ICCJ. Decizia nr. 4138/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4138
Dosar nr.6977/54/200.
Şedinţa publică din 22 mai 2007
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, reţine următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 7 martie 2002 la Tribunalul Olt, reclamantele P.E.I. şi P.V. au chemat în judecată, în temeiul Legii nr. 10/2001: Primăria oraşului Corabia, SC M.SA Corabia, A.P.A.P.S., filiala Dolj, şi pe V.Z.F., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa în contradictoriu cu pârâţii, să dispună retrocedarea în natură a imobilului moară, constând în construcţie, teren în suprafaţă de 3172 mp şi utilaje.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că prin notificările nr. 193 din 8 noiembrie 2001 şi nr. 2 din 21 februarie 2002 s-au adresat Primăriei oraşului Corabia şi, respectiv, SC M.SA, solicitând restituirea în natură a imobilului menţionat; că prin adresa nr .60/2002, SC M. SA Ie-a comunicat că prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. DJ/D18/3 din 28 noiembrie 2000, A.P.A.P.S. a vândut investitorului particular V.Z.F. pachetul majoritar de acţiuni pe care îl deţinea la SC M.SA, societatea fiind privatizată şi că fosta moară Celeiu a fost reutilată, „devenind practic un alt bun" . Reclamantele au mai arătat că la notificarea adresată iniţial SC M. SA, care a înaintat-o A.P.A.P.S. pentru soluţionare, nu au primit nici un răspuns.
Tribunalul Olt, secţia civilă, prin sentinţa nr. 785 din 2 iulie 2002, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut că imobilul aflat în litigiu, preluat de stat prin naţionalizare, nu mai există în materialitatea sa, investiţia fiind nouă, ca utilaje şi construcţii şi că pentru teren pârâta SC M. SA Corabia deţine certificat de proprietate, reclamantele având posibilitatea să solicite despăgubiri autorităţii implicate în privatizare, fiind aplicabil art. 27 din Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 326 din 7 noiembrie 2003, a admis apelul declarat de cele două reclamante şi a schimbat sentinţa tribunalului în sensul că a admis acţiunea şi a obligat pe deţinătoarea SC M. SA Corabia să restituie reclamantelor moara şi terenul în litigiu.
În considerentele deciziei instanţei de apel s-a arătat, în esenţă, că moara în litigiu a fost preluată de stat fără titlu valabil, aşa încât se impune restituirea în natură, potrivit art. 7-10 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâta SC M. SA Corabia, susţinând că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, deoarece nu s-a dovedit că moara a fost preluată de stat fără titlu valabil, iar pe de altă parte, fosta moară a fost radical reamenajată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 8568 din 31 octombrie 2005, a admis recursul declarat de pârâta SC M. SA Corabia împotriva deciziei nr. 326 din 7 noiembrie 2003, pe care a casat-o şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut că pentru lămurirea unor împrejurări de fapt în legătură cu imobilul aflat în litigiu, tribunalul a dispus efectuarea unei expertize ale cărei concluzii au fost în sensul că, exceptând pereţii de la parterul clădirii, toată investiţia este nouă ca utilaje şi construcţii, iar în moară nu se mai găsesc utilaje şi obiecte de inventar predate la data naţionalizării morii. Concluziile expertizei au fost însuşite de instanţa de fond, care, având în vedere că imobilul preluat de stat la naţionalizare nu mai există în materialitatea sa, a respins cererea de restituire în natură ca neîntemeiată, arătând, în considerentele sentinţei, că reclamantele au posibilitatea să se îndrepte cu cerere de despăgubiri împotriva autorităţii de privatizare.
Instanţa de apel a apreciat că nu este lămurită prin expertiza făcută în timpul judecării litigiului în primă instanţă şi a dispus efectuarea unei noi expertize, ale cărei concluzii au fost că moara iniţială există şi în prezent dar a fost reamenajată prin consolidarea construcţiei şi ridicarea unei noi magazii depozit, ca urmare a demolării magaziei iniţiale. în baza acestor concluzii, instanţa de apel a schimbat sentinţa tribunalului şi, admiţând acţiunea, a obligat unitatea deţinătoare SC M. SA Corabia să restituie reclamantelor în natură moara şi terenul pe care este amplasată.
Înalta Curte a constatat că prima instanţă şi instanţa de apel au pronunţat hotărâri diferite pe baza unor expertize tehnice ale căror concluzii au fost diametral opuse şi că, aşa fiind, instanţa de apel trebuia, în exercitarea rolului activ, să pună în discuţia părţilor necesitatea întocmirii unei noi expertize de către doi sau trei experţi, situaţie în care se puteau lămuri împrejurările de fapt determinante pentru dezlegarea pricinii, şi anume dacă cererea reclamantelor de restituire în natură a imobilului are sau nu acoperire legală.
Înalta Curte a motivat că măsurile reparatorii, stabilite potrivit Legii nr. 10/2001, constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent pot fi hotărâte de instanţa judecătorească numai după stabilirea deplină a situaţiei de fapt.
Aceasta deoarece regula instituită prin art. 1 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001, o constituie restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de stat, art. 18 dispunând că măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent, printre alte cazuri, atunci când imobilul a fost transformat astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu cel preluat.
Înalta Curte a motivat că doar după stabilirea pe deplin a situaţiei de fapt, ca urmare a completării probelor, instanţa este în măsură să decidă în deplină cunoştinţă de cauză, asupra temeiniciei acţiunii prin care reclamantele s-au considerat îndreptăţite, în înţelesul Legii nr. 10/2001, la măsuri reparatorii, considerente pentru care a admis recursul, a casat Decizia pronunţată de instanţa de apel şi a trimis cauza pentru rejudecarea apelului.
Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, rejudecând apelul, prin Decizia nr. 821 din 23 octombrie 2006, a respins apelul declarat de reclamantele P.E.I. şi P.V. împotriva sentinţei civile nr. 785 din 2 iulie 2002 pronunţată de Tribunalul Olt.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că prin Legea nr. 247/2005 prevederile Legii nr. 10/2001 au fost modificate, şi că, faţă de conţinutul actual art. 27 care, după republicarea legii, a devenit art. 29, este de necontestat că nu mai prezintă relevanţă dacă preluarea imobilului în litigiu s-a făcut cu titlu sau în mod abuziv , singurul aspect important fiind cel referitor la privatizarea societăţii comerciale care trebuie să fi fost privatizată integral la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. Instanţa de apel a reţinut că, din probele administrate în cauză, rezultă în mod incontestabil că SC M. SA Corabia era integral privatizată la data de 1 februarie 2001, aşa încât cererea reclamantelor de restituire în natură a imobilului nu poate fi primită. Cu privire la critica reclamantelor referitor la legalitatea actului de privatizare, instanţa de apel a reţinut că excede cadrului procesual, o asemenea critică putând fi analizată numai în măsura în care s-ar fi solicitat anularea contractului de privatizare.
Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs reclamantele P.E.I. şi P.V.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantele au susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că nu prezintă relevanţă dacă preluarea imobilului s-a făcut cu titlu sau în mod abuziv, pentru că trebuia să aibă în vedere nu numai art. 27 din Legea nr. 10/2001 aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005 (devenind art. 29) ci şi art. 46 din Legea nr. 247/2005. Reclamantele au mai arătat că deşi instanţa de apel nu a motivat de ce nu mai este utilă cauzei efectuarea unei noi expertize, care fusese dispusă de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia de casare, a reţinut totuşi că terenul este aferent construcţiilor şi că este necesar exploatării acestora, cu privire la teren însăşi pârâta A.V.A.S., prin întâmpinarea formulată la data de 28 iunie 2006, arătând că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, situaţie în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (2) ale Legii nr. 10/2001. S-a mai susţinut de către reclamante că unul din judecătorii care au rejudecat apelul, după casare, s-a mai pronunţat într-o altă acţiune formulată de reclamante, prin care au revendicat moara, acţiune care a fost respinsă.
Recursul este fondat pentru considerentele care succed.
Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului
Prin această prevedere legală se dă putere hotărârii pronunţate de instanţa de recurs numai cu privire la problemele de drept rezolvate iar nu şi celor de fapt, asupra cărora instanţa care judecă fondul, după casare, are dreptul de apreciere.
Ceea ce sunt, însă, obligatorii pentru instanţa de fond după casare, cu privire la faptele procesului, sunt numai indicaţiile cu privire la necesitatea lămuririi anumitor împrejurări de fapt şi la administrarea de probe.
Această concluzie se impune pentru că indicaţiile instanţei de casare atrag atenţia instanţei care rejudecă fondul asupra încălcării săvârşite cu ocazia judecăţii anterioare şi asupra necesităţii de a se lămuri alte împrejurări de fapt prin administrarea de noi probe în vederea pronunţării unei soluţii legale.
Instanţa de trimitere este obligată deci să se conformeze îndrumărilor date de instanţa de control judiciar pentru corecta stabilire a situaţiilor de fapt , dispunând administrarea de probe şi examinând apărările părţilor deoarece aceste îndrumări sunt de esenţa atribuţiilor ce revin instanţei de control judiciar, astfel că, la rejudecare, instanţa de trimitere trebuie să le dea urmare, ele fiind menite să asigure o corectă soluţionare a litigiului.
Or, în speţă, instanţa de apel nu a dispus completarea probatoriului cu o nouă expertiză, neconformându-se îndrumărilor date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, constatând că, în cauză, instanţele şi-au întemeiat soluţiile pe concluziile diametral opuse a expertizelor efectuate la fond şi apel, prin Decizia de casare, a statuat asupra necesităţii administrării unei noi expertize efectuată de către doi sau trei experţi, care să lămurească împrejurările de fapt determinante pentru dezlegarea pricinii.
Procedând astfel, instanţa a pronunţat o soluţie cu încălcarea esenţială a legii deoarece dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. sunt imperative iar nerespectarea lor atrage nulitatea hotărârii pronunţate.
Având în vedere temeiurile menţionate şi care fac de prisos analiza celorlalte critici, recursul urmează a fi admis, Decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova va fi casată iar cauza îi va fi trimisă în vederea rejudecării apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantele P.E.M. şi P.V. împotriva deciziei nr. 821 din 23 octombrie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată m şedinţă publică, astăzi 22 mai 2007,
| ← ICCJ. Decizia nr. 4126/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4245/2007. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
