ICCJ. Decizia nr. 2699/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția civilă, la 8 martie 2005 reclamanții C.G.I., C.H.N. și O.G.E. au chemat în judecată pe pârâții Prefectura județului Vâlcea, Municipiul Râmnicu Vâlcea, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, SC H.C. SA, sucursala H., și SC H. Râmnicu Vâlcea SA pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților să emită decizia sau dispoziția motivată asupra notificării transmise de reclamanți, iar în caz contrar obligarea la 1.000.000 lei/zi începând cu data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și până la data îndeplinirii obligației.
în motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că reclamanții sunt moștenitorii lui C.G. și C.F. cărora le-au fost expropriate abuziv terenurile situate în comuna Goranu, (1430 mp) și Malul Alb (6010 mp).
Prin sentința civilă nr. 436 din 30 mai 2005 Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtele SC H.C. SA, sucursala H., și SC H. Râmnicu Vâlcea SA să emită decizii sau dispoziții motivate privind notificarea formulată de reclamanți. A respins cererea de obligare la daune cominatorii. A respins cererea față de pârâții Prefectura județului Vâlcea, Municipiul Râmnicu Vâlcea și Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că probele administrate dovedesc fără echivoc faptul că terenul a fost proprietatea autorilor reclamanților și este deținut de SC H.C. SA, sucursala H., și SC H. Râmnicu Vâlcea S.A.
Art. 20 alin. (1) și (3) și art. 21 din Legea nr. 10/2001 definesc noțiunea de unitate deținătoare ce are obligația de a răspunde la notificare prin decizie sau dispoziție motivată. Cum această obligație de a face nu a fost executată pe cale amiabilă, în temeiul art. 1077 C. civ. instanța a obligat pe cele două pârâte să îndeplinească cerințele prevăzute de lege.
Apelurile declarate de reclamanți și de pârâta SC F.R.S.H. Râmnicu Vâlcea S.A. au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr. 450 A din 11 noiembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă.
în considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că unitatea deținătoare este obligată să răspundă notificării petiționarului în termen de 60 de zile de la data înregistrării și depunerii actelor doveditoare printr-o decizie sau dispoziție motivată.
Adresa emisă de unitatea deținătoare nu poate substitui dispoziția sau decizia la care se referă art. 23 din Legea nr. 10/2001, astfel că din probele administrate în cauză nu rezultă că apelanta și-a îndeplinit obligația de a răspunde notificării în termen.
Nu se impune plata daunelor cominatorii deoarece documentația privitoare la dreptul de proprietate a fost înaintată pârâtelor după formularea cererii de chemare în judecată.
împotriva acestei decizii au declarat recurs toți apelanții.
Prin recursul reclamanților, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., după reluarea conținutului cererii introductive de instanță, se arată că în mod greșit pârâtele nu au fost obligate la plata de daune cominatorii pentru că aceasta era singura cale pentru ca pârâtele să-și execute obligația. Notificarea și actele doveditoare au fost comunicate Prefecturii județului Vâlcea la 24 octombrie 2001, iar aceasta le-a transmis primăriei prin adresa nr. 1069/26 mai 2003.
Pârâta și-a motivat recursul în sensul că, față de dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, termenul în care trebuia să răspundă notificării s-a împlinit la 5 iulie 2005. Mai mult, pârâta i-a invitat pe reclamanți pentru a stinge litigiul pe care amiabilă, astfel încât acțiunea acestora este prematur formulată.
Prin întâmpinare, intimata SC H.C. SA, sucursala H., a solicitat respingerea recursului reclamanților.
Recursurile nu sunt întemeiate.
Potrivit art. 5803alin. final C. proc. civ., pentru neexecutarea obligației de a face nu se pot acorda daune cominatorii. întrucât legea specială nu prevede altfel, în mod corect instanțele de fond au apreciat că nu poate fi admis acest capăt de cerere.
Drept urmare criticile formulate de reclamanți nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Cât privește recursul pârâtei, în condițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data declanșării litigiului, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Expresia folosită de legiuitor elimină orice îndoială în privința calificării termenului de 60 de zile. Intervalul de timp pus la dispoziția unității deținătoare pentru soluționarea notificării are natura unui termen de decădere, iar nu de recomandare, așa încât faptul că acesta ar fi expirat la 5 iulie 2005, nu atrage prematuritatea acțiunii, de vreme ce sentința a fost pronunțată ulterior, iar la data pronunțării unitatea nu-și îndeplinise obligația.
După cum, faptul că unitatea notificată ar fi încercat soluționarea amiabilă a diferendului nu înseamnă că nu trebuia obligată prin hotărâre judecătorească la emiterea deciziei/dispoziției asupra notificării.
Așadar, și în privința pârâtei instanțele de fond au făcut aplicarea corectă a dispozițiilor legii materiale incidente în cauză, astfel încât criticile formulate nu pot fi primite pentru motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile au fost respinse ca nefondate, cu consecința păstrării hotărârii atacate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2696/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2321/2007. Civil → |
|---|
