ICCJ. Decizia nr. 2554/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2554
Dosar nr. 33.197/2/2005
Şedinţa publică din 22 martie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
P.R.G. şi P.S.I.F.V. au solicitat la 7 noiembrie 2001 A.P.A.P.S., pe cale de notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea contravalorii terenului în suprafaţă de 2000 mp şi a casei ce s-a aflat pe acesta, imobil situat în Vălenii de Munte, judeţul Prahova, care a făcut parte din proprietatea autorilor D. şi M.R. şi a fost preluată de stat în anul 1949 în baza Decretului nr. 83/1949.
A.V.A.S., succesoare a notificatei A.P.A.P.S., a emis Decizia nr. 119 din 24 februarie 2005, prin care a respins cererea obiect al notificării cu motivarea că „nu au fost depuse actele de proprietate ale antecesorilor asupra imobilului revendicat, conform art. 22 din lege".
La 10 mai 2003 a decedat notificatorul P.R.G., lăsând unic moştenitor pe L.A.M.
Decizia emisă de A.V.A.S. a fost contestată în justiţie de către P.S.I.F.V. şi L.A.M.
Contestaţia a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa civilă nr. 747 din 27 iunie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Prin Decizia civilă nr. 513/A din 2 octombrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de P.S.I.F.V. şi L.A.M., schimbând în tot sentinţa primei instanţe în sensul că a admis contestaţia introdusă împotriva deciziei A.V.A.S. şi a obligat pe aceasta din urmă să acorde reclamantelor „despăgubiri băneşti (titluri de valoare) pentru imobilul proprietatea acestora identificat conform raportului de expertiză tehnică efectuat în apel cu nr. 5412 din 4 septembrie 2006".
A fost, de asemenea, obligată intimata la plata de 500 RON cheltuieli de judecată către apelante.
A.V.A.S. a declarat recurs, prin care a cerut modificarea deciziei date în apel, pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul respingerii apelului cu consecinţa menţinerii sentinţei primei instanţe.
În acest scop recurenta a susţinut în primul rând că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 22 şi art. 29 din Legea nr. 10/2001, deoarece:
- urmând să obţină măsuri reparatorii prin echivalent (despăgubiri), contestatorii aveau obligaţia instituită în sarcina lor prin art. 22 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 27 devenit art. 29 din aceeaşi lege să prezinte acte doveditoare cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, a situaţiei regimului juridic al respectivelor imobile, a calităţii de moştenitor, precum şi celelalte acte în susţinerea notificării;
- în raport cu obligaţiile descrise şi cu probele administrate, nu pot fi legale motivările instanţei prin care s-a reţinut că s-au depus actele doveditoare ale dreptului de proprietate, deoarece în cauză nu au fost prezentate înscrisuri în sensul reglementat prin art. 22 pct. 1 lit. a) din HG nr. 498/2003 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, care definesc actele doveditoare ca fiind „orice acte juridice translative de proprietate care atestă deţinerea proprietăţii de către o persoană fizică sau juridică (act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciară, act sub semnătură privată";
- se poate constata că şi faţă de noile dispoziţii ale Legii nr. 247/2005 era necesară depunerea actului normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, pentru dovedirea dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat.
În al doilea rând, recurenta a imputat instanţei de apel încălcarea prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, potrivit cu care măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituţia care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea.
Examinând recursul astfel motivat instanţa supremă constată cele ce succed.
Contrar susţinerilor recurentei, contestatoarele au dovedit pe deplin calitatea de moştenitoare ale defuncţilor R.D., R.M. şi, respectiv, P.R.G., ultimul fiind la rându-i moştenitor al primilor doi defuncţi.
În acest sens, la dosar se găsesc acte de stare civilă, un certificat de calitate şi un certificat de moştenitor, al căror conţinut nu a fost contestat de către recurentă.
De asemenea, la dosar există procesul verbal care atestă preluarea imobilului de către stat de la D.R., înscris care, în absenţa unor probe contrare, recunoaşte şi prezumă dreptul de proprietate în sensul expres definit prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005.
Sunt astfel nefondate susţinerile din prima parte a dezvoltării recursului, fiind lipsite de obiect referirile la normele metodologice emise în aplicarea Legii nr. 10/2001, anterioare modificării acestui act normativ prin Legea nr. 247/2005.
În schimb, recursul este întemeiat prin prisma dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, conform cărora în cazul imobilelor înstrăinate, cum este cazul în speţă, măsurile reparatorii în echivalent doar se propun de instituţia publică înstrăinătoare, pe calea unei decizii sau, după caz, dispoziţii motivate, urmând ca acordarea lor efectivă să fie făcută potrivit procedurii expres reglementată prin alte dispoziţii ale Legii nr. 10/2001 modificată ori prin dispoziţii proprii ale Legii nr. 247/2005.
În raport cu textul astfel aplicabil, inclusiv la data judecării cauzei de faţă în apel, Decizia atacată este parţial nelegală, urmând a fi îndreptată pe cale de casare şi judecare în fond potrivit regulilor prevăzute de art. 314 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 513/A din 2 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează în parte Decizia atacată, în sensul că, păstrând celelalte dispoziţii, obligă pe intimata A.V.A.S. să propună, în condiţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, măsuri reparatorii în echivalent, în beneficiul contestatoarelor, pentru imobilul proprietatea acestora, identificat conform raportului de expertiză tehnică efectuat în apel cu nr. 5412 din 4 septembrie 2006.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 579/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8267/2007. Civil. îndreptare eroare... → |
|---|
