ICCJ. Decizia nr. 2508/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2508
Dosar nr. 14352/1/200.
Şedinţa publică din 20 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1234 din 12 aprilie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul O.V., în contradictoriu cu pârâţii SC A.G. SA, C.P.H. SA şi A.P.A.P.S., a constatat că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent şi a respins, ca neîntemeiată, cererea de constatare a nulităţii contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 136/1999, a convenţiei de cesiune a contractului susmenţionat şi a actului adiţional la acelaşi contract.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel A.P.A.P.S. şi O.V., iar prin Decizia nr. 260/A din 7 mai 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de necompetenţă materială a secţiei civile a Tribunalului Bucureşti şi excepţia lipsei de interes invocate de către A.P.A.P.S.; a respins ca nefondat apelul declarat de către pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 1243 din 12 septembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a; a admis apelul formulat de reclamantul O.V. împotriva aceleiaşi sentinţe, a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a obligat pe pârâta A.P.A.P.S. să acorde reclamantului acţiunile solicitate, cu prioritate la o societatea comercială tranzacţionată pe piaţa de capital şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 7584 din 4 octombrie 2005, a admis recursurile declarate de reclamantul O.V. şi de către pârâta A.P.A.P.S. (în prezent A.V.A.S.) împotriva deciziei nr. 260/A din 7 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
După parcurgerea acestui ciclu procesual, cauza a fost înregistrată sub nr. 28846/1/2005 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, iar prin Decizia nr. 389/A din 15 iunie 2006, s-a luat act că apelantul O.V. renunţă la drept, art. 247 C. proc. civ. privind judecata capetelor de cerere de la pct. 1 şi 2, anume la despăgubirile prevăzute de Legea nr. 10/2001, respectiv la toate drepturile cuvenite conform Legii nr. 10/2001, şi s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul O.V.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a constatat, în esenţă, următoarele:
Apelantul O.V., la data de 29 mai 2005 (în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) a depus cerere prin care a arătat că „înţelege să renunţe la capetele 1 şi 2 din cererea introductivă de instanţă formulată în dosarul nr. 5458/2001 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi anume la orice măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, pentru cele de 66,66% acţiuni emise de SPIC SAR, deoarece a renunţat la notificarea nr. 2674/2001 trimisă F.P.S., iar la termenul din 1 iunie 2006 a făcut precizarea expresă că renunţă la dreptul de a cere despăgubiri, anume la aplicarea Legii nr. 10/2001.
Potrivit art. 247 C. proc. civ., în caz de renunţare la însăşi dreptul pretins, instanţa va da o hotărâre prin care va respinge cererea pe fond şi va hotărî asupra cheltuielilor.
Faţă de această cerere, instanţa de apel a apreciat că se impune anularea hotărârii primei instanţe şi pe fond respingerea acţiunii formulată de O.V., în temeiul Legii nr. 10/2001.
Cu privire la cererea apelantului O.V. de a se continua judecarea petitului acţiunii referitor la nulitatea absolută, parţială, a contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 136 din 7 aprilie 1999, încheiat între F.P.S. (actual A.V.A.S.) şi A.G. SA, de constatare a nulităţii convenţiei de cesiune încheiată între A.G. SA şi C.P.H. SA, cât şi constatarea nulităţii absolute a actului adiţional din 20 noiembrie 2000 la contractul nr. 136 din 7 aprilie 1999, instanţa de apel a constatat că motivele formulate în ceea ce priveşte această cerere nu pot fi primite.
Astfel, s-a constatat că apelantul a invocat în principal cauze care determină nulităţi relative şi nu nulităţi absolute ale acestui contract de privatizare, care prin esenţa lui este un contract comercial, şi nu cauze de nulitate absolută, care pentru persoanele fizice sunt prevăzute de art. 1309 C. civ., iar pentru personale juridice de art. 34 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954.
Consimţământul (art. 5 şi art. 969 C. civ.) cu viciile sale, eroare, dolul violenţa, atrage nulitatea relativă şi nu absolută a actului de privatizare.
În ce priveşte celelalte condiţii de valabilitate, ce ar atrage nulitatea absolută a actului de privatizare, s-a constatat că nu au fost dovedite.
De asemenea, convenţia pentru săvârşirea infracţiunii, sancţionează cu nulitatea absolută actul juridic pentru ilicitatea scopului imediat. Or, în speţă apelantul nu a făcut nici una din dovezile privitoare la nulitatea absolută a contractului de privatizare.
În consecinţă, instanţa de apel, faţă de dispoziţiile art. 247 C. proc. civ., a luat act de renunţarea la însuşi dreptul pretins de reclamantul O.V. în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată şi având în vedere că nu există motive de constatare a nulităţii absolute a contractului de privatizare, apelul sub acest aspect a fost respins ca nefondat.
Prin considerentele aceleiaşi decizii, în ceea ce priveşte apelul declarat de A.V.A.S., s-a constatat că este nefondat, deoarece acesta se referă, în principal, la acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 reclamantului O.V., iar acesta a renunţat la însuşi dreptul pretins în baza acestui act normativ.
Nu s-a primit nici critica vizând lipsa de interes a apelantului O.V., referitoare la anularea contractului de privatizare, deoarece s-a constatat că interesul său este născut, actual şi legitim, şi tinde la revenirea acţiunilor în portofoliul său.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul O.V., criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., încadrarea în drept a criticilor formulate fiind făcută de către instanţă în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
În dezvoltarea acestor motive de recurs s-au arătat următoarele:
Decizia recurată a fost dată cu încălcarea art. 127, coroborat cu art. 146 C. proc. civ. şi cu art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora „orice persoană are dreptul la judecarea în mod public a cauzei sale".
Potrivit dispoziţiilor din codul de procedură civilă, art. 127 şi art. 146, pricinile se dezbat verbal, dacă legea nu dispune altfel şi sunt publice, iar părţile pot formula note scrise asupra aspectelor dezbătute în şedinţa publică.
Or, instanţa de apel nu a pus în discuţie, cu ocazia dezbaterilor, şi fondul apelului privind aspectele legate de nulitatea privatizării SC S., astfel că de fapt dezbaterile pe fondul apelului nu au existat.
Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul susţine că Decizia civilă recurată cuprinde motive străine de natura pricinii.
Astfel, recurentul arată că după renunţarea sa la drept în condiţiile art. 247 C. proc. civ., petitul prezentei acţiuni constă în „constatarea nulităţii absolute şi totale a actului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 136 din 7 aprilie 1999 încheiat între F.P.S. (A.P.A.P.S.) şi A.G. SA, a nulităţii convenţiei de cesiune încheiată între A.G. SA şi C.P.H. SA, şi constatarea nulităţii absolute a Actului Adiţional din 20 ianuarie 2000 la contractul nr. 136 din 704/1999", însă nu se arată în ce constă motivaţia străină de natura pricinii, aşa încât se constată că instanţa nu a fost legal investită cu soluţionarea acestui motiv de recurs.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul arată că Decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 34 din Decretul nr. 31/1954, art. 5 C. civ. şi art. 966, art. 968 şi art. 1129 C. civ.
Examinând Decizia în raport de motivul întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., privind încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. de către instanţa de apel, se constată următoarele:
Dezbaterile în apel au avut loc la termenul din 1 iunie 2006, aşa cum rezultă din încheierea de dezbateri, fila 26 dosar apel, iar părţile prezente au pus concluzii pe excepţiile lipsei de interes şi a lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, instanţa reţinând dosarul în pronunţare numai asupra excepţiilor invocate.
Prin Decizia ce face obiectul prezentului recurs, instanţa s-a pronunţat asupra fondului apelului reclamantului, privind nulitatea actelor de privatizare şi a actelor subsecvente, fără ca părţile să dezbată verbal pricina, potrivit art. 126 C. proc. civ.
Procedând astfel, Decizia instanţei de apel este lovită de nulitate, întrucât, în procesul civil, părţile au posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfăşurarea judecăţii, atât prin susţinerea şi dovedirea drepturilor proprii, cât şi prin dreptul de a combate susţinerile părţii potrivnice şi de a-şi exprima poziţia faţă de măsurile pe care instanţa le poate dispune.
Aceste drepturi legale ale participanţilor la judecată sunt asigurate prin respectarea unui principiu fundamental al procesului civil, principiul contradictorialităţii, căruia instanţa, la rândul ei, trebuie să i se supună.
Pentru asigurarea contradictorialităţii în procesul civil, instanţa are obligaţia de a pune în discuţia părţilor toate aspectele de fapt şi de drept pe baza cărora va soluţiona litigiul.
Nerespectarea acestui principiu, care asigură implicit şi respectarea dreptului la apărare, este sancţionată cu nulitatea hotărârii.
Mai mult, noţiunea de proces echitabil presupune respectarea şi aplicarea principiului contradictorialităţii, cât şi a dreptului la apărare, iar potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să facă respectate şi să respecte el însuşi principiul contradictorialităţii şi celelalte principii ale procesului civil.
În raport de cele mai sus arătate şi având în vedere şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., instanţa va admite recursul, va casa Decizia şi va trimite cauza, spre rejudecarea apelului reclamantului, aceleiaşi instanţe, iar cu ocazia rejudecării, instanţa va ţine seama de toate susţinerile părţilor şi de mijloacele de apărare pe care acestea le invocă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul O.V. împotriva deciziei nr. 389 A din 15 iunie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, pe care o casează.
Trimite cauza, spre rejudecarea apelului declarat de reclamantul O.V., aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2515/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 250/2007. Civil → |
|---|
