ICCJ. Decizia nr. 3219/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3219
Dosar nr. 4231/3/2007
Şedinţa publică din 21 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 575 din 19 aprilie 2007 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţii P.G. şi P.B. în contradictoriu cu Primăria Municipiului Bucureşti.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că, în mod legal, prin dispoziţia nr. 7118 din 12 decembrie 2006 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti s-a respins notificarea formulată de reclamanţi privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul, teren în suprafaţă de 300 mp, situat în sectorul 6 deoarece aceştia nu au făcut dovada dreptului de proprietate şi nici a calităţii de moştenitor.
Din actele depuse în faţa instanţei rezultă numai că reclamanţii au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent doar pentru suprafaţa de 300 mp teren situată în str. G. nr. 14, măsuri reparatorii care au şi fost propuse prin dispoziţia contestată.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii învederând că prin înscrisurile depuse la dosar au dovedit dreptul de proprietate asupra terenului intravilan din str. G. nr. 14 bis cu chitanţa sub semnătură privată întocmită la 17 decembrie 1969. De asemenea, instanţa de fond nu a luat în considerare înscrisurile emise de pârâtă prin care se atestă că întregul teren de 579 mp ce Ie-a aparţinut a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 242/1987, poziţia 1278.
În apel a fost încuviinţată proba cu acte, sens în care s-a depus la dosar anexa la Decretul nr. 242/1987 din care rezultă că la poziţiile 1266-1278 figurează P.G. cu teren în suprafaţă de 579 mp situat în str. G. nr. 14.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 660 din 16 octombrie 2007 a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa admiţând în parte acţiunea, a anulat în parte dispoziţia nr. 7118/2006, a constatat că apelanţii reclamanţi au dreptul la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru întreaga suprafaţă de teren de 579 mp şi pentru construcţia demolată care a făcut obiectul exproprierii prin Decretul nr. 242/1987, poziţiile 1266-1278.
În considerentele deciziei s-a reţinut că în speţă operează prezumţia instituită de art. 24 alin. (1) din Legea 10/2001.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâtul Municipiului Bucureşti prin Primarul General, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., învederând că reclamanţii nu au depus, odată cu notificarea, actele doveditoare ale calităţii de moştenitor şi ale dreptului de proprietate. Simpla menţionare a reclamantului P.G. în decretul de expropriere nu este suficientă pentru dovedirea dreptului de proprietate.
Recursul nu este fondat.
Art. 23 al Legii 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 prevede că actele doveditoare ale dreptului de proprietate se pot depune până la data soluţionării notificării.
Potrivit acestui articol, entitatea investită cu soluţionarea notificării are obligaţia să ia în considerare toate actele depuse până la data emiterii deciziei sau dispoziţiei motivate, iar stabilirea momentului până la care persoana îndreptăţită poate să depună actele doveditoare nu limitează posibilitatea instanţei, investită cu acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 26 din Legea 10/2001 de a soluţiona procesul doar pe baza actelor depuse în etapa procedurii administrative.
Stabilirea obligaţiei pentru instanţă de a soluţiona pricina doar pe baza înscrisurilor depuse în etapa anterioară demersului judiciar ar avea ca efect îngrădirea accesului la justiţie recunoscut de art. 21 din Constituţie şi a dreptului la un proces echitabil recunoscut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. In speţă, dovada dreptului de proprietate a fost făcută de către reclamanţi care au depus la fila nr. 4 a dosarului de fond copia extras din Tabelul imobilelor naţionalizate în Bucureşti.
Chiar dacă reclamanţii nu au depus copia titlului de proprietate, ci doar înscrisuri care atestă că imobilul Ie-a aparţinut, operează prezumţia instituită de art. 24 al Legii 10/2001, cu modificările aduse prin Legea 247/2005, potrivit căreia, în lipsa unor dovezi contrare existenţa şi întinderea dreptului de proprietate este cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive. În cazul de faţă imobilul a fost preluat prin Decretul 242/1987, în anexa căruia, la poziţiile nr. 1266-1278 (filele 14-16 ale dosarului de apel) figurează reclamantul P.G. cu 579 mp teren.
Mai mult, reclamanţii au depus la filele nr. 58 şi 102 ale dosarului de fond contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4003 din 26 mai 1971 şi chitanţa sub semnătură privată încheiată la 17 decembrie 1969 cu care au dovedit dreptul de proprietate asupra ambelor suprafeţe de teren situate în str. G. nr. 14 şi 14 bis, astfel încât nu se poate reţine nici una dintre criticile inserate în motivarea recursului.
Faţă de cele ce preced, recursul pârâtului se priveşte ca nefondat şi va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 660 din 16 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3216/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2965/2007. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
