suprafața de 1,50 ha, din care terenul în suprafață 1000 mp este situat în intravilan, iar F.I. s-a înscris în CAP cu suprafața de 0,16 ha care este amplasat în intravilan.
Recursul declarat împotriva deciziei mai sus menționate a fost admis de înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 6803 pronunțată la data de 15 septembrie 2005, prin care s-a dispus casarea deciziei civile nr. 1840 din 10 iunie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și trimiterea cauzei, pentru rejudecarea apelului, aceleiași instanțe.
Investită cu rejudecarea apelului, Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 384 din 13 noiembrie 2006 a respins ca nefondat în fond, după casare, apelul declarat de contestatorul D.V. împotriva sentinței civile nr. 197 din 7 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei Merei.
Pentru a se pronunța astfel instanța investită cu rejudecarea cauzei a reținut următoarele:
terenul în litigiu situat în cvartalul nr. 33, intravilan Lipia, comuna Merei, a trecut în proprietatea statului român la data de 3 ianuarie 1952 în baza cererii de renunțare în folosul statului formulată de bunicul apelantului, R.I., fiind atribuit fostului CAP Lipia;
în actul de proprietate al autorilor apelantului, respectiv actul de vânzare din 5 octombrie 1933, care a fost invocat în notificare, suprafața terenului este de 22 prăjjni (4400 mp conform calculului efectuat de exp. C.E.), pentru ca ulterior, în faza de rejudecare a apelului, contestatorul a precizat că înțelege să solicite restituirea suprafeței de 6500 mp, invocând în acest sens adresa nr. 241/1952;
în raportul de expertiză topografică întocmit în faza de judecare a apelului de ing. S.M., terenul a fost identificat și măsurat în prezența părților, ocazie cu care s-a constatat că este folosit în prezent de: T.V. 2095 mp, G.G. 2660 mp, F.M. 923 mp și P.D. 822 mp;
potrivit aceluiași raport de expertiză terenul solicitat, a făcut obiectul reconstituirii, conform Legii nr. 18/1991, către alte persoane, care au primit titluri de proprietate, și anume:
- F.Ș. a fost pus în posesie cu suprafața de 257 mp teren arabil în cvartal 33, parcela 226 D, înscris în titlul de proprietate nr. 58474/1989, iar acest teren a fost ulterior înstrăinat, prin actul de vânzare-cumpărare nr. 235/2004 numiților G.G. și E.
F.I. a fost pus în posesie cu suprafața de 820 mp teren arabil în cvartal 33, parcela 2275, înscrisă în titlul de proprietate 40646/10/1998, terenul fiind folosit în prezent de F.D.
P.G. a fost pus în posesie eliberându-i-se titlul de proprietate nr. 55578/55/2003, pentru suprafețele de 9802 mp și 9800 mp teren arabil situat în cvartal 33, parcelele 2268, 2269, 2274 și 2275 din care suprafața de 822 mp folosite de moștenitorul său, P.D. fiind inclusă în terenul identificat de apelant.
cu privire la terenul menționat în actul cu dare în plată din 20 aprilie 1990 în suprafață de 1000 mp, experta a constatat că pe acest teren s-a edificat un imobil casă de locuit și anexe, terenul fiind apreciat, în raport de vecinătățile menționate în act și în absența schițelor de plan ca putând fi amplasat parțial sau în întregime pe suprafața în litigiu și sub acest aspect se coroborează cu cea a expertului C.E., care, a identificat la rândul său, existența acestor construcții, pe terenul solicitat de apelant.
în final, instanța de apel a conchis că autoarea apelantului a solicitat anterior, pe cale administrativă și judecătorească, conform Legea 18/1991 reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu și că în prezent, terenul pe care parțial sunt edificate și construcții, este ocupat de mai multe persoane, care au fost puse în posesie și cărora li s-au eliberat titluri de proprietate a căror valabilitate nu a fost contestată injustiție.
Nemulțumit fiind de această din urmă hotărâre, reclamantul D.V. a declarat recurs, critica vizând următoarele aspecte.
în mod greșit instanța a nesocotit indicația dată de instanța de casare de a solicita Primăriei Merei să depună la dosar întreaga documentație, pe baza căreia s-a hotărât reconstituirea dreptului de proprietate pentru mama reclamantului, conform Legii nr. 18/1991.
Un alt motiv de recurs se referă la faptul că greșit a reținut instanța că în baza Legii nr. 18/1991, mama recurentului, R.E. ar fi obținut terenul revendicat prin Legea nr. 10/2001 în baza sentinței judecătorești nr. 506 din 24 ianuarie 1992.
Altă critică se referă la faptul că instanța de apel a reținut greșit cu privire la suprafața terenului revendicat considerând că aceasta este de 4400 mp, cât a stabilit în mod eronat expertiza C., în loc de 6500 mp cât rezultă cu certitudine că a fost preluat de stat conform adresei nr. 241/1952 și a cererii de cedare în folosul statului, formulată de bunicul recurentului-reclamant, iar pe de altă parte a concluzionat că raportul de expertiză S. a răspuns tuturor obiectivelor stabilite, fără a se ține seama de erorile strecurate.
în altă ordine de idei se susține că în mod eronat Curtea de Apel a respins obiecțiunile la raportul de expertiză S., formulate de reclamant și cererea de efectuarea a unei contraexpertize.
Recursul va fi admis pentru următoarele considerente:
Deși nu se indică nici un temei legal, criticile formulate de recurent fac posibilă încadrarea acestora în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dispozițiile acestui text fiind aplicabile în cauză.
Este de observat că instanțele nu au identificat cu certitudine terenul în litigiu de 6386 mp, care este suprafața ocupată și dacă aceasta este înscrisă în titlurile de proprietate ale deținătorilor terenurilor, nu au evaluat suprafețele în cauză potrivit îndrumărilor date prin decizia nr. 6803 pronunțată la data de 15 septembrie 2005 de către înalta Curte de Casație și Justiție, elemente absolut necesare dezlegării pricinii, instanța de trimitere va dispune în acest sens refacerea expertizelor efectuate în cauză
Pentru aceste motive, înalta Curte a casat hotărârile pronunțate în cauză și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în fond la Tribunalul Buzău, iar, în această nouă fază a judecății, urmează să se dispună refacerea expertizelor și să fie efectuată o lucrare comună pentru identificarea terenului în suprafață de 6386 mp, care este suprafața ocupată și dacă aceasta este înscrisă în titlurile de proprietate ale deținătorilor terenurilor.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2909/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2621/2007. Civil → |
|---|
