ICCJ. Decizia nr. 3325/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3325
Dosar nr. 40746/3/200.
Şedinţa publică din 24 aprilie 2007
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de faţă, din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 27 februarie 2006 reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulaţie a pârâtului H.M., în statele Uniunii Europene pe o perioadă de cel mult 3 ani.
Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 38, art. 39 şi art. 52 din Legea nr. 248/2005.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1575 din 29 noiembrie 2006 a respins ca nefondată acţiunea reclamantei.
În motivarea hotărârii instanţa de fond a reţinut că pârâtul a fost returnat din Spania la 31 august 2006, s-a reţinut că reglementările incidente în cauză, art. 38, art. 39 şi art. 52 din Legea nr. 248/2005 trebuie corelate cu art. 25 din Constituţie referitor la libera circulaţie şi cu cele prevăzute de art. 20 din Constituţie cu privire la preeminenţa dreptului internaţional.
S-a apreciat că dispoziţiile din dreptul intern [art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005] sunt de natură a aduce o restrângere a dreptului la libera circulaţie, în modul în care acesta este reglementat de Protocolul 4 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, ceea ce reprezintă o ingerinţă în sensul Convenţiei.
O asemenea ingerinţă reţinându-se şi sub aspectul încălcării dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din aceeaşi Convenţie Europeană (posibilitatea de a avea acces la un proces echitabil, în situaţia în care legea prevede termene foarte scurte).
Instanţa a mai apreciat că justul echilibru în interesul general al societăţii (prin reglementarea generală prevăzută de art. 38 lit. a) citat, şi interesul particular al persoanei, nu a fost respectat. S-a făcut referire la termenele urgente prevăzute de procedura specială a Legii nr. 248/2005 care încalcă dispoziţiile de drept comun prevăzute de procedura civilă (art. 85). Ca urmare, s-a reţinut că prin reglementările legii speciale s-a depăşit scopul urmărit de legiuitor.
Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia nr. 42 A din 22 ianuarie 2002 a respins ca neîntemeiat apelul reclamantei împotriva sentinţei de fond.
Instanţa de apel în motivarea acestei soluţii a reţinut, în esenţă, că restrângerea exercitării dreptului de a circula în străinătate al cetăţenilor români potrivit formulării adoptate de legiuitorul român în cadrul Legii nr. 248/2005 reprezintă o limitare a dreptului fundamental consacrat de art. 2 al Protocolului adiţional nr. 4 la Convenţia Europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
S-a apreciat, în context, că aplicarea limitării prevăzute de Legea nr. 248/2005 în persoana pârâtului, cu privire la care nu s-a dovedit că ar fi comis pe teritoriul unui stat străin infracţiuni sau alte fapte grave, ar fi excesivă.
S-a respins critica formulată prin apel şi cât priveşte posibilitatea instanţelor române de a cenzura măsurile aplicate de autorităţi străine, constatându-se că asemenea critică este străină de cauză. Instanţa română nu cenzurează legislaţia sau măsura luată de alt stat ci s-a referit strict la legalitatea şi temeinicia luării unei măsuri prevăzute în legislaţia naţională.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat în termen legal recurs.
Hotărârea instanţei de apel a fost criticată, fără să fie motivată în drept pentru următoarele aspecte:
Autorităţile române nu au competenţa de a cerceta şi a se pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei actului de returnare săvârşit de autorităţile străine, ci doar de a lua act de această măsură.
Din prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiţie necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate este aceea a returnării cetăţeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.
Potrivit art. 25 din Constituţie, condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie se stabilesc prin lege, astfel că ţine de opţiunea legiuitorului instituirea anumitor cerinţe specifice în care cetăţenii români pot circula în străinătate.
Analizând criticile formulate, Înalta Cure a apreciat că dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care a fost verificată legalitatea hotărârii, şi a reţinut că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente.
Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulaţie în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
Conform art. 39 alin. (1) din lege, în situaţia prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea Direcţiei Generale de Paşapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul Bucureşti.
Aşadar, luarea acestei măsuri este de competenţa instanţelor judecătoreşti cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere şi analizare a dovezilor administrate în cauză.
Într-adevăr, libertatea circulaţiei cetăţenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfăşoare cu respectarea cerinţelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituţie. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate nu stabileşte că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetăţean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulaţie.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exerciţiului dreptului la libera circulaţie, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.
Ca urmare, instanţele în mod corespunzător au analizat situaţia de fapt dedusă judecăţii şi au considerat în mod întemeiat, în raport de probele administrate că nu se impune restrângerea libertăţii de circulaţie a pârâtului. O soluţie contrară, potrivit datelor speţei, ar aduce atingere drepturilor pârâtului ocrotite prin Constituţia României şi convenţiile internaţionale la care România este parte.
Este de asemenea de reţinut că după data de 1 ianuarie 2007, când România a devenit stat membru al Uniunii Europene sunt incidente în cauză şi dispoziţii corespunzătoare din sistemul normelor europene.
În legislaţia primară, art. 18.1 TCE prevede că orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula şi de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de Tratat şi de dispoziţiile luate pentru aplicarea sa.
În legislaţia secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulaţie şi rezidenţă a cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 şi de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE şi 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabileşte, prin art. 27, că limitarea dreptului cetăţenilor statelor membre la liberă circulaţie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, cu modificările şi completările aduse de OG nr. 30/2006 (aprobată prin Legea nr. 500/2006) s-a transpus în legislaţia naţională Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.
Actele mai sus amintite au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007 potrivit art. 35 din OUG nr. 102/2005 şi art. III din OG nr. 30/2006).
Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.
Întrucât reclamanta nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreuneia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanţele de fond şi, respectiv, de apel au pronunţat hotărâri legale, date cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 42/A din 22 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 342/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 341/2007. Civil → |
|---|
