ICCJ. Decizia nr. 4595/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4595
Dosar nr. 1222/33/200.
Şedinţa publică din 5 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14 aprilie 2003, reclamanţii H.S. şi H.A. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Primăria municipiului Cluj Napoca prin primar, anularea dispoziţiei nr. 1175 din 17 martie 2003 emisă de primarul municipiului Cluj Napoca, prin care a fost respinsă notificarea nr. 1157/2001 formulată de reclamanţi.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au susţinut că prin dispoziţia atacată, în mod greşit le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului înscris în C.F. 8072 Cluj, motivat de înstrăinarea sa către chiriaşi, întrucât şi-au manifestat opţiunea redobândirii bunului imediat după apariţia Legii nr. 112/1995, opţiune nesocotită de pârâtă.
Au mai menţionat că dispoziţia de respingere a notificării nu are un conţinut concret şi nu soluţionează definitiv cele solicitate prin notificare, motiv pentru care au solicitat anularea actului astfel emis.
La data de 28 octombrie 2005, au formulat cerere de intervenţie în interesul pârâţilor, intervenienţii R.L.S., R.L.G. şi L.Ş., solicitând instanţei respingerea acţiunii reclamanţilor ca neîntemeiată, interesul promovării acestei cereri fiind justificat de calitatea de proprietari ai imobilului a cărui restituire în natură o solicită reclamanţii.
Cererea de intervenţie a fost respinsă în principiu ca lipsită de interes în şedinţa publică din 28 octombrie 2005, întrucât, la momentul înregistrării sale în terenul intervenienţilor nu era actual, deoarece contractele în baza cărora aceştia şi-au înscris dreptul de proprietate invocat, au fost anulate prin hotărâre judecătorească.
Prin scriptul înregistrat la data de 9 decembrie 2005, reclamanţii şi-au precizat acţiunea în sensul că au solicitat obligarea pârâtului să emită dispoziţie de restituire în natură sau hotărârea pronunţată de instanţă să ţină locul acestei dispoziţii, precum şi intabularea dreptului de proprietate astfel dobândit în evidenţele de carte funciară.
Prin sentinţa civilă nr. 1246/2005 din 22 decembrie 2005 a Tribunalului Cluj a fost admisă acţiunea aşa cum a fost precizată şi s-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamanţilor a imobilului situat în localitatea Cluj-Napoca, înscris în C.F. 8072 Cluj, nr.top. 9701/2 ca şi intabularea în evidenţele de carte funciară a dreptului lor de proprietate.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că imobilul în litigiu, situat în localitatea Cluj-Napoca, a fost preluat de stat în anul 1985, în baza Decretului nr. 223/1974, dată la care era în vigoare Constituţia din 1965, act normativ ce consacra şi ocrotea proprietatea privată şi care putea fi pierdută numai pentru cauză de utilitate publică, după o prealabilă şi dreaptă despăgubire, ipoteză neîndeplinită în cauză.
Prin urmare, reţinând caracterul injust al deposedării reclamanţilor, ca şi opţiunea acestora de redobândire a proprietăţii, abuziv preluate de stat, opţiune manifestată constant după anul 1996 şi materializată prin numeroasele cereri adresate autorităţilor competente, prima instanţă a acordat eficienţă dispoziţiilor art. 1 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001, constatând ca îndeplinite cerinţele prevăzute de aceste dispoziţii legale.
Apelurile declarate de pârâtul primarul municipiului Cluj-Napoca şi de intervenienţii R.L.S., R.L.G. şi L.Ş., au fost admise în parte prin Decizia civilă nr. 475/A/2006 din 20 decembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj.
A fost schimbată sentinţa civilă nr. 1246/2005 a Tribunalului Cluj ca şi încheierea din 28 octombrie 2005, în sensul că a fost admisă în parte acţiunea reclamanţilor astfel cum a fost formulată şi precizată.
A fost anulată dispoziţia nr. 1175 din 17 martie 2003 emisă de pârât, care a fost obligat să emită dispoziţie motivată de restituire în natură a imobilului situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. 8072 Cluj, nr.top. 9701/2, condiţionat de restituirea despăgubirilor încasate de reclamanţi.
Cererea de intabulare în cartea funciară, ca şi cererea de intervenţie în interesul pârâtului, au fost respinse ca neîntemeiate.
S-a reţinut în esenţă ca întemeiată în parte critica adusă hotărârii primei instanţe constând în omisiunea anulării actului emis în procedura administrativă prevăzută de lege, omisiune îndreptată în prezenta cale de atac.
S-a reţinut ca întemeiată şi critica constând în neaplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, conform cărora „dacă persoana îndreptăţită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiţionată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată". Ca urmare, dispunând restituirea în natură a bunului, prima instanţă ar fi trebuit să procedeze în conformitate cu prevederile legale enunţate, a căror aplicare s-a făcut în calea de atac examinată de instanţa de apel.
Cererea de intabulare în evidenţele de carte funciară a fost considerată ca neîntemeiată, faţă de prevederile alin. (4) al art. 25 din Legea nr. 10/2001, care consacră caracterul complex al dispoziţiei de aprobare a restituirii în natură şi din care rezultă că numai după emiterea acestui act se poate dispune efectuarea formalităţilor de publicitate imobiliară solicitate.
Cererea de intervenţie în interesul pârâtului a fost respinsă în fond, întrucât, urmare a anulării contractelor de vânzare-cumpărare exhibate de intervenienţi, aceştia au redobândit calitatea de chiriaşi ai imobilului în litigiu, care astfel a devenit liber în sensul legii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca şi intervenienţii, criticând-o pentru nelegalitate.
În dezvoltarea recursului său, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., pârâtul a susţinut că, în mod greşit a reţinut curtea de apel că imobilul construcţie în litigiu nu a devenit unul nou prin mansardare, deşi toate probele administrate în cauză dovedesc contrariul.
În acest sens au susţinut că, suplimentar lucrării de expertiză efectuată în cauză, se impunea efectuarea unei expertize distinctive pentru prelevarea de probe din pereţii construcţiei şi din fundaţii pentru a se putea aprecia asupra vechimii construcţiei, cu consecinţe asupra aplicării prevederilor art. 181 introduse prin Legea nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001 şi, implicit, asupra justei soluţionări a cauzei.
Intervenienţii au susţinut nelegalitatea hotărârii atacate, motivat de neadministrarea lucrării de specialitate solicitate cu obiectivele indicate de pârâţi, probă care iniţial a fost admisă, pentru ca, ulterior, în mod nejustificat să se revină asupra ei.
Or, proba se impunea faţă de poziţia lor procesuală, constant susţinută, în sensul că imobilul construcţii proprietatea reclamanţilor nu mai există în materialitatea sa, nefiind demolat, pe locul său fiind edificat un nou imobil, cel ce constituie obiectul prezentei cauze.
Au mai invocat, de asemenea, lipsa calităţii de reprezentant legal a avocatului D.C.S. în ceea ce o priveşte pe reclamanta H.A. cu privire la care se susţine că ar fi divorţat din anul 1993 de reclamant şi nu ar mai fi revenit în ţară de la data emigrării.
Referitor la calea de atac dedusă judecăţii, se constată următoarele:
Deşi încadrate în motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., criticile pârâtului vizează netemeinicia hotărârii atacate, motiv pentru care nu pot fi analizate în prezenta cale de atac, care sancţionează exclusiv nelegalitatea hotărârii judecătoreşti.
Însă, criticile astfel formulate se dovedesc a nu fi întemeiate, întrucât instanţa de control judiciar, în acord cu efectul devolutiv al apelului, a procedat la administrarea probei cu expertiză tehnică cu obiecţiunile solicitate de părţi, lucrare depusă la dosarul cauzei şi cu privire la care nu s-au formulat obiecţiuni.
Efectuarea unei expertize distinctive în vederea preluării de probe din pereţii şi fundaţia construcţiei, în scopul determinării vechimii construcţiei, se constituie, aşa cum rezultă din considerentele încheierii de dezbateri din 15 decembrie 2006, într-o cerere de suplimentare a probatoriului, legal respinsă de instanţă, întrucât proba solicitată nu întrunea cerinţele art. 167 C. proc. civ.
Relevantă, în soluţionarea cauzei este, aşa cum s-a dispus şi reţinut în acord cu prevederile art. 19 (fost art. 18) din Legea nr. 10/2001, proporţia între aria desfăşurată a noilor corpuri adăugate lucrării raportat la aria desfăşurată iniţial, obiectiv la care s-a răspuns prin lucrarea depusă la dosar, în sensul determinării acesteia la proporţia de 76% din construcţia iniţială.
Or, ipoteza prevăzută la art. 19 alin. (1) din lege vizează acele construcţii cărora, prin transformările survenite în raport cu forma iniţială le-au fost adăugate corpuri de zidărie sau volume din alte materiale, ce reprezintă peste 100% raportat la aria desfăşurată existentă la data preluării (etajări şi/sau adăugiri de corpuri noi pe orizontală).
Nu se circumscriu ipotezei prevăzute la alin. (1) al textului nici acea construcţie căreia i-au fost modificate compartimentele iniţiale, nici cea căreia i-au fost adăugate corpuri suplimentare şi nici cea invocată de recurenţi în prezenta cale de atac.
Ca urmare, şi criticile recurenţilor-intervenienţi cu referire la aspectele sus analizate, se vădesc a nu fi fondate.
Sunt fondate şi criticile constând în lipsa calităţii de reprezentant a avocatului pentru reclamantă, întrucât din actele dosarului, inclusiv cele depuse în recurs (procura judiciară autentificată sub nr. 2330/2005, împuternicire avocaţială, declaraţii autentificate la data de 18 mai 2007), rezultă îndeplinirea cerinţelor art. 68 C. proc. civ.
Ca urmare, faţă de cele preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursurile deduse judecăţii vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtul primarul municipiului Cluj-Napoca şi intervenienţii L.Ş., R.L.G. şi R.L.Ş. împotriva deciziei nr. 475 A din 20 decembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5016/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4678/2007. Civil → |
|---|
