ICCJ. Decizia nr. 262/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 262.
Dosar nr. 3264/45/200.
Şedinţa publică din 23 martie 2007
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ., a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. 487 din 11 ianuarie 2006, contestatorul G.I. a chemat în judecată pe pârâtul primarul municipiului Iaşi, solicitând anularea deciziei nr. 3952 din 16 decembrie 2005 emisă de acesta , restituirea în natură a întregii suprafeţe de
646 mp situată în Iaşi, şi acordarea despăgubirilor băneşti cuvenite pentru construcţiile preluate abuziv.
Tribunalul Iaşi prin sentinţa civilă nr. 1354 din 7 iunie 2006 a respins contestaţia formulată de contestatorul G.I. împotriva dispoziţiei nr. 3952 din 16 decembrie 2005 emisă de primarul municipiului Iaşi, dispoziţie pe care a păstrat-o.
Pentru a se pronunţa astfel tribunalul a reţinut următoarele:
Contestatorul este, conform certificatelor de moştenitor nr. 575/1983 şi 2045/1993, moştenitorul defuncţilor G.C. şi A., în calitate de fiu, iar imobilul în litigiu format din construcţii şi terenul aferent în suprafaţă de 646 mp situat în Iaşi, a fost expropriat în baza Decretului nr. 114/1983;
În speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, contestatorul fiind îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul expropriat (construcţii demolate şi terenul ocupat).
Contestatorul a optat pentru acordarea unui teren în compensare şi despăgubiri băneşti, iar pârâtul a propus acordarea măsurilor reparatorii în varianta şi după procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005 pentru terenul în suprafaţă de 646 mp, ce este afectat de detalii de sistematizare şi pentru construcţia demolată;
Cu privire la modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru terenul ocupat şi construcţiile demolate se vădeşte existenţa unui conflict între dispoziţiile Legii nr. 10/2001 pe care contestatorii şi-au întemeiat notificarea şi implicit contestaţia, solicitând despăgubiri băneşti şi dispoziţiile modificatoare ale legii în vigoare la data soluţionării prezentei contestaţii;
Aplicabile pretenţiilor contestatorilor sunt dispoziţiile în vigoare la momentul soluţionării contestaţiei şi nu cele de la momentul formulării notificării, ca atare, odată cu apariţia Legii nr. 247/2005 rămân fără aplicare dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 în forma sa iniţială care vizau şi posibilitatea acordării măsurilor reparatorii constând în despăgubiri băneşti, noua lege excluzând din conţinutul său o asemenea opţiune;
Concluzionând, instanţa de fond a reţinut că în speţă, măsurile reparatorii prin echivalent, la care sunt îndreptăţiţi contestatorii, pentru suprafaţa de 646 mp şi casa demolată, se vor acorda potrivit procedurii prevăzută de Legea nr. 247/2005 iar
Pe de altă parte a mai relevat că raţiunea Legii nr. 10/2001 este aceea că persoana îndreptăţită este cea care alege măsura reparatorie, aceasta fiind regula, iar acolo unde măsura aleasă nu este posibil de realizat din diferite motive entitatea investită propune Comisiei Centrale acordarea de despăgubiri în condiţiile Legii nr. 247/2005. Această comisie, după ce va parcurge procedura de analizare a notificărilor şi a documentaţiei anexe printre care şi raportul de evaluare a bunului în discuţie întocmit de un evaluator sau o societate de evaluatori desemnată aleatoriu, va pronunţa o decizie prin care se dispune emiterea titlurilor de despăgubire.
Nemulţumit fiind, contestatorul G.I. a declarat apel, criticând soluţia instanţei de fond pentru nelegalitatea acesteia.
Astfel, se susţine că instanţa de fond nu a precizat motivele care argumentează soluţia pronunţată, nu s-a pronunţat asupra problemelor de fapt şi de drept, hotărârea fiind lipsită de temei legal, aceasta greşind şi cu privire la faptul că a respins proba privind efectuarea unei expertize în construcţii.
În motivele de apel s-a mai susţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, în sensul că primează restituirea în natură ori de câte ori măsura este posibilă, urmând ca în ipoteza în care nu se poate realiza această măsură să se acorde măsuri reparatorii prin echivalent în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Un alt motiv de apel se referă la faptul că instanţa de fond era obligată să solicite tabelul conţinând bunurile disponibile care se pot acorda în compensare, pentru a se putea pronunţa în cunoştinţă de cauză.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia civilă nr. 138 din 20 octombrie 2006 a respins apelul declarat de G.I. împotriva sentinţei civile nr. 1354 din 7 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Iaşi, pentru următoarele motive.
Dispoziţia nr. 3952 din 16 decembrie 2005 contestată în cauză a fost emisă de primarul municipiului Iaşi sub imperiul Legii nr. 247/2005 ce a modificat Legea nr. 10/2001 şi care a intrat în vigoare în luna iulie 2005.
Potrivit art. 16 alin. (2)-(6) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, nesoluţionate până la intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, se predau Secretariatului Comisiei Centrale care le va analiza, centraliza şi (în situaţia în care cererea de restituire în natură a fost respinsă în mod întemeiat) le va transmite evaluatorului desemnat, în vederea tocmirii raportului de evaluare, ce va cuprinde cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
S-a mai reţinut că în mod corect instanţa de fond a respins proba privind efectuarea unei expertize tehnice având ca obiectiv evaluarea construcţiilor demolate, această evaluare putând fi făcută doar de evaluatorul desemnat de Secretariatul Comisiei Centrale, în cadrul procedurii administrative instituite prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Cu privire la critica referitoare la neacordarea, de către intimat, a măsurii reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii, prevăzută de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, instanţa de apel a găsit-o nefondată, faţă de împrejurarea că intimatul a precizat inexistenţa unor bunuri sau servicii disponibile a fi oferite în compensare, precum şi lipsa dovezilor de natură a susţine contrariul.
De altfel şi motivul de apel referitor la nepronunţarea primei instanţe asupra fondului cauzei, l-a găsit nefondat, considerându-se că a fost analizată atât îndreptăţirea apelantului la obţinerea măsurilor reparatorii prin echivalent, cât şi opţiunea acestuia de a i se acorda teren în compensare.
În contra acestei din urmă decizii a declarat reclamantul G.I., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., criticile vizând următoarele aspecte.
Un prim motiv de recurs se referă la faptul că Decizia pronunţată de Curtea de Apel Iaşi cuprinde motive contradictorii, motiv de casare prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Decizia fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a Legii nr. 10/2001 (cu modificările şi completările ulterioare).
În esenţă, recurentul-reclamant susţine că ambele instanţe au făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor legale care reglementează aplicarea în timp a legii civile, iar legea nouă trebuie să respecte suveranitatea legii vechi, aceasta neputând modifica trecutul juridic. în baza acestor principii Tribunalul Iaşi, în opinia recurentului-reclamant, avea obligaţia să se pronunţe asupra contestaţiei formulate împotriva deciziei nr. 3952 din 16 decembrie 2005 emisă de primarul municipiului Iaşi, prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a suprafeţei de 646 mp, prin compensare cu o suprafaţă egală de teren şi acordarea unei despăgubiri pentru construcţiile preluate abuziv şi apoi demolate de Statul Român.
Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 138 din 20 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, admiterea apelului împotriva sentinţei civile nr. 1345 din 7 iunie 2006 şi pe fond admiterea contestaţiei şi anularea Dispoziţiei emisă de primarul municipiului Iaşi, cu obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziţii prin care să se restituie în natură terenul preluat abuziv, chiar dacă pe un alt amplasament, solicitând de asemeni stabilirea despăgubirilor legale pentru construcţiile demolate.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul declarat în cauză este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin notificarea nr. 1685 din 6 noiembrie 2001 depusă la Biroul Executorului Judecătoresc B.G., înregistrată la Prefectura judeţului Iaşi şi trimisă spre competentă soluţionare Primăriei municipiului Iaşi, recurentul reclamant de faţă, G.I., a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate sau atribuirea unui teren în compensaţie sau acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul, construcţie demolată şi teren, care a fost situate în Iaşi.
Potrivit dispoziţiei nr. 3952 emisă de primarul municipiului Iaşi la data de 16 decembrie 2005 s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, teren în suprafaţă de 646 mp situat în Iaşi; s-a respins cererea de acordare de teren în compensare motivat de faptul că nu există teren disponibil a fi oferit notificatorului în schimbul imobilului preluat abuziv, respingându-se totodată şi cererea de acordare de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri băneşti pentru imobilul, construcţie demolată şi teren în suprafaţă de 646 mp, motivat de faptul că Legea nr. 10/2001 nu prevede posibilitatea acordării de măsuri reparatorii în echivalent sub formă de despăgubiri băneşti.
Prin art. 4 din dispoziţia mai sus menţionată s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Tribunalul Iaşi, investit fiind cu contestaţia împotriva dispoziţiei emisă de primar, a respins-o prin Decizia nr. 1354 din 7 iunie 2006, rezumându-se la a analiza cererea numai din punctul de vedere al aplicării legii noi, respectiv Legea nr. 247/2005, fără să verifice dacă există posibilitatea atribuirii unui teren în compensaţie, astfel cum a solicitat petiţionarul.
Art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, forma actuală, statuează că "În situaţiile prevăzute la alin. (2), (3) şi (4), măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite in echivalent de către entitatea investita potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri acordate in condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv".
Or, instanţele nu s-au preocupat de verificarea posibilităţii atribuirii unui teren în compensare astfel cum prevăd dispoziţiile legale în materie, lăsând necercetat acest aspect, îndrumare ce trebuie dusă la îndeplinire de către instanţa de fond,
De altfel şi asupra despăgubirilor cu privire la construcţii au omis să se pronunţe, în sensul că au considerat efectuarea unei expertize tehnice inutilă cauzei , întrucât această evaluare , în opinia instanţelor, trebuie făcută de evaluatorul desemnat de Secretariatul Comisiei Centrale, în cadrul procedurii administrative instituită prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Pe cale de consecinţă, în cadrul rejudecării cauzei, instanţa de trimitere va ţine seama, de toate solicitările contestatorului, pe care nu le-a avut în vedere, nepronunţându-se asupra lor, respectiv, va verifica posibilitatea de acordare a unui teren în compensare şi se va pronunţa şi cu privire la valoarea imobilului teren construcţie demolată în vederea acordării măsurilor reparatorii prin echivalent.
Faţă de cele ce preced, recursul urmează a fi admis, atât Decizia cât şi sentinţa vor fi casate şi se va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTTVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamantul G.I. împotriva deciziei nr. 138 din 20 octombrie 2006 a Curţii de Apel Iaşi.
Casează Decizia recurată şi sentinţa nr. 1354 din 7 iunie 2006 a Tribunalului Iaşi şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2619/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 259/2007. Civil → |
|---|
