ICCJ. Decizia nr. 251/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 251.
Dosar nr. 8112/46/200.
Şedinţa publică din 21 martie 2007
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş sub nr. 3095 din 17 aprilie 2002, reclamanta D.M. a chemat în judecată pe pârâta SC I. SA Piteşti, solicitând obligarea acesteia, în temeiul Legii nr. 10/2001, la restituirea terenului în suprafaţă de 4600 mp, situat în comuna Cocu, jud. Argeş.
În motivele de fapt ale cererii s-a arătat că terenul a aparţinut autorului reclamantei, fiind preluat de stat în mod abuziv, că este liber de construcţii, iar pârâta refuză nejustificat să i-l restituie.
Acţiunea a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 182 din 17 octombrie 2002 a Tribunalului Argeş, pârâta fiind obligată să restituie reclamantei teren în suprafaţă de 4621 mp, identificat conform raportului de expertiză, cu motivarea că terenul a aparţinut autorului reclamantei şi se află în prezent în deţinerea societăţii pârâte, care nu a putut indica nici un decret, decizie sau alt document în temeiul căruia să poată deţine în mod valabil imobilul.
Sentinţa a fost schimbată în tot, în sensul respingerii acţiunii reclamantei, prin Decizia nr. 12/A din 29 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Piteşti. Această din urmă hotărâre a fost casată prin Decizia nr. 6684 din 13 septembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
S-a reţinut în considerentele deciziei de casare, faptul că instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, apreciind că reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului în litigiu s-a făcut în sistemul legilor fondului funciar, ceea ce exclude aplicarea la speţă a normelor Legii nr. 10/2001.
Cum acest aspect nu a constituit obiect de critică în apel, iar pe de altă parte, instanţa nu a pus în discuţie incidenţa textului de lege pe care şi-a fundamentat soluţia, rezultă că a fost încălcat principiul contradictorialităţii, cât şi principiul dreptului de apărare, ceea ce atrage nulitatea hotărârii şi soluţia de casare cu trimitere.
Reluându-se judecata, a fost pronunţată Decizia civilă nr. 126/A din 26 iunie 2006, conform căreia Curţii de Apel Piteşti a admis apelul declarat de SC I. SA şi schimbată sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii ca inadmisibilă.
Pentru pronunţarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că din probele suplimentare administrate, a rezultat că autoarea reclamantei a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, că prin hotărârea Comisiei judeţene nr. 70 din 26 august 1991 i-a fost validată suprafaţa de 4,66 ha, dar punerea efectivă în posesie s-a efectuat pentru suprafaţa de 4,20 ha (restul de 0,46 ha fiind teren ocupat de SC I. SA).
S-a mai reţinut că în baza Legii nr. 247/2005 a fost solicitată diferenţa de 0,46 ha.
Faţă de situaţia de fapt rezultată, s-a concluzionat că restituirea terenului nu mai poate intra sub incidenţa Legii nr. 10/2001, acţiunea fiind inadmisibilă.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, care a susţinut caracterul nelegal al acesteia pentru următoarele considerente:
- Instanţa a apreciat în mod greşit că în speţă ar fi aplicabile dispoziţiile Legii nr. 18/1991, întrucât demersul reclamantei s-a întemeiat pe Legea nr. 10/2001 (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).
Terenul ce face obiectul litigiului nu putea intra valabil în patrimoniul SC I., atâta vreme cât acesta a fost preluat de la fosta întreprindere I.L.F. Argeş, care la rândul ei, nu a fost proprietara terenului, neexistând nici un act normativ sau de altă natură de preluare a bunului de la autoarea reclamantei.
De aceea, certificatul de atestare a dreptului de proprietate eliberat în favoarea SC I. SA, în care este menţionat şi terenul ce face obiectul litigiului, nu este opozabil recurentei.
- Aprecierea instanţei de apel în legătură cu modalitatea în care a fost reconstituit dreptul de proprietate al reclamantei constituie o aplicare greşită a legii, încadrându-se în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, reconstituirea obţinută pe întreaga suprafaţă de 4,66 ha prin hotărârea Comisiei judeţene de aplicare a Legii nr. 18/1991 este doar una generică, reţinându-se de altfel, prin chiar hotărârea atacată, că nu a avut loc o punere în posesie pentru terenul de 0,46 ha teren intravilan (aflat în deţinerea societăţii intimate).
Or, dacă se recunoaşte că în privinţa acestui teren nu s-a rezolvat nimic potrivit legii fondului funciar, atunci nu se poate aprecia că nu există posibilitatea valorificării dreptului conform Legii nr. 10/2001.
Intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare în condiţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ. dar a invocat prin concluziile scrise nulitatea recursului, solicitând în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat.
În faza recursului nu au fost administrate probe noi.
Sub aspectul nulităţii invocate a recursului, Curtea constată caracterul nefondat al excepţiei, în condiţiile în care, potrivit criticilor formulate, recurenta pretinde incidenţa motivului reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. (determinat de o interpretare eronată a actului procedural ce a învestit instanţa şi a temeiului juridic al acestuia). De asemenea, s-a invocat şi motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca urmare a aplicării eronate a unei dispoziţii de drept material.
Rezultă că au fost indicate, şi aduse argumente în sprijinul acestora, aspecte de nelegalitate ce se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., astfel încât excepţia de nulitate nu poate fi primită.
Examinând, pe fondul lor, criticile formulate, Curtea constată caracterul întemeiat al acestora, în sensul următoarelor considerente:
- Stabilind că este inadmisibil demersul reclamantei, faţă de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 18/1991, instanţa de apel a reţinut că aceasta a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate conform Legii nr. 18/1991 (ulterior, şi în temeiul Legii nr. 247/2005) pentru întreaga suprafaţă de teren, de 4,66 ha (inclusiv, terenul de 0,46 ha ce face obiectul litigiului), obţinând în acest sens o hotărâre a Comisiei judeţene din anul 1991.
În acelaşi timp, pe situaţia de fapt s-a mai reţinut că punerea în posesie a fost efectuată pentru 4,20 ha, diferenţa de 0,46 ha (teren intravilan) aflându-se în deţinerea societăţii intimate.
Faţă de aceste elemente de fapt stabilite de instanţa fondului, pe baza probelor administrate, aplicarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, cu consecinţa aprecierii ca inadmisibilă a acţiunii reclamantei s-a făcut în mod greşit.
Astfel, potrivit textului menţionat, „nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstruirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare".
Aşadar, pentru a fi exclus de la incidenţa Legii nr. 10/2001, imobilul trebuie să fi făcut obiectul de reglementare al legilor fondului funciar şi reparaţia pentru preluarea abuzivă să se fi putut realiza în temeiul acestor acte normative.
Or, nici o dispoziţie din legile fondului funciar nu prevede modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru situaţia în care terenul se află inclus în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate (situaţia societăţii-intimate, care are capital majoritar privat).
Că este aşa, o dovedeşte şi împrejurarea că, deşi s-a obţinut o hotărâre a Comisiei judeţene de aplicare a Legii fondului funciar încă din anul 1991, pentru întreaga suprafaţă de teren care a aparţinut autorului reclamantei, reconstituirea asupra terenului în litigiu a fost una pur formală (scriptică), nici până în anul 2007 nerealizându-se o punere în posesie pe acest teren (conform adresei nr. 289 din 9 februarie 2006 a Primăriei comunei Cocu, fila 56, dos. nr. 3277/2005).
Faptul că demersurile reclamantei în temeiul legii fondului funciar au privit întreaga suprafaţă de teren ce a aparţinut autoarei acesteia (incluzând şi terenul intravilan deţinut în prezent de SC I. SA), nu exclude de la aplicare Legea nr. 10/2001, care asigură reparaţii pentru imobile al căror regim juridic nu a fost reglementat de legile menţionate anterior.
De aceea, simpla solicitare de reconstituire a proprietăţii în temeiul unor legi inaplicabile nu este de natură să facă inadmisibil demersul tocmai în baza acelui act normativ care este incident (Legea nr. 10/2001).
Ipoteza textului art. 8 din Legea nr. 10/2001, care vine să definească obiectul de reglementare al acestui act normativ, în corelaţie şi cu art. 1, art. 6 din lege, este aceea în care imobilele, prin regimul lor juridic făceau posibilă reparaţia în baza legilor fondului funciar şi nu aceea în care s-ar fi formulat o simplă solicitare în temeiul acelor legi.
În acest sens, sintagma „imobile solicitate" din art. 8 al Legii nr. 10/2001, nu pune condiţia ca imobilele să nu fi fost cerute spre reconstruire în temeiul legilor fondului funciar (această sintagmă fiind doar parte componentă din denumirea integrală a Legii nr. 1/2001, preluată ca atare în conţinutul art. 8 din Legea nr. 10/2001).
Faţă de aceste considerente, aprecierea instanţei de apel, că ar avea caracter inadmisibil acţiunea reclamantei, prin aplicarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 este greşită, întrucât a ignorat sfera de reglementare a acestui text şi regimul juridic al imobilului care nu putea face posibilă reparaţia conform legilor fondului funciar.
Ca atare, aplicarea eronată a legii va atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
De asemenea, întrucât în mod greşit nu s-a intrat în cercetarea fondului cauzei, faţă de prevederile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., se va dispune casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării vor fi avute în vedere şi celelalte critici formulate prin motivele de recurs, critici care nu mai pot fi supuse analizei în această fază procesuală, faţă de soluţia de casare cu trimitere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta D.M. împotriva deciziei civile nr. 126/A din 26 iunie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 252/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2515/2007. Civil → |
|---|
