ICCJ. Decizia nr. 2655/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la data de 2 noiembrie 2006, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, a solicitat restrângerea dreptului la libera circulație a pârâtului G.V. pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu motivarea că pârâtul a fost returnat din Franța, în baza unui acord de readmisie încheiat cu această țară, făcând astfel aplicabile dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 modificată și completată cu O.G. nr. 5/2006.
Prin sentința civilă nr. 1374/2006 Tribunalul Alba a admis acțiunea formulată de reclamantă și în consecință a dispus restrângerea dreptului la libera circulație a pârâtului în toate statele membre ale Uniunii Europene până la data de 31 decembrie 2006 și pe o perioadă de un an de la data pronunțării sentinței pe teritoriul Franței.
în motivarea hotărârii, instanța de fond a reținut că pârâtul a fost returnat din Franța pentru că nu a putut justifica cu documente dacă se află în Franța, ca turist sau dacă locuiește legal pe teritoriul acestui stat. S-a mai reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 și față de prevederile art. 52 din aceeași lege s-a aplicat o sancțiune orientată spre minimul prevăzut de lege.
împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul restrângerii dreptului la liberă circulație și în Franța numai până la 31 decembrie 2006, dată de la care și România este membră a Uniunii Europene, situație ce conferă cetățenilor români dreptul de a intra în oricare din statele membre.
Prin decizia civilă nr. 39/A din 22 ianuarie 2007, Curtea de Apel Alba-Iulia a respins ca nefondat apelul motivat de faptul că s-a invocat pentru prima dată în apel o normă europeană, și care în acest moment procedural este inadmisibilă invocarea ei.
împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în motivarea recursului s-a susținut că apelul parchetului viza la acea dată o devolutiune parțială doar cu privire la greșita restrângere a dreptului la libera circulație după data de 31 decembrie 2006, în statul membru al Uniunii Europene de unde cetățeanul român a fost returnat. în esență s-a arătat că după 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, statutul cetățenilor români s-a schimbat, devenind conform art. 17 din Tratatul de instituire a Comunității Europene cetățeni ai Uniunii Europene beneficiind conform art. 18 de dreptul la liberă circulație în statele Uniunii Europene în aceleași condiții ca toți ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene.
Recursul va fi admis pentru următoarele considerente:
în mod greșit instanța de apel a reținut că nu este admisibilă invocarea aplicării normei europene în apel întrucât aceasta contravine efectului devolutiv al apelului.
Efectul devolutiv al apelului constă în reeditarea judecății de către instanța de control judiciar. Părțile au posibilitatea de a supune rejudecării litigiul în ansamblul său, situație în care operează o devoluțiune totală sau numai o parte, situație în care devoluțiunea este parțială.
în speță, apelul declarat de parchet viza la data declarării și motivării, o devoluțiune parțială, doar cu privire la greșita restrângere a dreptului la liberă circulație după 31 decembrie 2006 în statul aparținând Uniunii Europene de unde pârâtul, cetățean român, a fost returnat.
La data de 1 ianuarie 2007 România a aderat la Uniunea Europeană, iar statutul cetățenilor români s-a schimbat, aceștia devenind, conform art. 17 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, cetățeni ai Uniunii Europene, beneficiind, conform art. 18, de dreptul la liberă circulație în statele Uniunii Europene în aceleași condiții ca toți ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene.
Cum cauza se afla în apel după data de 31 decembrie 2006, procurorul de ședință, susținând că nu se mai impune restrângerea în continuare a dreptului la liberă circulație în temeiul art. 38 din Legea nr. 248/2005 pentru cetățenii returnați din statele Uniunii Europene (cum este și cazul de față) a invocat drept argument în plus, în același sens cu motivele invocate în scris, necesitatea aplicării imediate, prioritare și directe a dreptului comunitar, mijloc de apărare ce nu poate fi considerat în sensul art. 294 pct. 1 teza a 2-a C. proc. civ. o cerere nouă așa cum în mod greșit a reținut instanța de apel.
Invocarea în apel a normelor europene care reglementează dreptul la libera circulație reprezintă o apărare juridică nouă și fiind de ordine publică, poate fi invocată oricând potrivit art. 294 pct. 1 teza a 2-a C. proc. civ., neconstituind o cerere nouă în accepțiunea legii.
Referitor la cea de-a doua critică ce vizează fondul cauzei, se constată că și aceasta este întemeiată.
Potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la libera circulație poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat. Conform art. 52 din aceeași lege "Până la data aderării României la Uniunea Europeană ... măsura restrângerii dreptului la libera circulație în străinătate, instituită în condițiile art. 38, trebuie să se refere la teritoriile tuturor acestor state...", ceea ce înseamnă că odată cu aderarea art. 52 își încetează aplicabilitatea.
Rezultă, așadar, că odată cu aderarea României la Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007, dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 sunt aplicabile doar pentru statele care nu fac parte din Uniunea Europeană.
Pentru circulația cetățenilor români în Uniunea Europeană sunt aplicabile dispozițiile Tratatului de Instituire a Comunității Europene și în special, art. 12,art. 18,art. 40,art. 44 și art. 52 precum și Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului.
în temeiul dispozițiilor menționate, Cetățenia Uniunii conferă fiecărui cetățean al Uniunii un drept fundamental și individual la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și a înscrisurilor adoptate în scopul aplicării acestuia.
Conform art. 6 din Directiva 2004/38/CE, Cetățenii Uniunii au dreptul de ședere pe teritoriul altui stat membru pe o perioadă de 3 luni, fără nici o altă condiție sau formalitate în afara cerinței de a deține o carte de identitate sau un pașaport valabil.
Condițiile de ședere pentru o perioadă mai mare de trei luni sunt reglementate în art. 7 și urm. din directivă, iar dreptul la ședere permanentă, în art. 16.
în art. 24 se reglementează egalitatea de tratament de care se bucură orice cetățean al Uniunii în raport cu resortisanții statului gazdă.
Conform art. 27 din directivă, cazurile de restrângere a dreptului la ședere sunt doar pentru motive de ordine publică, siguranță publică și sănătate publică, existând dispoziții speciale de protecție împotriva expulzării (art. 28) și garanții procedurale, prin accesul la justiție și cu posibilitatea atacării hotărârilor date.
în contextul acestor reglementări comunitare, având în vedere și dispozițiile art. 52 din Legea nr. 248/2005, rezultă că instituția restrângerii dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în statele Uniunii Europene a operat doar până la data de 31 decembrie 2006, dată după care sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație, ce sunt de imediată aplicare de la data adoptării lor.
Potrivit art. 25 din Constituția României, dreptul cetățeanului român la libera circulație este garantat.
Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, dreptul la libera circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene nu mai poate fi restrâns, indiferent de statul care 1-a remis în baza unui acord de readmisie (cum este și cazul în speță), deoarece s-ar încălca dreptul la libera circulație garantat constituțional. Nu se poate restrânge un drept ce a fost dobândit în baza normelor europene.
Drept urmare, în raport de considerentele expuse și constatând că hotărârea atacată a fost dată cu ignorarea prevederilor legale menționate, de imediată aplicare, recursul declarat în cauză se privește ca fiind fondat și a fost admis în conformitate cu prevederile art. 314 C. proc. civ., cu consecința casării atât a deciziei instanței de apel cât și a sentinței primei instanțe și în fond, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă.
Conform art. 52 din aceeași lege "Până la data aderării României la Uniunea Europeană ... măsura restrângerii dreptului la libera circulație în străinătate, instituită în condițiile art. 38, trebuie să se refere la teritoriile tuturor acestor state...", ceea ce înseamnă că odată cu aderarea art. 52 își încetează aplicabilitatea.
Rezultă, așadar, că odată cu aderarea României la Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007, dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 sunt aplicabile doar pentru statele care nu fac parte din Uniunea Europeană.
Pentru circulația cetățenilor români în Uniunea Europeană sunt aplicabile dispozițiile Tratatului de Instituire a Comunității Europene și în special, art. 12,art. 18,art. 40,art. 44 și art. 52 precum și Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului.
în temeiul dispozițiilor menționate, Cetățenia Uniunii conferă fiecărui cetățean al Uniunii un drept fundamental și individual la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și a înscrisurilor adoptate în scopul aplicării acestuia.
Conform art. 6 din Directiva 2004/38/CE, Cetățenii Uniunii au dreptul de ședere pe teritoriul altui stat membru pe o perioadă de 3 luni, fără nici o altă condiție sau formalitate în afara cerinței de a deține o carte de identitate sau un pașaport valabil.
Condițiile de ședere pentru o perioadă mai mare de trei luni sunt reglementate în art. 7 și urm. din directivă, iar dreptul la ședere permanentă, în art. 16.
în art. 24 se reglementează egalitatea de tratament de care se bucură orice cetățean al Uniunii în raport cu resortisanții statului gazdă.
Conform art. 27 din directivă, cazurile de restrângere a dreptului la ședere sunt doar pentru motive de ordine publică, siguranță publică și sănătate publică, existând dispoziții speciale de protecție împotriva expulzării (art. 28) și garanții procedurale, prin accesul la justiție și cu posibilitatea atacării hotărârilor date.
în contextul acestor reglementări comunitare, având în vedere și dispozițiile art. 52 din Legea nr. 248/2005, rezultă că instituția restrângerii dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în statele Uniunii Europene a operat doar până la data de 31 decembrie 2006, dată după care sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație, ce sunt de imediată aplicare de la data adoptării lor.
Potrivit art. 25 din Constituția României, dreptul cetățeanului român la libera circulație este garantat.
Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, dreptul la libera circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene nu mai poate fi restrâns, indiferent de statul care 1-a remis în baza unui acord de readmisie (cum este și cazul în speță), deoarece s-ar încălca dreptul la libera circulație garantat constituțional. Nu se poate restrânge un drept ce a fost dobândit în baza normelor europene.
Drept urmare, în raport de considerentele expuse și constatând că hotărârea atacată a fost dată cu ignorarea prevederilor legale menționate, de imediată aplicare, recursul declarat în cauză se privește ca fiind fondat și urmează a fi admis în conformitate cu prevederile art. 314 C. proc. civ., cu consecința casării atât a deciziei instanței de apel cât și a sentinței primei instanțe și în fond, se va respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2747/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2666/2007. Civil → |
|---|
