ICCJ. Decizia nr. 4126/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTEDE CASAŢIEŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4126
Dosar nr. 7486/40/200.
Şedinţa publică din 22 mai 2007
Deliberând asupra cauzei civile de faţă în condiţiile art. 256 C. proc. civ. reţine următoarele:
Reclamantul S.I., prin cererea formulată la 9 decembrie 2005 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani sub nr. 7379, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Botoşani prin primar, Centrul Militar Judeţean Botoşani şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat retrocedarea în natură a imobilului situat în municipiul Botoşani, în temeiul Legii nr. 10/2001, modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005.
În motivarea cererii se arată că imobilul ce a aparţinut părinţilor săi S.L. şi S. a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950 şi că notificarea transmisă nu a fost soluţionată.
Acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă prin sentinţa civilă nr. 275 din 6 martie 2006 cu motivarea că doar după parcurgerea obligatorie a etapei administrative dispusă de Legea nr. 10/2001, poate interveni controlul judecătoresc.
Apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii arătate a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 182 pronunţată de Curtea de Apel Suceava la 7 septembrie 2006.
Instanţa de apel, prin considerentele deciziei, arată că Legea nr. 10/2001 impune exigenţe minime pentru a se putea aprecia că petentul a efectuat procedura prealabilă dispusă de lege, conform dispoziţiilor art. 22 şi art. 23 din actul normativ.
Unitatea notificată a solicitat petentului la 15 octombrie 2002 să depună înscrisuri în sensul dispoziţiilor art. 23 din lege, solicitare la care nu s-a răspuns.
În atare circumstanţe, culpa unităţii deţinătoare nu poate fi susţinută.
Hotărârea unităţii deţinătoare poate fi analizată doar raportat la momentul emiterii sale, moment faţă de care, în lipsa actelor prevăzute de art. 23, aceasta nu poate fi decât legală, închizând definitiv petentului calea restituirii.
În contra deciziei susmenţionate a formulat recurs reclamantul, motivele de recurs fiind întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs hotărârea instanţei de apel este criticată sub următoarele aspecte:
Hotărârea instanţei de apel este motivată exclusiv pe considerente teoretice generice fără a ţine cont de situaţia de fapt concretă, dovedită prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Concluzia instanţei este greşită deoarece nu a avut în vedere prezumţiile relative instituite de art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001.
Hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii ca inadmisibilă cu motivaţia că acţiunea directă a reclamanţilor nu este prevăzută de legea specială contravine art. 3 C. civ., art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Instanţa de apel, în loc să înlăture greşelile comise de instanţa de fond, găseşte un alt argument pentru menţinerea unei soluţii menite să amâne fără termen măsurile reparatorii.
După trecerea unui interval de 5 ani de la trimiterea notificării, în loc să se constate că vina pentru nesoluţionarea notificărilor aparţine instituţiilor statului, care a uzurpat dreptul de proprietate, instanţa concluzionează că recurentul se află în culpă.
În faza procesuală a recursului calitatea procesuală a intimatului Centrul Militar Judeţean Botoşani a fost preluată de Ministerul Apărării, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării.
Ministerul Apărării, pentru Centrul Militar Judeţean Botoşani, solicită respingerea recursului deoarece procedura prealabilă administrativă pentru retrocedarea imobilelor preluate abuziv de către stat este obligatorie.
Se mai arată că dispoziţiile art. 24 din lege au fost introduse în lege abia în anul 2005, după comunicarea notificării reclamantului.
Analizând recursul declarat prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor invocate, Înalta Curte reţine că recursul este fondat pentru considerentele ce succed.
Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 6 decembrie 2005, dată la care Legea nr. 10/2001 fusese modificată prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei precum şi unele măsuri adiacente şi republicată în temeiul art. VII din titlul I al Legii nr. 247/2005 la 2 septembrie 2005.
Ca atare, noile dispoziţii erau pe deplin aplicabile acţiunii formulate de reclamant, dispoziţii aplicabile de altfel şi cauzelor în curs de judecată.
Instanţa de apel, confirmând soluţia primei instanţe şi anume aceea a respingerii acţiunii ca inadmisibilă, a încălcat dispoziţiile art. 23 şi art. 24 din legea de reparaţie.
Astfel,potrivit dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 „actele doveditoare ale dreptului de proprietate … pot fi depuse până la soluţionarea notificării", iar potrivit dispoziţiilor art. 24 „existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive".
Instanţa de apel a aplicat greşit legea atunci când a reţinut că în faza contencioasă de judecată nu pot fi administrate alte probatorii în afara celor depuse în faza necontencioasă, administrativă, omiţând plenitudinea de competenţă a instanţelor în soluţionarea cererilor petiţionarilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.
Recurentul a notificat unitatea deţinătoare în anul 2001, notificare ce nu a primit nici o soluţionare, negativă ori pozitivă.
Lipsa răspunsului dispus de lege, în termenul stipulat prin art. 25 alin. (1), este asimilat unui răspuns negativ şi, ca atare, instanţele au obligaţia de a verifica dreptul subiectiv dedus judecăţii.
Soluţia pronunţată de instanţele de fond este contrară principiilor de drept şi scopului Legii nr. 10/2001, căci nu i se poate refuza recurentului accesul la justiţie pentru motivul că nu s-a emis o dispoziţie expresă conform art. 25 din lege.
Cuminstanţele au soluţionat pricina doar pe cale de excepţie, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ. va admite recursul, va casa Decizia pronunţată în apel, va admite apelul reclamantului în temeiul dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., şi, drept consecinţă sentinţa primei instanţe va fi desfiinţată, iar cauza trimisă spre rejudecare Tribunalului Botoşani.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul S.I. împotriva deciziei nr. 182 din 7 septembrie 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă, pe care o casează.
Admite apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 275 din 6 martie 2006 a Tribunalului Botoşani, pe care o desfiinţează.
Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Botoşani.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4678/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4138/2007. Civil → |
|---|
