ICCJ. Decizia nr. 2747/2007. Civil
Comentarii |
|
Prin art. 1 al dispoziției nr. 1733 din 2 septembrie 2002 emisă de primarul municipiului Târgu Jiu, județul Gorj, s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în Târgu Jiu, formulată de T.J.G., decedat la data de 6 octombrie 2001 și având ca moștenitori legali pe T.M.V. și T.M.I., deoarece imobilul este ocupat de Poliția municipiului Târgu Jiu și a fost dat în folosință gratuită, pe termen de 10 ani, Inspectoratului de Poliție Târgu Jiu. Prin art. 2 al aceleași dispoziții, pentru restul din imobil, solicitanții au fost îndrumați să se adreseze SC G.P. SA Târgu Jiu.
La data de 26 septembrie 2002 reclamanții T.M.I. și T.M.V. au atacat în justiție dispoziția emisă de Primarul municipiului Târgu Jiu, solicitând anularea actului și restituirea în natură a imobilului situat în Târgu Jiu, județul Gorj, compus din casă de locuit și anexe, precum și teren în suprafață de 2000 mp.
Tribunalul Gorj, secția civilă, prin sentința nr. 170 din 9 iunie 2003, a admis în parte contestația reclamanților și a modificat dispoziția dată de Primarul municipiului Târgu Mureș în sensul că a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Târgu Jiu, compus din casă, anexe și teren în suprafață de 547 mp.
Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 411 din 5 decembrie 2003, a admis apelurile declarate de reclamanți și de pârâții Primăria municipiului Târgu Mureș și Inspectoratul de Poliție al județului Gorj, a anulat sentința Tribunalului Gorj și a reținut cauza pentru rejudecare în scopul efectuării unei expertize tehnice de identificare și evaluare a imobilului.
Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 3077 din 21 decembrie 2005, a admis în parte contestația reclamanților și a anulat în parte dispoziția emisă de Primarul municipiului Târgu Jiu în sensul că a dispus restituirea în natură a imobilelor identificate în expertiză prin "C 5" și "C 6", respectiv clădirea cu parter și demisol aflată în folosința Poliției municipiului Târgu Jiu și clădirea cu parter și etaj cu destinația de locuință ocupată de P.C. și a terenului aferent de 900 mp, materializate în schița efectuată de expert, anexa 2, marcată cu culoare galbenă și redată în schiță de poligonul A-B-K-J-I-L-G-H.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut și motivat următoarele:
Reclamanții T.M.I. și T.M.V., moștenitorii legali ai defunctului T.I.G., conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 172/2001 emis de BNP S.B. sunt nepoți de frate ai defunctei R.N., proprietara imobilului dobândit prin cumpărare în anul 1931, bun trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950. T.I.G. a parcurs procedura prealabilă prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001, notificând atât Primăria municipiului Târgu Jiu, cât și Poliția municipiului Târgu Jiu pentru restituirea în natură a imobilului din str. T. nr. 51 (fost nr. 53), procedură prealabilă finalizată cu emiterea dispoziției pe care reclamanții au atacat-o în justiție.
Potrivit expertizei tehnice efectuată în cauză, a data preluării imobilului de către stat, terenul avea o suprafață de 3628 mp și pe el se găseau următoarele construcții: spațiu de producție, garaj, afumătoare tip șopron, cabină-poartă, clădiri de locuit.
La data efectuării expertizei, imobilul avea următoarea configurație: suprafața de 1304 mp este ocupată de SC G.P. SA Târgu Jiu în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 267/1996 încheiat cu SC A. SA, iar pe teren se află un spațiu de producție, un garaj, un depozit și un chioșc (magazin); suprafața de 1424 mp aparține domeniului public fiind ocupată de garaje, centrală termică, parțial de un bloc de locuințe și spațiu aferent acestora; suprafața de 900 mp este domeniu privat al Consiliului Local al municipiului Târgu Jiu iar pe acest teren se găsesc următoarele construcții: o clădire cu parter și demisol dată în folosință gratuită pe termen de 10 ani cu destinația de spațiu de lucru pentru Poliția municipiului Târgu Jiu în baza H.C.L. nr. 92/1995, o clădire cu parter și etaj, cu destinația de locuință, ocupată de numitul P.C., în calitate de chiriaș, a cărui contract de închiriere nr. 150/2000 încheiat cu Primăria Târgu Jiu, a expirat începând cu data de 8 mai 2004.
întrucât și durata pentru care clădirea a fost dată în folosință Poliției municipiului Târgu Jiu a expirat, cele două clădiri, precum și terenul în suprafață de 900 mp au fost restituite în natură reclamanților.
împotriva deciziei dată în apel, în termen legal, au declarat recurs reclamanții T.M.I. și T.M.V. și pârâtele A.V.A.S. și Primăria municipiului Târgu Jiu, județul Gorj.
în motivarea recursului reclamanții au invocat următoarele critici: se putea restitui în natură și suprafața de 46 mp teren menționată în contractul de vânzare-cumpărare încheiat sub nr. 267/1996 între SC G.P. SA și SC A. SA; nu toată suprafața de 1426 mp este ocupată de blocuri de locuințe și de utilitate aferente acestora, întrucât o parte din aceasta și anume 235 mp este ocupată de garaje din tablă, demontabile și deci această parte poate fi restituită în natură; greșit s-a disjuns din acest dosar capătul de cerere având ca obiect acordarea de despăgubiri.
Pârâta A.V.A.S., în temeiul pct. 7 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., a formulat în recurs următoarele critici: greșit această instituție a fost introdusă în cauză, direct în apel, și fără ca reclamanții să fi formulat o cerere în acest sens; recurenta nu are calitate procesuală pasivă deoarece nu a fost notificată și nu este entitatea competentă pentru a restitui în natură imobilele, în cauză bunurile fiind deținute de alte instituții publice.
în dezvoltarea recursului, pârâta Primăria municipiului Târgu Jiu a invocat următoarele critici: greșit s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 900 mp teren, considerat ca fiind aferent construcțiilor identificate în raportul de expertiză prin "C 5" și "C 6", când suprafața aferentă acestora este de numai 547 mp, restul fiind ocupat de o parcare, deci afectat de utilități publice; pe terenul retrocedat nu s-a verificat existența unor amenajări subterane.
Cu referire la recursul declarat de pârâta A.V.A.S. se constată că potrivit art. 294 alin. (1), teza I-a C. proc. civ. "în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi".
Cercetând decizia recurată, în temeiul textului citat, se constată că instanța de apel, după anularea sentinței dată de Tribunalul Gorj, în ședința din 14 ianuarie 2005 (încheierea de la fila 88), a dispus, din oficiu, introducerea în cauză și citarea în calitate de pârâtă a A.V.A.S., iar decizia pronunțată a fost dată în contradictoriu cu această pârâtă.
Prin introducerea acestei părți, din oficiu, direct în apel, curtea nu numai că a modificat, inadmisibil, elementele judecății în primă instanță, lărgind astfel, fără drept, cadrul procesual în faza de control judiciar, dar a încălcat, totodată și principiile dublului grad de jurisdicție, a disponibilității și a dreptului la apărare.
A.V.A.S. nefiind notificată de persoanele îndreptățite și nefiind persoana juridică deținătoare a imobilelor revendicate, greșit a fost obligată la restituirea lor.
Pe cale de consecință, recursul declarat de această pârâtă va fi admis, va fi casată, în parte, decizia atacată în sensul că se va respinge contestația împotriva A.V.A.S. pentru lipsa calității procesuale pasive.
Din expertiza tehnică efectuată în cauză de ing. D.D. (filele 36-56 apel) rezultă că singura suprafață de teren care se poate restitui în natură și aflată în domeniul privat al Consiliului Local al municipiului Târgu Jiu, este aceea materializată în Anexa nr. 2 la expertiză de poligonul A-B-K-J-I-G-H și care are o dimensiune de 900 mp, expertul nemenționând că în subteranul acestei suprafețe s-ar afla utilități ori alte amenajări interioare.
La raportul de expertiză tehnică nici una dintre părțile în proces nu a formulat obiecțiuni, iar reclamanții, prin concluziile scrise depuse la dosar (fila 69 apel), au cerut restituirea în natură, în afară de cele două construcții, doar a suprafeței de teren aferente de 900 mp, în limita căreia instanța de apel s-a și pronunțat. Pentru restul terenului, reclamanții au cerut măsuri reparatorii în echivalent, pretenție corect disjunsă pentru o mai bună administrare a justiției.
Față de cele ce preced, recursurile declarate de reclamanți și de pârâta Primăria municipiului Târgu Jiu se constată ca nefondate și au fost respinse în consecință.
← ICCJ. Decizia nr. 2743/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2655/2007. Civil → |
---|