ICCJ. Decizia nr. 4362/2007. Civil
Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 16 aprilie 2004, reclamanții H.I. și H.M. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român, T.I. și T.V. cerând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să îi restituie în natură suprafața de 1100 mp teren situat în Municipiul Tg.Mureș, (identificat tabular) și să se dispună ieșirea din indiviziune prin formarea a două loturi, cel pretins în favoarea reclamanților și cel de-al doilea, de 959 mp, în favoarea pârâților T., prin constituirea unor noi topuri și înscrierea lor în cartea funciară.
în motivarea cererii reclamanții au susținut că pentru o suprafață de 4413 mp teren, la data de 16 iulie 1966, s-a înscris dreptul de proprietate în cote de 1 părți indivize în C.F. nr. 9599 Tg.Mureș pentru ca, în anul 1971, pentru aceiași proprietari, să se înscrie dreptul de proprietate și asupra construcțiilor edificate pe acest teren, pentru ca, ulterior, la data de 10 aprilie 1975, să se procedeze la dezmembrarea pe apartamente astfel: ap. I-II s-au intabulat pe numele H.I. și soție, ap. III s-a intabulat pe numele R.E. și soția, iar ap. IV intabulat, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1176/75, ca bun comun, pe numele T.I. și soția V. iar terenul aferent acestuia pe numele Statului Român.
Reclamanții au susținut că prin Decretul nr. 408/1972 s-a procedat la exproprierea acestor terenuri însă lor Ie-a fost lăsată în posesie suprafața de 2845 mp (indicată la poziția 59 din anexa la decret) și li s-a impus să o îngrădească.
Cum, scopul exproprierii nu a mai fost realizat, reclamanții susțin că în baza art. 35 din Legea nr. 33/1994 sunt îndreptățiți ca imobilul să le fie retrocedat în natură.
Pârâții T.I. și T.V. au invocat excepția lipsei calității lor procesuale pasive și au cerut scoaterea din cauză susținând că nu dețin vreo suprafață de teren din cel revendicat de reclamanți (fila 26).
Reclamanții au declarat că renunță la judecarea capătului de cerere privind ieșirea din indiviziune formulat în contradictoriu cu pârâții T.
Pârâtul primarul municipiului Tg.Mureș a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă apreciind că atâta timp cât reclamanții nu au urmat procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 ei nu pot solicita direct în justiție retrocedarea imobilului (fila 52).
La 27 octombrie 2005, în cauză a formulat o cerere de intervenție în interes propriu J.I.A. care a susținut că terenul revendicat de reclamanți este proprietatea sa.
Prin sentința civilă nr. 1571 din 9 decembrie 2005, Tribunalul Mureș a luat act de renunțarea reclamanților la judecata cererii de ieșire din indiviziune formulată în contradictoriu cu pârâții T.I. și T.V. și a respins cererea de intervenție formulată de intervenientul J.I.A.
Prin aceeași sentință a fost admisă acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Consiliul Municipiului Tg.Mureș și pârâtul a fost obligat să le restituie în natură suprafața de 1065 mp teren situat în str. B. nr. 65 înscris în C.F. 9590 Tg.Mureș, nr. top 4601/1, 4602/a/1, 4602, 4602/a/2, 4602/a/3, 4601/3, 4602/a/4 și 4602/a/15 și să le plătească 10.202.000 lei cheltuieli de judecată.
în motivarea sentinței instanța a reținut că acțiunea dedusă judecății, întemeiată pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, dispoziții care consacră dreptul persoanei expropriate de a solicita, în condițiile prevăzute de acest text de lege, restituirea imobilului expropriat, este admisibilă.
A reținut prima instanță că terenul în litigiu, în suprafață de 1065 mp, parte din suprafața de 2845 mp expropriată prin Decretul nr. 408/1972 în scopul construirii ansamblului de locuințe și dotări "Dâmbu Pietros" nu a mai fost folosită în acest scop, ea rămânând și după expropriere în folosința reclamanților până în prezent și fiind, conform concluziilor expertizei efectuată în cauză, liberă de construcții și îngrădită.
Ca atare, reținând că terenul expropriat nu a fost utilizat în termen de 1 an pentru scopul declarat al exproprierii și cum cu privire la acest teren nu s-a făcut o nouă declarație de utilitate publică, instanța a apreciat că se impune retrocedarea acestuia fostului proprietar.
Totodată, instanța a reținut că nu se justifică încuviințarea cererii de intervenție formulată de J.I.A. întrucât acesta nu a probat care ar fi legătura sa cu proprietarii tabulari ai imobilului, și că se impune, dată fiind declarația formulată de reclamanți să se ia act că aceștia au renunțat la judecata cererii de ieșire din indiviziune formulată de aceștia în contradictoriu cu pârâții T.
împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții H., T.I., T.V. și pârâtul primarul municipiului Târgu Mureș, acesta din urmă formulând și o cerere de aderare la apelul declarat de T.I. și T.V.
Prin decizia civilă nr. 115/A din 8 mai 2006 Curtea de Apel Tîrgu Mureș a respins apelurile declarate de T.I. și T.V., precum și cererea de aderare la apel formulată de primarul municipiului Tg.Mureș.
Prin aceeași decizie a fost respins ca tardiv, apelul declarat de pârâtul primarul municipiului Tg.Mureș și s-a luat act că reclamanții au renunțat la judecata apelului pe care l-au declarat.
în motivarea hotărârii instanța de apel a reținut că atâta timp cât, în primă instanță, reclamanții au renunțat la judecata cererii formulată în contradictoriu cu pârâții Tătar care, la rândul lor, au susținut că nu au calitate procesuală pasivă în cauză, aceștia nu au avut calitatea de parte litigantă în proces și, ca atare, apelul pe care l-au dedus judecății este inadmisibil iar soluționarea sa ar reprezenta o încălcare a principiul disponibilității, principiu care guvernează procesul civil. Pe cale de consecință, cum apelul declarat de T.I. și T.V. este inadmisibil instanța a reținut că nu poate primi cererea de aderare la acest apel formulată de pârâtul primarul municipiului Tg.Mureș.
Referitor la apelul declarat de primarul municipiului Tg.Mureș instanța a constatat că în raport de data comunicării sentinței, 9 ianuarie 2006, acesta dovedește a fi tardiv declarat (abia la 27 ianuarie 2006), iar referitor la apelul declarat de reclamanți instanța a luat act că aceștia au renunțat la judecată.
Instanța de apel a reținut și faptul că, cererea dedusă judecății și întemeiată pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 era admisibilă.
împotriva acestei decizii au declarat recurs intervenientul J.I.A. și T.I. și T.V. criticând hotărârile ca fiind nelegale.
Recursurile deduse judecății nu pot fi primite pentru următoarele considerente invocate, pe cale de excepție, de intimații-reclamanți, care fac de prisos analizarea criticilor formulate de recurenți cu privire la nelegalitatea hotărârilor pronunțate de instanțele de fond:
în drept, principiul ierarhiei în exercitarea căilor de atac impune părții dintr-un litigiu să exercite căile de atac în ordinea instituită de legiuitor.
Ca atare, partea care nu a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe nu are deschisă calea de atac a recursului.
Soluția se impune prin coroborarea dispozițiilor art. 299 și art. 377 C. proc. civ.
Așa fiind, cum intervenientul J.A. a declarat recursul omisso medio, adică fără să fi exercitat calea de atac a apelului împotriva sentinței dată în prima instanță, înalta Curte urmează a constata că recursul declarat de acesta este inadmisibil.
Totodată, în drept, exercițiul căilor de atac este subordonat îndepliniri în principal a două condiții: apelantul ori recurentul să fi fost parte la judecata, în fond a pricinii și el să justifice un interes în desființarea hotărârii, știut fiind că părțile nu pot ataca hotărârile în interesul abstract al legii ci numai în interes propriu și în măsura în care au suferit un prejudiciu prin hotărârea atacată.
Or, în speță, în prima instanță, reclamanții au renunțat la judecata cererii pe care o formulaseră în contradictoriu cu recurenții pârâți T.I. și T.V. iar aceștia nu au înțeles să intervină în acest proces în formele prescrise de lege, ci, dimpotrivă, au susținut în mod constant că nu se justifică chemarea lor în judecată în această cauză.
Ca atare, atâta timp cât recurenții T.I. și T.V. nu au avut calitatea de părți litigante la judecata în primă instanță a procesului, ei nu au deschis exercițiul căilor de atac împotriva hotărârii judecătorești pronunțată de aceasta, astfel cum corect a reținut instanța de apel.
Soluția se impune cu atât mai mult cu cât judecata cererii principale asupra căreia s-a pronunțat în primă instanță tribunalul, s-a realizat în mod explicit în contradictoriu doar cu pârâtul Statul Român, prin Consiliul Municipiului Tg. Mureș.
Așa fiind, pentru considerentele arătate, înalta Curte a constatat că recursul declarat de recurenții T. se dovedește a fi nefondat.
← ICCJ. Decizia nr. 4315/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4335/2007. Civil → |
---|