ICCJ. Decizia nr. 4356/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin dispoziția nr. 1148 din 1 iunie 2005 primarul municipiului Focșani a restituit în natură petenților M.N. și M.M. terenul în suprafață de 82,42 mp situat în municipiul Focșani, cu vecinătățile arătate (art. 1), stipulând că această dispoziție urmează a intra în vigoare în termen de 48 de ore de la data prezentării de către petenți a dovezii de plată a sumei de 1.277.868 lei reprezentând contravaloarea despăgubirii încasate la momentul exproprierii, actualizată conform legii.
Prin cererea formulată la 14 iulie 2005, astfel cum a fost precizată, reclamanții M.N. și M.M. au cerut anularea dispoziției și obligarea pârâtei Primăria municipiului Focșani să le acorde măsuri reparatorii prin echivalent bănesc în sumă de 252.543,60 lei pentru suprafața de 785 mp teren grădină, curte, în sumă de 20522 pentru casă și anexe, precum și la plata sumei de 17.907 lei daune compensatorii cu dobândă legală.
în motivarea cererii reclamanții au susținut că imobilul a fost expropriat de stat prin Decretul nr. 492/1983 și că, fără a efectua în prealabile măsurători pentru a se stabili suprafața de teren liberă de construcții, emitentul dispoziției îi restituie o suprafață de teren mult prea mică pentru a o putea folosi, dar pentru care urmează să i se stabilească impozite.
Prin sentința civilă nr. 143 din 9 martie 2006 Tribunalul Vrancea, secția civilă, a admis cererea, a anulat dispoziția și a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 pentru imobilul compus din 785 mp, teren, curți și construcții și casă de locuit cu anexe, expropriat prin Decretul nr. 492/1983.
Prin aceiași sentință a fost respins ca nefondat capătul de cerere privind plata unor daune compensatorii și a dobânzii legale formulată de reclamanți precum și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Primăria municipiului Focșani.
în motivarea sentinței instanța a reținut că suprafața de teren expropriată a fost afectată de construcția Bulevardului Independenței, a unor blocuri de locuințe, spații verzi și trotuare, rămânând liberă de construcții doar o suprafață de 82,42 mp care, dată fiind configurația pe care o are, este improprie pentru edificarea unei construcții situație în care nu se justifică restituirea în natură astfel cum afirmă și reclamanții.
Așa fiind, cum în prezent terenul expropriat nu mai poate fi restituit în natură reclamanților prima instanță a constatat că aceștia sunt îndreptățiți să primească măsuri reparatorii în condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Totodată, instanța a reținut că solicitarea reclamanților de a li se plăti daune compensatorii constând în dobânda legală nu poate fi primită întrucât pârâtul nu îi datorează vreo sumă de bani în condițiile prevăzute de art. 1088 C. civ.
Prin decizia civilă nr. 418/A din 21 noiembrie 2006 Curtea de Apel Galați a admis apelul declarat de reclamanți și a schimbat, în parte, sentința în sensul că a constatat că aceștia au dreptul la despăgubiri în sumă de 2.530.625.132 lei vechi (253.065,2132 RON) reprezentând echivalentul suprafeței de 774,29 mp teren situat în municipiul Focșani, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
în motivarea deciziei instanța a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, reclamanții sunt îndreptățiți să primească pentru terenul în litigiu despăgubiri până la concurența sumei de 2.530.652.132 lei vechi, ca urmare a scăderii despăgubiri deja încasate cu ocazia exproprierii, astfel cum s-a stabilit prin expertiza efectuată în cauză.
Referitor la cererea de plată a unor daune compensatorii și a dobânzii legale instanța de apel a reținut că în raport de faptul că expertul a stabilit valoarea de circulație a terenului la data de 20 decembrie 2005, nu poate fi primită.
împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că din greșeală instanța de apel nu Ie-a acordat despăgubiri și pentru construcțiile demolate conform evaluate la 205.215.220 lei vechi, despăgubiri care le erau datorate conform art. 26 și art. 24 alin. (2) din Legea nr.10/2001, cu mențiunea că solicită acordarea de despăgubiri bănești și nu măsuri reparatorii prin echivalent care să le fie acordate de Comisia Centrală de Despăgubiri. Totodată, recurenții susțin că în raport de dispozițiile art. 41 din Legea nr. 10/2001 pârâta le datora și daune compensatorii pentru acoperirea prejudiciului suferit prin neplata unei despăgubiri corespunzătoare pentru imobilul expropriat și lipsa de folosință a acestuia precum și faptul că instanța de apel a omis să le acorde cheltuielile de judecată avansate pentru efectuarea expertizei, conform art. 274 C. proc. civ.
Analizând criticile formulate de recurenți care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele:
în drept, legea nouă se aplică imediat situațiilor obiective (legale) adică acelor situații al căror conținut și efecte sunt imperativ stabilite de către legiuitor.
Or, atâta timp cât dreptul subiectiv pe care recurenții își întemeiază cererea în despăgubire își are fundamentul direct și imediat în preluarea abuzivă de către stat a imobilului în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001, adică într-un raport juridic trecut în legătură cu care însă legiuitorul a înțeles reglementeze, prin derogare de la normele dreptului comun, un drept special de despăgubire, efectele viitoare ale acestui raport sunt cele imperativ stabilite de către legiuitor prin dispozițiile Legii nr. 10/2001 și, respectiv, prin dispozițiile Legii nr. 247/2005.
Ca atare, în măsura în care bunul nu poate fi retrocedat în natură, reclamanții au a urma, în scopul obținerii titlului de despăgubire și al plății efective a despăgubirii la care sunt îndreptățiți procedura prevăzută prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Cu alte cuvinte, această nouă lege este cea care determină imperativ regimul stabilirii și plății, în mod definitiv și în mod efectiv, a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de stat în perioada de referință.
în acest context al analizei este de menționat că referitor la felul măsurilor reparatorii care puteau fi acordate persoanelor îndreptățite, legiuitorul prin art. 24 din lege, dispoziție invocată de recurenți, prevedea posibilitatea acordării persoanelor îndreptățite de despăgubiri bănești pentru categoria imobilelor cu destinația de locuință.
Dispoziția legală menționată a fost însă abrogată prin Legea nr. 247/2005 (pct. 5) legiuitorul înțelegând să renunțe la o asemenea formă de despăgubire, lege prin care a statuat în mod imperativ că titlul de despăgubire se acordă persoanelor îndreptățite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor aflată în subordinea Cancelariei Primului Ministru.
Așa fiind, instanțele de fond au stabilit în mod corect, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (4) din lege, dreptul reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent și, pentru considerentele arătate, cererea reclamanților de a obliga pe pârâta la plata unor despăgubiri bănești în favoarea lor nu poate fi primită.
Se observă însă că, deși prin dispoziția art. 11 alin. (4) din lege se statuează că reclamanții sunt îndreptățiți să primească măsuri reparatorii pentru întregul imobil, instanța de apel, fără vreo justificare legală, Ie-a acordat despăgubiri doar pentru teren nu și pentru construcțiile expropriate.
Ca atare, înalta Curte a admis recursul reclamanților și a modificat, în parte, decizia în sensul că a constatat dreptul reclamanților la măsuri reparatorii în echivalent și pentru construcția demolată până la concurența sumei de 20.522 lei.
Referitor la critica reclamanților privind refuzul instanțelor de a-i acorda daune interese pentru executarea cu întârziere de către pârâtă a obligației de a-i plăti sumele de bani datorate, înalta Curte a constatat că nu poate fi primită.
Mai întâi, că recurenții nu sunt creditorii unor sume de bani, astfel cum greșit invocă, iar pârâta nu este debitoarea reclamanților pentru astfel de sume.
Apoi, legea specială nu consacră un astfel de drept în favoarea persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent iar dispoziția art. 41 din lege potrivit căreia "încălcarea dispozițiilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, civilă sau penală" nu poate constitui temei juridic pentru o astfel de cerere întrucât nu este dat conținutul acestor răspunderi, astfel cum acestea sunt reglementate prin dispozițiile art. 42 și urm.
Totodată, cum proba cu expertiză tehnică a fost administrată în cauză la solicitarea reclamanților și în scopul cuantificării despăgubirii pe care sunt îndreptățiți să o primească, fiind absolut necesară în vederea evaluării prejudiciului suferit atâta timp cât contestau că s-ar fi realizat o reparație a acestuia la momentul exproprierii, reclamanții nu pot invoca sub acest aspect o culpă procesuală pârâtei și incidența dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. pentru obținerea cheltuielilor legate de administrarea acestei probe, cheltuieli care rămân în sarcina lor.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4335/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4327/2007. Civil → |
|---|
