ICCJ. Decizia nr. 2696/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la 9 decembrie 2005 reclamantul M.I. a chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului Vaslui pentru ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei să emită decizie asupra notificării prin care reclamantul a solicitat restituirea în natură sau în echivalent a unui teren; în cazul în care se va considera că adresa nr. 30514 din 1 noiembrie 2005 a Primăriei Vaslui este o decizie în sensul Legii nr. 10/2001, pârâta să fie obligată să restituie terenul în natură sau prin echivalent.
în motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că terenul în suprafață de 1491, 87 mp a aparținut în proprietate bunicului patern al reclamantului. După decesul acestuia, moștenitorii săi și-au partajat voluntar masa succesorală. Suprafața de 408 mp a fost expropriat cu titlu iar terenul curte, grădină de 1008 mp a fost expropriat fără titlu.
Prin sentința civilă nr. 461 din 18 aprilie 2006 Tribunalul Vaslui a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că întinderea suprafeței de teren pentru care reclamantul este îndreptățit să primească măsuri reparatorii prin echivalent în baza Legii nr. 10/2001 a fost tranșată în mod irevocabile prin dispoziția nr. 489 din 12 noiembrie 2001 menținută prin sentința civilă nr. 1522 din 20 decembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Vaslui.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 136 din 18 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.
în considerentele hotărârii sale instanța de apel a reținut că în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 5381/2001 reclamantul a solicitat restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii conform art. 1 din Legea nr. 10/2001, a terenului în suprafață de 408 mp și construcției demolate fostă proprietate a părinților săi. Hotărârea pronunțată în acel dosar are în prezenta cauză forța probantă a înscrisului autentic și a intrat în puterea lucrului judecat.
în cadrul procedurii instituite de Legea nr. 10/2001 atât urmare notificării formulate în anul 2001 cât și în prezenta cauză, reclamantul a susținut și dovedit că M.I. a fost înscris în evidențele fiscale cu suprafața de 408 mp teren curți construcții la matricola 245, expropriat.
Apelantul este îndreptățit, în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, la măsuri reparatorii numai pentru terenul și construcțiile pe care autorul său M.D.I. le-a avut în proprietate și au fost expropriate. Apelantul nu este îndreptățit la măsuri reparatorii pentru alte suprafețe de teren foste proprietatea bunicului său întrucât a avut loc un partaj voluntar între moștenitorii acestuia.
Apelantul nu poate beneficia de măsuri reparatorii prin reprezentarea tatălui său, M.I., la succesiunea lui M.D. Fiind în viață, M.I. a cules cota de ? din succesiunea lui D.M., alături de ceilalți descendenți.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul care, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., a formulat următoarele critici:
în mod greșit instanța de apel a considerat că reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii numai pentru suprafața de 408 mp pentru că terenul grădină de aproximativ 1000 mp a fost preluat fără titlu, nefiind acordată nici o despăgubire.
Autorul reclamantului și frații săi au partajat prin bună învoială masa succesorală rămasă de pe urma lui M.D., fiecare având câte o cotă de ? din casă și dependințe, plus o parte din terenul grădină de 1008 mp.
Instanțele ierarhic inferioare au refuzat constant să judece cererea reclamantului, astfel încât nu au soluționat fondul cererii sale.
Exproprierea a avut ca obiect masa succesorală trecută în certificatul de moștenitor, adică numai casa, dependințele și 408 mp teren din care fiecare dintre cei trei frați deținea o cotă de ?. Diferența de teren până la 1491,87 mp reprezintă cele trei grădini pentru care s-a plătit individual impozit și a fost preluată fără nici un act și fără nici o despăgubire.
Faptul că instanțele au refuzat să se pronunțe și cu privire la restul de teren, expropriat în fapt, înseamnă că reclamantului i s-a încălcat dreptul la un tribunal în sensul art. 6 din CEDO.
De asemenea, din faptul că instanțele de fond au refuzat să-i acorde reclamantului cuvântul pe probe, înseamnă că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil.
Recursul nu este întemeiat.
Prin sentința civilă nr. 1522 din 20 decembrie 2002, rămasă irevocabilă prin respingerea apelului exercitat de M.I., Tribunalul Vaslui a respins acțiunea prin care acesta solicita restituirea în natură a imobilului situat în Vaslui, contestând decizia prin care Primăria Vaslui i-a propus acordarea de despăgubiri întrucât lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întreaga suprafață. Apelul exercitat împotriva acestei sentințe a fost respins. S-a motivat, printre altele, că moștenitorii de pe urma defunctului M.D. și-au partajat voluntar casa și dependințele în cote egale de ?, fiecare dispunând individual de loturile ce le-au revenit. Autorului reclamantului i-a revenit suprafața de 408 mp.
Dat fiind efectul negativ al puterii de lucru judecat al unei hotărâri judecătorești, în mod corect instanțele de fond au apreciat, în prezentul litigiu, că reclamantul nu poate pretinde măsuri reparatorii pentru o suprafață de teren mai mare decât cea pe care a avut-o, în urma partajului voluntar, autorul său.
Astfel, în evidentele fiscale ale Primăriei Vaslui M.I. a figurat cu un teren în suprafață de 408 mp iar în certificatul de moștenitor nr. 260/1988 emis de pe urma defunctului M.I. s-a reținut că în masa succesorală se află și cota de ? din despăgubirile cuvenite în urma exproprierii conform Decretului nr. 142/1987 a terenului din Vaslui.
De asemenea, instanța de apel a reținut corect faptul că reclamantul nu ar putea pretinde de pe urma bunicului patern o suprafață de teren mai mare, întrucât nu vine la moștenirea acestuia prin reprezentarea tatălui său, care era în viață la data deschiderii succesiunii lui M.D.
Față de puterea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în litigiul anterior, în mod corect nu s-a încuviințat administrarea probei cu martori și expertiză tehnică, solicitate odată prin cererea de motivare a apelului, aceste probe nefiind concludente și neputând duce la soluționarea cauzei, câtă vreme puterea de lucru judecat este consacrată de art. 1202 alin. (2) C. civ. ca o prezumție legală irefragabilă, care nu poate fi răsturnată prin nici o dovadă contrară.
întrucât hotărârea instanței de apel este amplu și temeinic motivată, răspunzându-se tuturor problemelor ridicate de reclamant atât în primă instanță cât și prin motivele de apel, nu a fost reținută nici o încălcare a dispozițiilor art. 6 din CEDO, reclamantul beneficiind de un proces echitabil.
Față de cele ce preced, înalta Curte a apreciat că aspectele invocate prin motivele de recurs nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., astfel încât în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins ca nefondat, cu consecința păstrării hotărârii atacate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2685/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2699/2007. Civil → |
|---|
