ICCJ. Decizia nr. 4158/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4158
Dosar nr. 31090/2/200.
Şedinţa publică din 23 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1134/A din 16 mai 2005 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a admis apelul declarat de reclamanta SC T.O. SA împotriva sentinţei nr. 803 din 17 septembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Primăria municipiului Sfântu Gheorghe.
A anulat sentinţa civilă apelată.
A respins excepţiile prematurităţii şi inadmisibilităţii acţiunii şi a lipsei calităţii procesuale active.
Evocând fondul.
A admis în parte acţiunea precizată formulată de SC T.O. SA.
A anulat dispoziţiile nr. 1687, 1688, 3031, 3032, 3033, 3034 din anul 2004 şi nr. 1029/2005 emise de primarul municipiului Sfântu Gheorghe.
A respins capătul de cerere privind emiterea deciziilor şi plata despăgubirilor.
A obligat Ministerul Finanţelor Publice la plata măsurilor reparatorii în echivalent în cuantumul precizat în cele două expertize depuse la dosar.
Pe fondul cauzei instanţa de apel a reţinut că reclamanta a demonstrat că toate imobilele cuprinse în C.F. nr. 586 Simeria au numerele de ordine indicate în considerentele deciziei fac parte din foaia de avere a autoarei reclamantei S.A. U.T. Sf. Gheorghe aspecte evidenţiate şi în cele două expertize tehnice efectuate în cauză.
Prin Decizia nr. 8241 din 20 octombrie 2005 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a luat act de renunţarea la judecata recursului declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 1134/A din 16 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
La 6 aprilie 2006 Ministerul Finanţelor Publice a formulat o cerere pentru lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării deciziei nr. 1134/A din 16 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Astfel, s-au invocat dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 247/2005 potrivit cărora în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent ce vor consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de entitatea investită potrivit legii cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
S-a învederat că în speţă, avându-se în vedere dispozitivul deciziei civile în discuţie, compensarea cu alte bunuri ori servicii ca măsură reparatorie nu poate fi avută în vedere, Ministerul Finanţelor Publice nefiind entitatea investită cu soluţionarea notificării.
Pe de altă parte, regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv a fost reglementat prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 Ministerul Finanţelor Publice neavând competenţa de a acorda despăgubiri în condiţiile acestor prevederi speciale şi nici alte surse legale de finanţare care să permită plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, prin încheierea din 27 aprilie 2006, a admis în parte cererea de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 1134/A din 16 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 8241 din 20 octombrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
A obligat Ministerul Finanţelor Publice prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata măsurilor reparatorii în echivalent de 772.018.564.693 lei.
A respins cel de al doilea capăt de cerere formulat de Ministerul Finanţelor Publice.
În considerentele încheierii s-a reţinut că la momentul pronunţării deciziei în discuţie, Statul Român era reprezentat în litigiile având ca obiect Legea nr. 10/2001 exclusiv de Ministerul Finanţelor Publice căruia îi revenea obligaţia de emitere a titlurilor de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare.
Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, competenţa în ceea ce priveşte executarea dispozitivului deciziei nr. 1134/A din 16 iunie 2005 revine exclusiv Cancelariei Primului Ministru prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care va emite Decizia reprezentând titlul de despăgubiri pentru notificările enumerate în cuprinsul considerentelor încheierii, înregistrate la unitatea deţinătoare, Primăria municipiului Sfântu Gheorghe.
În contra menţionatei încheieri, la 26 mai 2006, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, luând cunoştinţă de conţinutul acesteia, în temeiul art. 2813 C. proc. civ., a declarat recurs invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, s-a învederat că obligarea recurentei la plata măsurilor reparatorii în echivalent în cuantum de 772.018.564.693 lei nu îşi găseşte temei legal în Titlul VII, Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, act normativ ce reprezintă legea cadru după care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor îşi desfăşoară activitatea.
În adevăr, conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 247/2001, pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă se constituie în subordinea Cancelariei Primului Ministru Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare Comisia Centrală, care are în principal atribuţia de a emite deciziile referitoare la acordarea de titluri de despăgubire după cum şi pe aceea de a lua alte măsuri necesare aplicării legii.
Aceste atribuţii sunt exercitate de Comisia Centrală în cadrul Procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor prevăzute în Cap. V Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Respectivele proceduri vizează analizarea sub aspectul legalităţii respingerii cererii de restituire în natură şi sub aspectul cuantumului pretenţiilor de restituire în echivalent a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 şi soluţionate fie printr-o dispoziţie ce conţine oferta de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, emisă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, respectiv 25 iulie 2005, fie printr-o decizie/dispoziţie de propunere privind acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, emisă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.
Procedurile de transmitere a dosarelor de către entităţile investite cu soluţionarea notificărilor în faza administrativă, sunt prevăzute în art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi presupun soluţionarea notificării de către entitatea investită în acest scop, respectiv unitatea deţinătoare, iar ulterior finalizării procedurii administrative, deciziile/dispoziţiile emise împreună cu întreaga documentaţie se înaintează la Secretariatul Comisiei Centrale.
La nivelul Comisiei Centrale, după analizarea dosarelor şi a documentaţiei anexate şi după parcurgerea unei proceduri reglementate de lege aceasta emite titlul de despăgubire.
Mai mult, în cuprinsul Legii nr. 247/2005 nu au fost prevăzute dispoziţii cu privire la preluarea obligaţiunilor instituite în sarcina Ministerului Finanţelor Publice fie prin Legea nr. 10/2001, fie prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Totodată Ministerul Finanţelor Publice şi Comisia Centrală sunt entităţi distincte şi funcţionează în temeiul unor acte normative diferite, cu atribuţii diferite, între ele neexistând raporturi de subordonare.
În fine, Titlul VII din Legea nr. 247/2005 reglementează o procedură administrativă pentru acordarea despăgubirilor ulterioară şi subsecventă finalizării procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 10/2001, în care Comisia Centrală nu are nici o competenţă.
Totodată, la data pronunţării deciziei în discuţie Legea nr. 247/2005 nu fusese adoptată şi prin urmare, hotărârea judecătorească respectivă nu putea fi lămurită decât în raport de actul normativ în vigoare la data pronunţării ei.
De asemenea, Comisia centrală nu a figurat ca parte în litigiul în care s-a pronunţat Decizia nr. 1134/A din 16 mai 2005 dată la care nici nu fusese înfiinţată neexistând cadrul legislativ în acest sens. Prin urmare, întrucât o hotărâre judecătorească produce efecte numai faţă de părţile din proces şi cum în acel litigiu nu a fost citată şi nu a avut calitatea de parte, Comisia Centrală apare ca un terţ şi prin urmare nu putea fi obligată la vreo prestaţie în respectivul dosar.
Oricum măsurile reparatorii prin echivalent se acordă de entitatea investită cu soluţionarea notificării.
În fine, încheierea atacată cu recurs conţine şi dispoziţii contradictorii pentru că a respins cel de al doilea capăt de cerere formulat de Ministerul Finanţelor Publice care viza lipsa calităţii procesuale pasive în soluţionarea notificării, dar a făcut vorbire de faptul că executarea deciziei civile nr. 1134/A din 16 iunie 2005 revine exclusiv Cancelariei Primului Ministru prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin întâmpinare SC T.O. SA a invocat, între altele, excepţia tardivităţii recursului întrucât Comisia Centrală nefiind parte în dosarul în care s-a pronunţat Decizia nr. 1134/A din 16 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, termenul pentru declararea recursului ar putea curge din momentul în care a luat cunoştinţă de existenţa încheierii, respectiv 2 mai 2006 când SC T.O. SA a depus la sediul Comisiei Centrale un memoriu la care a anexat şi încheierea respectivă. Or, cererea de recurs a fost depusă la 29 mai 2006 peste termenul prevăzut de art. 301C. proc. civ.
Excepţia nu este fondată şi urmează a fi respinsă.
Astfel, potrivit art. 301C. proc. civ. termenul de recurs este de 15 zile şi curge de la comunicarea hotărârii cu menţiunea că termenul curge chiar dacă comunicarea hotărârii a fost făcută odată cu somaţia de executare.
Prin urmare legea condiţionează curgerea termenului pentru pronunţarea recursului de comunicarea hotărârii supuse acestei căi de atac. Pe cale de consecinţă orice alt act din care ar putea rezulta că partea ar fi putut lua cunoştinţă de hotărâre, nu are eficienţă şi nu poate fi luat în considerare ca punct de plecare în calculul termenului de recurs. Cum în speţă, încheierea în discuţie nu a fost comunicată recurentei, cererea de recurs promovată de aceasta la 26 mai 2006 prin poştă se socoteşte a fi în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Din această perspectivă excepţia invocată de intimata SC T.O. SA urmează a fi respinsă.
Analizând recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, acesta este fondat pentru motivele ce succed.
Din dosar a rezultat că Ministerul Finanţelor Publice a formulat cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ. la 20 ianuarie 2006 după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 publicată în M. Of. nr. 653 din 22 iulie 2005.
La soluţionarea acestei cereri Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a fost citată şi nu a figurat ca parte, iar încheierea din 27 aprilie 2006 nu i-a fost comunicată.
Cu toate acestea instanţa, prin încheierea din 27 aprilie 2006 a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea despăgubirilor la plata unei sume de 772.018.564.693 lei, procedeu profund nelegal şi de natură a o prejudicia.
Pe de altă parte, explicarea înţelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului unei hotărâri ce se execută poate viza numai măsurile luate de instanţă şi cuprinse în dispozitivul hotărârii şi în raport de legislaţia în vigoare la data pronunţării ei şi avută în vedere la luarea respectivei hotărâri.
Or, în speţă, curtea de apel a încălcat dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ. atunci când a extins efectele deciziei nr. 1134/A din 16 mai 2005 şi asupra Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, persoană juridică ce nu exista la data pronunţării deciziei menţionate. Aşadar, prin acest procedeu curtea de apel nu numai că nu a explicat măsura luată prin dispozitivul deciziei evocate ci practic a schimbat-o, introducând în dosar un terţ care nu fusese parte în litigiu iniţial întrucât nici nu exista ca persoană juridică dar căruia i-a stabilit obligaţii ce potrivit Legii nr. 10/2001 nu-i reveneau chiar după modificarea acesteia prin Legea nr. 247/2005, conform capitolului V Titlul VII din această lege.
De altfel, potrivit Legii nr. 10/2005 în forma ei în vigoare la data pronunţării deciziei nr. 1134/A din 16 iunie 2005 nici Ministerul Finanţelor Publice nu putea fi obligat la plata de despăgubiri băneşti, modalităţile, cuantumul şi procedura de acordare a acestor despăgubiri urmând a fi reglementate prin lege specială (art. 40 din Legea nr. 10/2001). De altfel Ministerul Finanţelor Publice nu are nici calitatea de unitate deţinătoare sau entitate investită cu soluţionarea notificării.
Pe cale de consecinţă, în cauză nu erau incidente dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ., corectarea aspectelor invocate de Ministerul Finanţelor Publice în cererea sa întemeiată pe acest text putându-se face exclusiv prin exercitarea căilor de atac, în speţă, recursul.
Faţă de cele ce preced, recursul urmează a fi admis, a casa încheierea atacată şi în fond a respinge cererea formulată de Ministerul Finanţelor Publice în temeiul art. 2811 C. proc. civ.
Pentru considerentele evocate se va respinge şi excepţia tardivităţii recursului declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepţia de tardivitate a recursului.
Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva încheierii din 27 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 4793/2004, pe care o casează şi în fond respinge cererea formulată de Ministerul Economiei şi Finanţelor pentru lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 1134 A din 16 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 422/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4133/2007. Civil → |
|---|
