ICCJ. Decizia nr. 4455/2007. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4455
Dosar nr. 13/115/2007
Şedinţa publică din 31 mai 2007
Asupra recursului de faţă:
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
La 8 ianuarie 2007, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a chemat în judecată pe pârâtul M.G.S., solicitând restrângerea dreptului acestuia la liberă circulaţie în toate statele Uniunii Europene, pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
În motivarea cererii, întemeiate pe art. 38 lit. a) şi art. 52 din Legea nr. 248/2005, reclamanta a susţinut că la 21 octombrie 2006, pârâtul a fost returnat din Italia, conform Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin Legea nr. 173/1997.
Tribunalul Caras-Severin, prin sentinţa civilă nr. 150 din 31 ianuarie 2007, a respins cererea, pe considerentul că, de la 1 ianuarie 2007, România este membră a Uniunii Europene, iar potrivit legislaţiei acestei entităţi, nicio viză de intrare sau formalitate echivalentă nu poate fi impusă propriilor cetăţeni.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 195 din 28 martie 2007, a respins apelul declarat de reclamantă, reţinând că restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie al pârâtului ar încălca prevederile art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ar fi în neconcordanţă cu art. 52 din Legea nr. 248/2005.
Reclamanta a declarat recurs, prin care a solicitat modificarea ambelor hotărâri şi, pe fond, admiterea cererii şi restrângerea dreptului pârâtului la liberă circulaţie pe teritoriul Italiei, pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
În motivarea recursului, al cărui temei juridic nu a fost indicat, recurenta a susţinut că soluţia de respingere a cererii sale este contrară art. 38 lit. 1 lit. a) din Legea nr. 248/2005.
Această critică, a cărei dezvoltare permite încadrarea în cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., este fondată deoarece:
- art. 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European permite statelor membre să restrângă libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică, dacă măsurile de restrângere luate în primele două ipoteze respectă principiul proporţionalităţii şi se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză;
- potrivit art. 6 alin. (1) din aceeaşi directivă, cetăţenii Uniunii au dreptul de şedere pe teritoriul altui stat membru pe o perioadă de cel mult trei luni fără nicio formalitate;
- pârâtul a recunoscut, prin declaraţia olografă dată la returnarea în România, că a locuit în Italia, fără forme legale de şedere, din august 2004 şi, în luna aprilie 2005, a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare pentru că îşi asigura existenţa din cerşit;
- această faptă este evident contrară ordinii publice şi, ca atare, justifică restrângerea exercitării dreptului pârâtului la liberă circulaţie pe timp de 2 ani, durată stabilită conform criteriilor prevăzute de art. 27 alin. (2) din sus citata directivă;
- măsura de interdicţie care se va dispune va fi limitată însă, potrivit art. 52 din Legea nr. 248/2005, la teritoriul Italiei.
Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., prezentul recurs va fi admis, în sensul casării ambelor hotărâri şi, pe fond, admiterii cererii şi restrângerii exercitării dreptului pârâtului la liberă circulaţie pe teritoriul Italiei, timp de 2 ani.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Direcţia Generală de Paşapoarte, împotriva deciziei nr. 195 din 28 martie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, precum şi sentinţa civilă nr. 150 din 31 ianuarie 2007 a Tribunalului Caras Severin pe care le casează şi rejudecând, admite cererea, dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul Italiei pe timp de 2 ani.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2007.
,*
← ICCJ. Decizia nr. 4552/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4482/2007. Civil → |
---|