ICCJ. Decizia nr. 4315/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea, înregistrată la Tribunalul Sălaj la 6 octombrie 2005, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., reclamanta Parohia Română Unită cu Roma (Greco-Catolică) Glod, județul Sălaj a chemat în judecată pe pârâta Parohia Ortodoxă Română din Glod, solicitând obligarea acesteia de a-i preda în deplină proprietate și folosință biserica din localitatea Glod, județul Sălaj.
Tribunalul Sălaj, prin sentința civilă nr. 1383 din 28 octombrie 2005 a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Zalău, apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
Prin sentința civilă nr. 94 din 17 ianuarie 2006 Judecătoria Zalău a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj, reținând că situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Române Unite cu Roma și au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română este reglementată prin art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, completat prin O.G. nr. 64/2004, care statuează competența de primă instanță a tribunalului.
Conflictul negativ de competență a fost soluționat de Curtea de Apel Cluj, care prin sentința civilă nr. 16/DC din 1 martie 2006, pronunțată în Camera de consiliu, a stabilit în favoarea Tribunalului Sălaj competența soluționării cauzei, reținând că dispozițiile art. 3 alin. (2) din Decretul-lege nr. 126/1990 exclud competența de prima instanță a judecătoriei, chiar și atunci când valoarea lăcașului de cult revendicat nu depășește 5 miliarde lei.
Prin sentința civilă nr. 981 din 23 iunie 2006 a Tribunalului Sălaj, a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantei, reținându-se că, potrivit art. 3 alin. (1) din Decretul-lege 126/1990 situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Unite cu Roma se stabilește ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri.
S-a reținut, de asemenea, că sunt aplicabile dispozițiile art. 11, introdus prin Legea nr. 247/2005 potrivit cărora regimul juridic al imobilelor cu destinația menționată va fi reglementat prin lege specială.
Prima instanță a avut în vedere că, în cea mai mare parte, comunitatea din localitatea Glod este de religie ortodoxă și că nimic nu a împiedicat această comunitate să revină la cultul greco-catolic, ca urmare a abrogării Decretului nr. 358/1948 prin Decretul-lege nr. 9/1989 împreună cu biserica, lăcaș de cult, fiind fără relevanță faptul că imobilul a figurat la un moment dat în evidența uneia sau alteia dintre cele două parohii.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru interpretarea eronată a dispozițiilor art. 37 din Decretul nr. 177/1948, în condițiile în care este proprietara tabulară, iar actul normativ menționat nu are efect translativ de proprietate în sistemul publicității imobiliare prin cărți funciare, intabularea având efect constitutiv de drepturi conform art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938.
Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia civilă nr. 480/A din 27 decembrie 2006, a respins apelul reclamantei Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Cluj-Gherla, Parohia Glod ca nefondat, reținând, în esență, că preluarea prin art. 37 din Decretul nr. 177/1948 a avut caracter abuziv, întrucât trecerea de la cultul greco-catolic la cel ortodox nu a fost una voluntară, cu respectarea libertății conștiinței și a libertății religioase, așa cum prevedea art. 27 din Constituția din 1948, în vigoare la acea dată, acest cult fiind desființat abuziv prin Decretul nr. 358/1948, abrogat abia prin Decretul-lege nr. 9/1989.
S-a apreciat că acest caracter abuziv s-ar putea invoca doar de cei prejudiciați, însă, chiar dacă în anul 1948 trecerea credincioșilor greco-catolici la ortodoxism și, odată cu ei, a lăcașului de cult, a fost abuzivă, în prezent majoritatea credincioșilor și-au însușit noul cult și nu mai doresc să revină la cel vechi.
S-a considerat, totodată, că neînscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară nu înseamnă că transferul proprietății nu a avut loc, dobândirea de drept în sensul art. 37 alin. (3) din Decretul nr. 177/1948 constituind o excepție de la principiul efectului constitutiv de drepturi, excepție prevăzută de o lege specială, alta decât cele rezultând din dispozițiile art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938.
împotriva deciziei menționate a declarat recurs în termen legal reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Cluj-Gherla-Parohia Glod, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, reclamanta a susținut că Decretul nr. 358/1948 erau neconstituționale raportat la art. 27 alin. (1) din Constituția din 1948 și că, dată fiind abrogarea acestuia prin Decretul-lege nr. 9/1989, potrivit principiului resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis și HCM 1719/1948 este desființată, astfel încât posesia și folosința imobilului apar ca fiind abuzive. Pe cale de consecință, s-a susținut că pârâta nu se poate prevala de Decretul nr. 358/1948 sau de Decretul nr. 177/1948 pentru a obține protecția drepturilor sale.
Cea de a doua critică a vizat greșita interpretare a instanței de apel cu privire la posibilitatea revendicării numai de către majoritatea prejudiciată, în realitate singura persoană care justifică dreptul de proprietate asupra lăcașului de cult fiind recurenta.
S-a susținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 489/2006, în raport de care constatarea trecerii majorități credincioșilor greco-catolici din localitatea Glod la cultul ortodox apare ca fără relevanță juridică.
Ultimele critici formulate prin motivele de recurs s-au referit la lipsa oricărui temei legal prin care intimata și-ar justifica intabularea în cartea funciară, precum și la refuzul aplicării Legii nr. 489/2006, respectiv a dispozițiilor art. 27 alin. (2) și (3), care prevăd posibilitatea redobândirii bunurilor confiscate abuziv sau preluate fără titlu în perioada 1940-1989.
Intimata Parohia Ortodoxă Română Glod a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
în faza recursului nu s-au administrat probe noi.
Recursul reclamantei este nefondat.
Critica formulată prin primul motiv de recurs vizând caracterul abuziv al preluării lăcașului de cult în temeiul art. 37 din Decretul nr. 177/1948, este practic lipsită de obiect în condițiile în care, prin considerentele deciziei recurate, instanța de apel a recunoscut acest caracter, fiind, de altfel, un fapt istoric de notorietate că trecerea la cultul ortodox s-a făcut ca urmare a presiunilor exercitate de autoritățile vremii asupra credincioșilor greco-catolici, cu încălcarea art. 27 alin. (1) din Constituția României din 1948, în vigoare la acel moment, care garanta libertatea conștiinței și libertatea religioasă.
Unicul aspect ce comportă discuție îl reprezintă calitatea de titular al unei acțiuni în revendicare, prin care se invocă caracter abuziv al preluării lăcașului de cult.
Chiar dacă acțiunea introductivă se întemeiază pe dispozițiile de drept comun ale art. 480 C. civ., având în vedere obiectul acesteia nu se poate face abstracție de dispozițiile speciale ale art. 3 alin. (1) din Decretul-lege nr. 126/1990 care prevăd că "situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Unite cu Roma se va stabili ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri".
Contrar celor susținute de recurentă, în sensul că nu prezintă relevanță numărul actual al credincioșilor greco-catolici în raport de numărul credincioșilor ortodocși, chiar dacă în anul 1948 trecerea credincioșilor greco-catolici și o dată cu ei a lăcașului de cult, la ortodoxism a fost abuzivă, în prezent majoritatea credincioșilor nu doresc să revină la cultul inițial și să revendice drepturi decurgând din calitatea de fost credincios greco-catolic.
O altă interpretare decât cea dată de instanțele de fond și apel dispozițiilor art. 37 din Decretul nr. 177/1948 (în vigoare la data introducerii acțiunii) și ale art. 1 alin. (1) din Decretul-lege nr. 126/1990, prin care Biserica Unită cu Roma este recunoscută oficial, ar putea aduce atingere unui drept fundamental al majorității credincioșilor, care nu poate fi restrâns decât în condițiile art. 53 din Constituția României, revizuită în anul 2003, acela potrivit căruia lăcașul de cult are un regim juridic special, revenind de drept majorității credincioșilor din parohie.
Critica referitoare la aplicarea imediată a legii civile noi, respectiv a Legii nr. 489/2006, noua lege a cultelor religioase, care abrogă, prin art. 51, Decretul nr. 177/1948, este, de asemenea, nefondată.
într-adevăr conform art. 27 alin. (2) și (3) din Legea nr. 489/2006, bunurile sacre, respectiv cele afectate direct și exclusiv cultului, pot fi redobândite dacă au fost confiscate abuziv ori preluate fără titlu în perioada 1940-1989.
Pentru considerentele expuse în analiza primului motiv de recurs, Curtea va reține însă că deși, raportat la nivelul anului 1948, preluarea a fost abuzivă, în prezent majoritatea credincioșilor este ortodoxă și, pe cale de consecință, nu are interesul să invoce acest caracter.
Mai mult, lăcașurile de cult sunt excluse de la retrocedare conform O.U.G. nr. 94/2000, iar potrivit art. 11(introdus prin Legea nr. 247/2005) urmează ca regimul juridic al imobilelor cu această destinație să fie reglementat prin lege specială.
Critica referitoare la lipsa temeiului legal prin care intimata și-ar justifica intabularea în cartea funciară este neîntemeiată.
Așa cum corect a reținut instanța de apel, dobândirea de drept în sensul art. 37 alin. (3) din Decretul nr. 177/1948 a constituit o excepție de la principiul efectului constitutiv de drepturi, excepție prevăzută de o lege specială, alta decât cele rezultând din dispozițiile art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938.
Pentru toate aceste considerente s-a constatat că nu sunt întrunite dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-a respins recursul reclamantei ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4390/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4362/2007. Civil → |
|---|
