ICCJ. Decizia nr. 3066/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3066
Dosar nr. 12594/200.
Şedinţa publică din 16 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 82 din 2 februarie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Banca Naţională a României şi a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale a Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.
A fost anulată acţiunea formulată de reclamanţii O.V., O.E. şi O.I. împotriva pârâtului Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate de reprezentant.
A fost admisă excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind restituirea sumei de 1190 dolari SUA şi a fost respins acest capăt de cerere ca inadmisibil.
A fost respins capătul de cerere privind restituirea a 327 monede din aur în contradictoriu cu pârâta Banca Naţională a Românei ca neîntemeiat.
A fost respinsă cererea reclamanţilor reclamanţii O.V., O.E. şi O.I. împotriva pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a reţinut în esenţă că, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor la restituirea a 327 monede din aur şi 1190 dolari SUA, bunuri confiscate abuziv în anul 1958 sau contravaloarea acestora, în cazul în care acestea nu mai există fizic.
Cererea a fost formulată în temeiul art. 341 din OUG nr. 190/2000, iar conform art. 40 alin. (2) din HG nr. 1344/2003 s-a apreciat că Statul este reprezentat în asemenea acţiuni de Banca Naţională a Românei, deoarece textul prevede că „reprezentarea statului în faţa instanţelor de judecată în litigiile prevăzute de art. 341 din OUG nr. 190/2000 este asigurată de B.N.R. atât în cazul proceselor aflate pe rol la data intrării în vigoare a OUG nr. 190/2000, cât şi în cele intentate în baza acestui act normativ" şi că Ministerul Finanţelor Publice nu poate reprezenta statul, în cazul litigiilor întemeiate pe baza acestor texte.
Faţă de acest aspect s-a concluzionat că acţiunea trebuie anulată faţă de Ministerul Finanţelor Publice ca efect al lipsei calităţii de reprezentant al statului.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind restituirea a 1190 dolari SUA, confiscaţi abuziv prin sentinţa penală nr.1845 din 4 octombrie 1958 a fostului Tribunal Popular al Raionului Tudor Vladimirescu, instanţa a reţinut că se întemeiază tot pe dispoziţiile art. 341 din OUG nr. 190/2000.
Potrivit acestui text, persoanele fizice şi juridice ale căror obiecte din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase au fost preluate abuziv cu încălcarea reglementărilor în vigoare după anul 1946 şi până în anul 1990, pot solicita restituirea lor de către instanţele de judecată. Textul invocat prevede, aşadar, posibilitatea revendicării pe această cale a obiectelor din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase preluate abuziv, dar nu şi a mijloacelor de plată.
Pentru că legea specială este de strictă interpretare, instanţa a reţinut că pe această cale, a unei acţiuni întemeiate pe dispoziţiile art. 341 din OUG nr. 190/2000, nu se poate solicitat restituirea mijloacelor de plată, indiferent de forma acestora, bancnote sau monede, dacă nu sunt confecţionate din metale preţioase, motiv pentru care s-a reţinut inadmisibilitatea capătului de cerere, urmând să fie respins ca atare.
Pe fondul cauzei, s-a avut în vedere că cele 327 monede din aur au fost confiscate în baza aceleiaşi sentinţe penale indicate mai sus, de la numita R.E., autoarea reclamanţilor, în temeiul art. 14 din Legea nr. 284/1947.
Măsura preluării de către stat a acestor bunuri, analizată prin prisma dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 s-a reţinut ca fiind abuzivă, deoarece dispoziţiile Legii nr. 284/1947 contraveneau art. 17 din Constituţia României din 1923, care garanta dreptul la proprietate personală cetăţenilor, cât şi art. 481 C. civ., art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, potrivit cărora orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât şi împreună cu alţii, nimeni neputând fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.
Deşi măsura luată s-a apreciat a fi abuzivă, instanţa a reţinut că reclamanţii nu au dovedit că respectivele bunuri se află în depozitul B.N.R. sau că au fost valorificate în folosul statului, neprezentând suficiente elemente de identificare prin care să poată fi evaluate şi analizate printr-o expertiză.
De asemenea, s-a avut în vedere că reclamanţii nu au prezentat documente care să ateste depunerea bunurilor în bancă în anul 1958, iar pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor a precizat că nu deţine procesul-verbal nr. 11406/1958 despre care se face vorbire în hotărârea penală nr. 1845/1958.
Potrivit art. 26 alin. (2) din OUG nr. 190/2000 coroborat cu art. 39 din HG nr. 1344/2003 rezultă că obiectele din metale preţioase preluate în mod abuziv se restituie în natură, în măsura în care se regăsesc fizic în depozitul B.N.R., iar în caz contrar se restituie contravaloarea lor.
Reclamanţii nu au dovedit împrejurarea că monedele s-ar afla în depozitele B.N.R. şi nici cantitatea din aur fin conţinut de acestea, ori că au fost valorificate în folosul statului, ceea ce a dus la soluţia deja arătată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii O.V., O.E. şi O.I.
La 14 noiembrie 2005, reprezentantul apelanţilor reclamanţi a precizat că valoarea monedelor a căror restituire o solicită este de 1,5 miliarde lei, valoare consemnată în încheierea de la acea dată, aflată la fila 36 din dosarul nr. vechi 1418/2005 (nr. nou 12594/2/2005) al Curţii de Apel Bucureşti.
Faţă de valoarea litigiului, instanţa a pus în discuţie din oficiu excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a apelului de către curtea de apel, în raport de modificările legislative intervenite prin Legea nr. 219/2005 şi scoţând cauza de pe rol, a trimis-o spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti.
Împotriva încheierii din şedinţa de la 11 decembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, au declarat recurs reclamanţii O.V., O.E. şi O.I., care invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au solicitat admiterea lui, în sensul respingerii excepţiei de necompetenţă materială şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii la curtea de apel.
În dezvoltarea motivului de recurs se arată că, a fost stabilită competenţa Tribunalului Bucureşti de a judeca fondul cauzei potrivit prevederilor art. 2 pct. 1 lit.. b) C. proc. civ., în vigoare la momentul promovării acţiunii, când tribunalele judecau în primă instanţă procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste un miliard lei.
Se mai arată că ulterior promovării acţiunii au evaluat bunurile a căror restituire o solicită la suma de 1,5 miliarde lei (ROL), valoare în raport de care competenţa de soluţionare a litigiului revenea instanţei investite.
Se pretinde de către recurenţi că valoarea obiectului litigiului este de 6 miliarde lei (ROL), în funcţie de valoarea celor 327 monede din aur, aşa cum s-a precizat în apel, aspect ce determină fără putinţă de tăgadă competenţa tribunalului de a judeca în fond cauza, nefiind o modificare sub acest aspect făcută în apel.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Litigiul de faţă are ca obiect pretenţii a căror valoare raportată la data introducerii acţiunii (4 decembrie 2003) este de 1,5 miliarde lei (ROL) conform precizării reprezentantului reclamanţilor consemnată în încheierea din data de 14 noiembrie 2005 (fila 36 din dosarul nr. vechi 1418/2005 şi nr. nou 12594/2/2005 al Curţii de Apel Bucureşti), aşadar, sub 5 miliarde lei (ROL).
Potrivit dispoziţiilor art. II alin. (1)-(3) din Legea nr. 219/2005, apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit acesteia sunt de competenţa tribunalului se trimit la tribunale.
Instanţa de apel corect a procedat la scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea ei instanţei competente să soluţioneze apelul, Tribunalul Bucureşti, având în vedere dispoziţiile legii enunţate mai sus, rap. la art. 1 pct. 1 şi art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., faţă de valoarea obiectului litigiului stabilit la data introducerii acţiunii, mai mică de 5 miliarde lei (ROL).
Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii O.V., O.E. şi O.I. împotriva încheierii din 11 decembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosar nr. 1418/2005.
Irevocabil.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 310/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 306/2007. Civil → |
|---|
