ICCJ. Decizia nr. 270/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 270
Dosar nr. 4018/54/200.
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2007
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia civilă, la 2 noiembrie 2005, reclamantul C.C. a solicitat, în contradictoriu cu intimata SC C.E.R. SA, anularea deciziei nr. 15947/2005 emisă de intimată şi să se constate că are dreptul la măsuri reparatorii în cuantumul stabilit pe bază de expertiză.
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că reclamantul a avut în proprietate un imobil compus din teren şi construcţii, care a fost expropriat iar apoi construcţiile demolate.
Pentru teren reclamantul nu a primit nici o despăgubire iar suma oferită pentru construcţii nu a fost corespunzătoare valorii acestora.
Prin sentinţa civilă nr. 38 din 9 februarie 2006 Tribunalului Gorj, secţia civilă, a admis contestaţia, a anulat în parte Decizia nr. 15947/2005 şi a constatat că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că Decizia contestată a fost emisă după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 care a modificat modalitatea de calcul a valorii imobilelor preluate de stat. Tribunalul nu mai are competenţa de a stabili valoarea măsurilor reparatorii, ca de altfel nici unitatea deţinătoare.
Apelul declarat de intimată a fost respins prin Decizia nr. 519 din 20 iunie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
În considerarea hotărârii sale instanţa de apel a arătat că deşi prin motivele de apel s-a criticat soluţia pentru neadministrarea unui probatoriu complet, respectiv efectuarea unei expertize pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, în cursul judecăţii apelului nu s-a solicitat administrarea acestei probe.
Petentul a făcut dovada că a fost proprietarul imobilului expropriat prin Decretul nr. 83/1977.
Împotriva acestei hotărâri apelanta a declarat recurs prin care a reluat identic motivele de apel. În plus, hotărârea dată în etapa apelului a fost criticată în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. arătându-se că reclamantul era îndreptăţit la măsuri reparatorii numai pentru casă de locuit şi anexe. Pentru teren nu mai are acest drept, întrucât a primit lot de casă în noul sat Iaşi.
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs şi în raport de dovezile administrate înaintea primei instanţe, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Una dintre regulile comune pentru folosirea căilor de atac priveşte ierarhia căilor de atac, în sensul că nu se poate recurge la o cale extraordinară câtă vreme partea are la dispoziţie o cale de atac ordinară.
Din interpretarea prevederilor art. 299 alin. (1) şi art. 377 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., se desprinde concluzia că hotărârea dată în primă instanţă care nu a fost atacată cu apel nu mai poate fi atacată nici cu recurs. Cu alte cuvinte, instanţa de recurs nu poate să examineze, omisso medio, aspecte care nu au făcut obiectul controlului instanţei de apel.
Singura critică pe care recurenta a făcut-o împotriva hotărârii date în apel vizează faptul că reclamantul, care în opinia recurentei este îndreptăţit la măsuri reparatorii pentru casă şi anexe, nu are dreptul la astfel de măsuri şi pentru teren. Or, această critică nu a fost făcută şi prin motivele de apel deşi aspectul respectiv nu a fost reţinut abia în etapa apelului, astfel încât să se considere că i s-ar fi creat părţii o situaţie mai grea decât cea din hotărârea de primă instanţă.
Pe de altă parte, această critică este şi lipsită de interes câtă vreme instanţele de fond au păstrat partea din Decizia contestată prin care a fost respinsă notificarea cu privire la teren, faţă de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a respins recursul în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C.E.R. SA împotriva deciziei civile nr. 519 din 20 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 274/2007. Civil → |
|---|
