ICCJ. Decizia nr. 4142/2007. Civil
| Comentarii |
|
Reclamanta B.E., la 4 iulie 2006, a chemat în judecată pe pârâtul Primarul General al municipiului București pentru anularea dispoziției nr. 5687 din 2 mai 2006 emisă de aceasta.
Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 1054 din 7 septembrie 2006 a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin Dispoziția 8687/2006 Primăria municipiului București s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentele vândute în temeiul Legea nr. 112/1995 (contract vânzare-cumpărare nr. 587 și 586 din 1996) situate în București constatându-se ca persoanele îndreptățite G.A., B.E. și P.F. au dreptul numai la despăgubiri, imobilul fiind înstrăinat în condițiile Legea nr. 112/1995.
S-a constatat că reclamanta și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită, calitate recunoscută de altfel de Primăria care i-a admis notificarea.
Cât privește legalitatea restituirii prin echivalent, instanța a constatat că măsura, în raport de soluțiile oferite de Legea nr. 10/2001, este legală și temeinică.
S-a constatat că ap. 2 de la etajul 1 și, respectiv, ap.1 de la parter și terenul în suprafață de 114,39 mp au fost vândute în temeiul Legea nr. 112/1995 în anul 1996, iar potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazul imobilelor vândute cu respectarea Legea nr. 112/1995, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
Aceste măsuri se acordă sau se propun, după caz, prin dispoziția motivată a primarului.
Instanța a constatat așadar că sunt irelevante criticile contestatoare aduse dispoziției primarului câtă vreme soluția corectă, acordarea de despăgubiri, a fost adoptată în soluționarea notificării.
Curtea de apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 246 A din 15 decembrie 2006 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței Tribunalului.
Pentru a motiva această soluție Curtea de apel a reținut că Tribunalul a rezolvat corect contestația constatând că în cauză reclamantei i se cuvin numai măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare întregului imobil (teren și construcții), stabilite potrivit standardelor internaționale de evaluare. Art. 20 alin. (2) este aplicabil în raport de faptul că imobilul a fost înstrăinat în temeiul Legea nr. 112/1995, prin contracte care nu au fost invalidate.
S-a mai apreciat că reclamanta nu a fost invitată la dezbaterile organului de conducere și nu a semnat procesul-verbal încheiat de comisie, acesteia nu i s-a produs nici o vătămare, soluția dată notificării ei fiind cea oferită de lege pentru situația de fapt adusă judecății.
împotriva acestei decizii a declarat în termen legal recurs reclamanta care în esență a invocat în fapt împrejurarea că nici Legea nr. 10/2001 nici Legea nr. 112/1995 nu respectă principiul universal al dreptului civil cu privire la dreptul de proprietate, un drept consfințit de Constituție și că aceste legi încalcă principiul restitutio in integrum al bunurilor preluate abuziv.
S-a mai criticat modul în care se sancționează în dreptul românesc vânzarea lucrului altuia ceea ce s-a întâmplat și cu bunul revendicat care a fost luat în mod abuziv din patrimoniul foștilor proprietari și apoi vândut în temeiul Legea nr. 112/1995.
Recurenta a mai arătat că deși a invocat mai multe nelegalități în îndeplinirea procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, Curtea de apel nu le-a luat în considerare reținând că nu s-a dovedit că ar fi suferit vreo vătămare, apreciere care încalcă principiul respectării dispozițiilor legale.
Recursul nu a fost motivat în drept, însă se constată că unele critici formulate în fapt de pot încadra în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul declarat de reclamantă este nefondat și se va respinge pentru considerentele ce urmează.
Primăria municipiului București a soluționat prin dispoziția nr. 5678 din 2 mai 2006 trei notificări prin care G.A., B.E. și P.F. au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950.
Notificările au fost introduse în temeiul Legea nr. 10/2001 la data de 21 mai 2001.
Comisia a constatat că nu este posibilă restituirea în natură, apartamentele fiind vândute în temeiul Legea nr. 112/1995 în anul 1996 și ca urmare s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentele vândute și teren de 116,39 mp.
Legea 10/2001 instituie în art. 9 principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent.
Cu toate acestea, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent când imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale [art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001].
Art. 26 din lege indică precis soluția pe care deținătorul bunului sau entitatea investită potrivit legii este obligat să o dea în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă.
Ca urmare, în mod corect instanțele au constatat că dispoziția primarului general al municipiului București este legală și temeinică, criticile reclamantei referitoare la nerestituirea în natură fiind nefondate. La restituirea în natură se opune titlul dobândit în temeiul unei dispoziții legale, titlu care își produce efecte, nefiind invalidat.
Nici criticile referitoare la unele neregularități în desfășurarea procedurii administrative nu au putut fi primite față de împrejurarea că față de elementele de fapt deduse judecății, se impunea o singură soluție legală, aceea adoptată de Comisia pentru aplicarea Legii 10/2001, restituire prin echivalent.
Criticile aduse legislației în vigoare exced cauzei deduse judecății.
Se constată așadar că instanțele au aplicat corect legea, confirmând soluția dată prin dispoziție, notificării petiționarei.
Constatând că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. iar criticile privind măsurile legislative în vigoare neîncadrându-se în nici unul din motivele de recurs expres prevăzute în art. 304 C. proc. civ. înalta Curte a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4615/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4361/2007. Civil → |
|---|
