ICCJ. Decizia nr. 252/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 252.
Dosar nr. 2547/44/200.
Şedinţa publică din 21 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Contestatorul S.A.A. a solicitat Tribunalului Vrancea, instanţa pe rolul căreia cauza a fost înregistrată sub nr. 445/C/2006, în contradictoriu cu Primăria comunei Măicăneşti, anularea dispoziţiei nr. 21 din 8 februarie 2006 prin care i-a fost respinsă notificarea privind restituirea în natură a imobilului, teren în suprafaţă de 330 ha, situat în comuna Măicăneşti, judeţul Vrancea.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că a depus notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru suprafaţa de 330 ha teren, în calitate de moştenitor al defunctei B.B. Ulterior, în baza Legii nr. 169/1997 şi a Legii nr. 1/2000, i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru 48,5 ha teren arabil, astfel încât obiectul notificării nr.302/2001 se restrânge la diferenţa de 281,5 ha.
S-a mai susţinut că dispoziţia de respingerea este nelegală, nefiind aplicabile prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru că suprafaţa de 281,5 ha, trecută în proprietatea statului în urma aplicării Legii nr. 187/1945, nu a făcut obiectul legilor fondului funciar.
Tribunalul Vrancea, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 246 din 13 aprilie 2006 a respins contestaţia ca neîntemeiată reţinând că terenul solicitat este în extravilan, regimul său juridic este reglementat de Legea nr. 18/1991 (art. 38) şi Legea nr. 1/2000 (art. 22), astfel că potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu intră sub incidenţa acestei legi.
Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de contestator, potrivit deciziei civile nr. 231/A din 28 iunie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a apreciat corect probele administrate, la care a făcut o justă aplicare a dispoziţiilor în materie, terenul neintrând sub incidenţa Legii 10/2001.
Motivul de apel referitor la faptul că în preambulul hotărârii este menţionat că terenul a fost preluat de stat în baza Legii nr. 187/1995 în loc de Legea nr. 187/1945, a fost înlăturat cu argumentul că această greşeală materială poate fi îndreptată potrivit art. 281 C. proc. civ.
Referitor la susţinerea apelantului că art. 8 din Legea nr. 10/2001 ar contraveni unor dispoziţii constituţionale s-a reţinut că apelantul nu a cerut exercitarea controlului de constituţionalitate de către Curtea Constituţională.
De asemenea, s-a apreciat că, folosindu-se de prevederile Legii 10/2001, neaplicabile în speţă, reclamantul a încercat să eludeze prevederile Legii fondului funciar, care limita reconstituirea dreptului de proprietate până la limita suprafeţei de 50 ha teren arabil.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamantul S.A.A.
Cererea de recurs, întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., cuprinde următoarele motive:
1. În preambulul sentinţei primei instanţe se arată că terenul solicitat a fost preluat în baza Legii 187/1995, în realitate terenul fiind abuziv preluat în baza Legii 187/1945, această motivare fiind străină de natura pricinii, iar aserţiunea instanţei de apel prin care consideră că eroarea materială cuprinsă în preambulul sentinţei nu a avut nici o influenţă asupra sentinţei „este cel puţin discutabilă".
2. Instanţa de apel motivează respingerea celui de-al doilea motiv de apel prin faptul că art. 2 alin. (1) lit. h), din Legea nr. 10/2001 nu face referire la imobilele constând în terenuri agricole extravilane, dar nu arată faptul că textul respectiv nu face referire decât la imobile, fără a arăta categoria de folosinţă a acestora sau locul în care sunt situate. Aprecierea instanţei de fond, în sensul că imobilul nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 2 din Legea nr. 10/2001 este nelegală, imobilul expropriat fără o justă şi prealabilă despăgubire fiind preluat abuziv conform art. 2 lit. h).
3. Instanţa refuză să ia în discuţie motivul 3 de apel, reţinând numai faptul că reclamantul nu a cerut exercitarea controlului de constituţionalitate, dar face aprecieri jignitoare şi abuzive, considerând că acesta a încercat să eludeze legea prin formularea unei cereri de restituire a unei proprietăţi confiscată abuziv de statul comunist, care nu putea fi formulată în baza Legii fondului funciar.
Fără a analiza dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi ale art. 6 alin. (1) invocate în temeiul contestaţiei, instanţa de fond face vorbire de art. 8 din Legea 10/2001, care restrânge discriminator dreptul de proprietate, încălcând în acest fel art. 1 din protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, prin care se garantează dreptul de proprietate, art. 6 din Convenţie, precum şi dispoziţii constituţionale (art. 20, art. 42, art. 49, art. 54, art. 150).
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat.
1) Consemnarea în considerentele sentinţei a actului normativ în baza căruia a fost preluat imobilul din patrimoniul autoarei reclamantului, ca fiind Legea nr. 187/1995 în loc de Legea nr. 185/1945, este în mod evident rezultatul unei greşeli materiale, pentru îndreptarea căreia legiuitorul a reglementat procedura prevăzută de art. 281 C. proc. civ.
Înlăturând ca atare primul motiv de apel, cu menţiunea că această greşeală materială nu are nici o influenţă asupra considerentelor ce au stat la baza sentinţei, Decizia curţii de apel nu este susceptibilă de a fi modificată în baza cazului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., inaplicabil în cauză.
Faptul că instanţa de fond a avut în vedere că terenul în litigiu a fost preluat prin aplicarea Legii nr. 187/1945, rezultă din trimiterea pe care o face, în motivarea soluţiei de respingere a contestaţiei, la dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 18/1991 şi la dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 1/2000, prevederi legale care reglementează tocmai regimul juridic al terenurilor expropriate prin Legea nr. 187/1945.
2-3 Suplimentând parţial motivarea instanţelor anterioare, Curtea constată că terenul solicitat nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Este adevărat că art. 2 din lege, definind şi enumerând categoriile de imobile considerate a fi „preluate în mod abuziv" nu face distincţie între imobilele situate în intravilanul sau extravilanul localităţilor, după cum această distincţie nu se regăseşte nici în prevederile art. 1 şi art. 6 din lege.
Cu toate acestea, soluţia adoptată de instanţele anterioare este rezultatul aplicării şi interpretării corecte a legii, respectiv a art. 8 din Legea nr. 10/2001, conform căruia nu intră sub incidenţa acestei legi: „terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 (…) şi prin Legea nr. 1/2000 (…)".
Regula de interpretare sistematică a actelor normative civile impune coroborarea prevederilor cuprinse în legea analizată şi, din această perspectivă, caracterul generic al art. 1, art. 2 şi art. 6 din Legea nr. 10/2001 (invocate în susţinerea contestaţiei) nu justifică soluţia preconizată de recurent, exceptarea de la beneficiul legii speciale de reparaţie operând în baza art. 8 alin. (1).
Astfel, în prezenta cauză ipotezele art. 8 alin. (1) se regăsesc concomitent; terenul agricol solicitat se află situat în extravilanul localităţii (prima ipoteză, care ar fi putut opera exceptarea prin ea însăşi) şi face obiectul de reglementare al Legii nr. 18/1991 şi al Legii nr. 1/2000 (art. 38 şi art. 221).
Cercetarea judecătorească, în toate fazele procesuale ale litigiului s-a impus a fi efectuată în raport de dispoziţiile legii în baza căreia a fost depusă notificarea soluţionată prin dispoziţia contestată, lege specială de reparaţie, derogatorie de la dreptul comun.
Legea specială, de principiu, este aplicabilă exclusiv situaţiilor şi ipotezelor pe care le reglementează.
Contestaţia introductivă a fost întemeiată pe prevederile acestei legi şi, în condiţiile în care bunul pretins a trecut în proprietatea statului în baza unei legi adoptate în anul 1945, iar recurentul contestator nu a susţinut, pe calea dreptului comun, un drept actual de proprietate pentru a se pune problema incidenţei actualelor norme constituţionale şi ale art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărare drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale (invocate inadmisibil, contrar prevederilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ. direct în apel), în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. recursul urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S.A.A. împotriva deciziei civile nr. 231/A din 28 iunie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2562/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 251/2007. Civil → |
|---|
