ICCJ. Decizia nr. 2653/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2653
Dosar nr. 2272/57/200.
Şedinţa publică din 23 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea pentru acordare de măsuri reparatorii prin echivalent, reclamanta D.S., în calitate de moştenitoare a defunctului T.T. a chemat în judecată pe pârâta SC P. SA, Bucureşti pentru a se stabili că antecesorului său, defunct, i-a fost preluat în mod abuziv şi fără titlu valabil terenul înscris în C.F. Sohodol sub nr. ord. A + 1, nr. top. 9247/2/2 şi top. 9248/2/2 în suprafaţă reală de 1760 mp teren ce a făcut parte iniţial din C.F. Sohodol din corpul de avere A + 1 cu nr. top. 9247 şi top 9248 şi pentru a se constata că este persoană îndreptăţită la despăgubiri în valoare de 183.624 RON acordate în condiţiile reglementărilor speciale prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
În motivarea acţiunii se susţine că este moştenitoarea defunctului T.T. în calitate de strănepoată, conform certificatului de moştenitor nr. 75 din 2 august 2005 eliberat de Biroul Notarului Public B.I., iar terenul în litigiu a aparţinut defunctului, fiind ulterior preluat abuziv de Statul Român şi deţinut în final ca proprietar de către pârâtă.
În apărarea sa, pârâta a invocat excepţia de necompetenţă materială, excepţie admisă prin sentinţa civilă nr. 1544 din 9 noiembrie 2005 a Tribunalului Alba care, făcând aplicarea art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, în raport de care competent este tribunalul în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare, a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Sentinţa, însă, a fost casată prin Decizia civilă nr. 154 din 23 februarie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, ca urmare a admiterii recursului reclamantei şi s-a trimis cauza Tribunalului Alba pentru continuarea judecăţii fondului cauzei. În acest sens s-a reţinut că nu este vorba de o contestaţie la Decizia sau dispoziţia deţinătorului pentru a fi aplicabile prevederile art. 24 (3/1) din Legea nr. 10/2001, articol introdus prin Legea nr. 247/2005, ci s-a interpretat greşit obiectul cererii, astfel că în final instanţa de recurs a făcut aplicarea art. 304 pct. 9 C. proc. civ. coroborat cu art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Instanţa de trimitere, respectiv Tribunalul Alba, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 367 din 19 aprilie 2006, a admis acţiunea şi după ce a constatat că antecesorului reclamantei i-a fost preluat abuziv terenul în suprafaţă de 1760 mp, iar reclamanta are calitate de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001, s-a dispus retrocedarea imobilului către reclamantă prin măsuri reparatorii, despăgubiri, conform procedurii prevăzute de Capitol VII din Legea nr. 247/2005 precum şi obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
Soluţia evidenţiată mai sus a fost păstrată de către Curtea de Apel Alba Iulia care, prin Decizia nr. 323/A din 6 noiembrie 2006, a respins apelul declarat de pârâta SC P. SA.
În motivarea hotărârii sale, curtea de apel, faţă de criticile privind excepţiile referitoare la competenţă şi autoritatea de lucru judecat, le-a respins.
Astfel, pornind de la faptul că în sensul dispoziţiilor art. 313 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, s-a avut în vedere că în speţă sentinţa apelată s-a pronunţat urmare a casării de către instanţa de recurs a hotărârii fondului prin care s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale.
În privinţa excepţiei autorităţii de lucru judecat şi aplicabilităţii art. 47 din Legea nr. 10/2001, s-a considerat de către aceeaşi instanţă de apel că asemenea apărări invocate drept critici nu pot fi primite; aceasta pentru că ţinând cont şi de dispoziţiile art. 1201 C. civ. era necesar ca prima hotărâre, rămasă definitivă, să fi rezolvat în fond procesul dintre părţi. Or, în speţă, sentinţa civilă nr. 105/2005 a Tribunalului Bucureşti, prin care s-a respins acţiunea reclamantei, indică drept motiv faptul că nu s-a făcut dovada calităţii de moştenitoare a reclamantei ca succesoare a defunctului T.T. Astfel, în contextul prezentat, s-a apreciat că instanţa nu s-a pronunţat asupra fondului notificării şi nici nu a analizat dacă terenul a fost preluat de stat în mod abuziv.
Referitor la celelalte aspecte invocate drept critici, curtea de apel le-a respins, constatând că instanţa de fond a reţinut o corectă situaţie de fapt în raport de care a dispus.
Împotriva susmenţionatei decizii a instanţei de apel, a declarat recurs SC P. SA care, printre alte critici, invocă în temeiul pct. 3 al art. 304 C. proc. civ. încălcarea competenţei altei instanţe, neţinându-se cont de dispoziţiile imperative ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora Decizia, sau după caz, dispoziţia motivată de respingerea notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare.
Or, se precizează de către recurentă că, în calitate de unitate deţinătoare, sediul său se află în Bucureşti, aşa încât competent să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti.
Deliberând asupra recursului formulat în baza art. 304 pct. 3 C. proc. civ. şi în care se invocă drept critică, greşita soluţionare a excepţiei privind competenţa teritorială, Înalta Curte consideră întemeiată cererea recurentei.
Potrivit normelor imperative ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 actualizată, invocate în recurs, persoana care se pretinde îndreptăţită, şi contestă soluţia adoptată de către unitatea deţinătoare, se poate adresa secţiei civile a tribunalului în raza căruia se află sediul acesteia.
Or, în speţă P.A. neavând personalitate juridică, ea este reprezentată de SC P. SA, pârâta în cauză, cu sediul în Bucureşti, unitate ce poate sta procesual în justiţie, ca parte ce se legitimează în cauză şi care este reprezentanta legală a deţinătorului în zonă.
De aceea, se va admite recursul în consideraţia dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. şi se va dispune casarea ambelor hotărâri date în cauză cu încălcarea competenţei teritoriale, urmând a o menţine pe cea declinatorie ce a stabilit, conform legii, competenţa în favoarea Tribunalului Municipiului Bucureşti, în raza căruia se află sediul pârâtei, ca unitate deţinătoare.
Instanţa de trimitere în favoarea căreia s-a declinat cauza, conform sentinţei nr. 1544/2005 a Tribunalului Alba, va avea în vedere şi celelalte apărări susţinute prin celelalte critici din recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva deciziei nr. 323 A din 6 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Casează atât Decizia atacată cât şi sentinţa civilă nr. 367 din 19 aprilie 2006 a Tribunalului Alba şi deciziei nr. 157 din 23 februarie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Menţine sentinţa civilă nr. 1544 din 9 noiembrie 2005 a Tribunalului Alba.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 27/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2615/2007. Civil → |
|---|
