ICCJ. Decizia nr. 2950/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la 30 iunie 2004 reclamanta M.E. a chemat în judecată pe pârâtul O.C.P.I. Arad pentru ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să dispună desființarea măsurii cuprinse în adresa nr. 2619 din 3 iunie 2004 a pârâtului; să constate trecerea abuzivă în proprietatea statului, fără titlu valabil, a apartamentului nr. 4 din imobilul situat în Arad, să fie obligată pârâta la restituirea în natură a imobilului și la radierea dreptului de administrare înscris în C.F. Arad în favoarea O.J.C.G.D. Arad și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei.
La termenul din 28 septembrie 2004 reclamanta și-a modificat acțiunea în sensul că a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B.V.N., să se constate simulația în varianta operațiunii fictive în ce privește contractul de vânzare-cumpărare încheiat între G.E. și D.E. cu privire la imobilul situat în Arad, cu nr. top 260 și a contractului de vânzare-cumpărare dintre D.E. și cumpărătorul L.Ș.; să fie obligat O.J.C.P.I. Arad la restituirea în natură în deplină proprietate a imobilului; să se restabilească în C.F. Arad situația anterioară întabulării dreptului de proprietate al lui D.E. de sub B8 și B11 și întabulării dreptului de proprietate al lui L.Ș. de sub B14; să se radieze dreptul de proprietate al lui L.Ș. din C.F. individuală Arad de sub B1 și notarea dreptului de administrare al titularilor Direcția generală pentru agricultură, industrie alimentară și ape a județului Arad de sub B4 și O.J.C.P.I. Arad de sub B5 cu privire la apartamentele cu nr. top 260/b/I-260/b/III și 260/b/V - 260/b/VI; să se dispună radierea din C.F. colectivă Arad dreptul de proprietate al statului de sub B2 și a dreptului de administrare a O.J.C.P.I. Arad de sub B3, cu privire la apartamentul cu nr. top 260/b/IV precum și a dreptului de proprietate al lui L.Ș. de sub B1 cu privire la apartamentele cu nr. top 260/b/I - 260/b/III și 260/b/V - 260/b/VI; să se dispună radierea dreptului de proprietate al statului din C.F. individuală Arad de sub B1 și notările dreptului de administrare al Ministerului Silviculturii și Industriei Lemnului, întreprinderea naționalizată I.P.G.I.L. Arad, de sub B2, a dreptului de administrare al Direcției Generale pentru Agricultură, Industrie Alimentară și Ape a județului Arad de sub B4 și a dreptului de administrare a O.J.C.P.I. Arad de sub B5; să se dispună întabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor înscrise în C.F. Arad cu titlu de moștenire după G.E.
în motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că G.I. și soția sa, născută W.E., au avut în proprietate imobilul din Arad, înscris în C.F. Arad cu nr. top 260/b, dreptul lor fiind înscris în această carte funciară sub B5,6. După decesul soțului, soția a fost înscrisă cu succesiunea acestuia sub B7.
Din cauza măsurilor antievreiești adoptate în România în timpul celui de-al doilea război mondial, proprietara G.E. a încheiat operațiuni fictive de vânzare-cumpărare a acestui imobil, cu salariați ai I.F.S.A.R. Nadăș, fondată de reclamantă împreună cu soțul său.
La același termen B.V.N.M. a formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care a solicitat respingerea acțiunii cu privire la revendicarea apartamentului nr. 4 din imobilul situat în Arad.
Prin sentința civilă nr. 20 din 18 ianuarie 2005 Tribunalul Arad, secția civilă, a admis acțiunea precizată și a constatat trecerea abuzivă în proprietatea Statului Român a imobilului situat în Arad; a constatat simulația în ce privește contactul de vânzare-cumpărare încheiat în Lipova la 25 martie 1941 între văduva lui G.I., născută W.E. și cumpărătorul D.E. cu privire la imobilul susmenționat și cu privire la contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 8 martie 1943 între vânzătorul D.E. și cumpărătorul L.Ș. cu privire la același imobil; a obligat O.C.P.I. Arad să restituie în natură și în deplină proprietate imobilul susmenționat; a dispus restabilirea situației anterioare și radierile solicitate de reclamantă.
Apelul declarat de intervenient împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 1777 A din 6 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă. Sentința a fost schimbată în tot în sensul că a fost respinsă acțiunea principală astfel cum a fost precizată. A fost admisă cererea de intervenție formulată de B.V.N.M..
în considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că reclamanta nu a făcut dovada simulației în cazul celor două contracte de vânzare-cumpărare. în primul rând, deși a solicitat constatarea simulației în cazul contractului de vânzare-cumpărare din 27 martie 1941, nu l-a chemat în judecată pe cumpărătorul D.E. sau pe moștenitorii acestuia, pentru a le fi opozabilă hotărârea. în al doilea rând, reclamanta nu a prezentat pentru cele două vânzări pe care le consideră fictive un act secret încheiat concomitent cu cele publice și care să ateste voința reală a părților contractante.
Proba testimonială administrată nu a dovedit simulația, neputându-se proba o înțelegere secretă între G.E. pe de o parte și D.E. și L.Ș. pe de altă parte.
Chiar dacă simulația ar fi dovedită în ce privește vânzarea intervenită între M.E. și D.E., aceasta nu-l poate afecta pe L.Ș. care este un terț în raport cu cele două părți contractante.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs C.M.A. și C.V., succesori ai reclamantei M.E.
Critica vizează în principal următoarele aspecte:
Instanța de apel a motivat că, deși s-a solicitat constatarea simulației cu privire la contractul încheiat între G.E. și D.E., nu a fost chemat în judecată și cumpărătorul D.E. sau moștenitorii acestuia, pentru a le fi opozabilă hotărârea. Acest motiv nu justifică admiterea apelului declarat de pârât și respingerea acțiunii reclamantei în fond. Dacă instanța de apel a acceptat această critică, prezentată ca motiv de apel, avea obligația să desființeze sentința, ca urmare a pronunțării ei într-un raport procesual incorect stabilit și să evoce fondul, punând în discuție necesitatea chemării în judecată a numitului D.E. sau a moștenitorilor acestuia. Numai dacă reclamanta ar fi refuzat să extindă acțiunea și împotriva acestora, acțiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă, iar nu în fond. Pentru aceste motive se impune trimiterea cauzei la Curtea de Apel Timișoara pentru judecarea cauzei în primă instanță.
Motivarea instanței în ce privește reținerea faptului că nu s-a făcut dovada simulației este total superficială, instanța nefăcând altceva decât să preia în cea mai mare parte, necritic, apărările intervenientului. Din probele administrate rezultă caracterul simulat al celor două contracte de vânzare-cumpărare.
în dovedirea recursului, în temeiul art. 305 C. proc. civ., a fost depusă în copie sentința civilă nr. 5330 din 21 septembrie 1948 pronunțată de Tribunalul Timiș - Torontal, secția civilo comercială, extrase din Registrul de deces, certificate de naștere, certificat de căsătorie și de deces, cereri, declarații extrajudiciare.
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile administrate în toate etapele procesuale, înalta Curte a apreciat că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată la 28 septembrie 2004, reclamanta și-a completat acțiunea introductivă de instanță și a solicitat și constatarea simulației contractului de vânzare-cumpărare încheiat între G.E. și D.E. cu privire la imobilul situat în Arad, cu nr. top 260 precum și a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între D.E. și L.Ș.
în cazul în care este dedusă judecății valabilitatea sau opozabilitatea unui contract, ca în cazul simulației, este obligatorie coparticiparea procesuală, ambele părți ale contractului trebuind să figureze în proces întrucât nu este posibil ca față de o parte contractul să continue să producă efecte iar față de cealaltă să fie desființat sau să se constate inopozabilitatea.
Fiind sesizată cu această critică, instanța de apel trebuia să constate că prima instanță nu a pus în discuție necesitatea lărgirii cadrului procesual inițial prin formularea de către partea interesată a unei cereri de intervenție forțată a cumpărătorului/moștenitorilor cumpărătorului din contractul de vânzare-cumpărare pretins simulat. Prima instanță a încălcat astfel prevederile imperative ale art. 129 alin. (2) teza I C. proc. civ., potrivit cu care judecătorul va pune în vedere părților drepturile și obligațiile ce le revin în calitatea lor din proces. Fiind încălcate norme imperative care reglementează un principiu fundamental al procesului civil, sentința este lovită de nulitate conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Analizând acest motiv de apel, și constatând că este întemeiat, instanța de apel a greșit atunci când, după admiterea apelului nu a anulat sentința și nu a acționat în sensul impus de art. 297 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., deoarece prima instanță intrase în cercetarea fondului. Instanța superioară de fond trebuia să rețină pricina spre judecare, ocazie cu care să suplinească ea lipsa de rol activ ce a atras nulitatea și să pună în discuție necesitatea chemării în judecată a tuturor părților contractului.
Neprocedând în acest mod, instanța de apel a pronunțat o soluție prin care a perpetuat greșeala primei instanțe, astfel încât și hotărârea sa este lovită de nulitate, din același motiv. Vătămarea recurenților decurge din aceea că, fără să-și îndeplinească obligația prevăzută de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel a ajuns la concluzia inexistenței simulației și pentru motivul că nu a fost chemat în judecată și D.E.
Având în vedere cele mai sus arătate, înalta Curte apreciază că aspectele invocate de recurenți întrunesc cerințele art. 304 pct. 5 C. proc. civ. motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost admis și hotărârea instanței de apel a fost casată.
Potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ., casarea va fi cu trimitere la aceeași instanță de apel deoarece este necesar ca, după anularea sentinței în condițiile art. 297 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., să se pună în discuție problema lărgirii cadrului procesual inițial și, în eventualitatea în care partea interesată va formula cerere de intervenție, să se administreze dovezi în contradictoriu cu toate persoanele cărora hotărârea trebuie să le fie opozabilă.
Prin soluția propusă nu se încalcă principiul disponibilității, deoarece instanța de recurs nu a impus instanței de trimitere să introducă din oficiu părți în proces, ci doar să respecte cerințele imperative ale obligației de a atrage atenția părților asupra drepturilor și îndatoririlor procesuale pe care le au. Nu se încalcă nici dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. întrucât cererea de intervenție forțată nu este făcută în etapa apelului, ci după anularea sentinței, iar art. 297 alin. (2) teza a II-a are în vedere tocmai faptul că a avut loc o primă judecată în fond.
Cu ocazia rejudecării fondului vor fi avute în vedere și celelalte critici formulate prin motivele de apel și de recurs.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2692/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2741/2007. Civil → |
|---|
