ICCJ. Decizia nr. 4475/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 18 februarie 2005, reclamanții B.C. și T.C.I. au chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S., solicitând anularea deciziei nr. 33 din 17 ianuarie 2005 emisă de pârâtă, să se constate că moara țărănească "Unirea" din localitatea Roșiorii de Vede a fost preluată în mod abuziv de către stat și să se dispună restituirea în natură a bunului.
în motivarea cererii reclamanții au susținut că sunt nepoții defunctului T.D. în al cărui patrimoniu s-a aflat bunul solicitat și care a fost preluat în mod abuziv de către stat în baza Legii nr. 119/1948.
Au arătat că, în mod greșit prin dispoziția atacată le-a fost respinsă notificarea, deși au anexat toată documentația necesară privind atât dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, cât și calitatea de moștenitori ai proprietarului bunului.
în măsura în care pârâta ar fi constatat ca fiind insuficientă această documentație, avea obligația legală să-i încunoștințeze și să le pună în vedere să completeze dovezile necesare fundamentării deciziei, conduită ce nu a fost adoptată în cauză.
Prin sentința civilă nr. 1149 din 10 octombrie 2005 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, a fost admisă contestația reclamanților și anulată decizia nr. 33 din 17 ianuarie 2005 emisă de pârâtă, care a fost obligată să soluționeze notificarea nr. 232/N/2001 privind imobilul situat în localitatea Roșiorii de Vede, județul Teleorman.
Prima instanță a reținut, în esență că reclamanții au respectat cerințele impuse de art. 22 din Legea nr. 10/2001, anexând actele cu care făceau dovada atât a dreptului de proprietate invocat, cât și a calității cerute de legea specială, așa încât în mod greșit le-a fost respinsă notificarea, motiv pentru care se impune soluționarea acesteia pe fondul pretențiilor solicitate.
Dispozițiile acestei hotărâri, au fost menținute prin decizia civilă nr. 512 A din 28 septembrie 2006 a Curții de Apel București, urmare a respingerii apelurilor părților.
Instanța de apel a reținut că Legea nr. 10/2001 cu modificările și completările ulterioare, trebuie avută în vedere ca un act normativ venit să asigure reparația civilă, în formele prevăzute în conținutul lui, pentru toate imobilele preluate în mod abuziv de stat, iar interpretarea dispozițiilor acestuia trebuie făcută în sensul de a produce efectele juridice preconizate.
Sub aspectul probațiunii, toate actele normative care s-au succedat în completarea și modificarea Legii nr. 10/2001 au vizat aspectele clare și precise de simplificare și ușurare a probațiunii, motiv pentru care nu pot fi primite dispozițiile unei decizii evident formală și care nu a urmărit ca scop aplicarea literei și spiritului legii de reparație civilă.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A.V.A.S., criticând-o pentru nelegalitate, motivele căii de atac fiind încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea recursului s-a susținut că reclamanții nu au făcut dovada calității de moștenitori după defunctul proprietar și nu au depus înscrisurile ce justifică atributul proprietății în ceea ce-l privește pe antecesorul lor.
Dovada depusă în instanță în legătură cu calitatea de moștenitori invocată, este tardivă, termenul limită stabilit de legea specială fiind 1 iulie 2003.
A mai învederat că nu are competența să restituie în natură bunuri imobile în materialitatea lor, ci doar despăgubiri reprezentând contra/valoarea părților sociale, acțiunilor deținute de stat la societățile comerciale din portofoliul acestuia.
în cursul judecării prezentei căi de atac, a fost depusă decizia nr. 124 din 3 martie 2005 emisă de pârâtă, prin care, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a notificării reclamanților către SC V. SA Roșiorii de Vede, întrucât imobilul solicitat se evidențiază în patrimoniul acesteia, așa încât în conformitate cu prevederile art. 21 din lege, această societate este competentă să soluționeze notificarea.
Referitor la calea de atac dedusă judecății, se constată că aceasta nu este fondată potrivit considerentelor ce succed.
Este adevărat că art. 23 din Legea nr. 10/2001 prevede că actele doveditoare ale dreptului de proprietate (...) pot fi depuse până la data soluționării notificării, însă aceasta nu înseamnă că în faza de judecată, ulterioară procedurii administrative, persoana care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii nu poate administra probele pe care le consideră relevante în dovedirea pretențiilor.
A admite că dispoziția entității învestite cu soluționarea notificării poate fi atacată în instanță pe calea contestației, dar fără ca partea să poată completa probatoriul administrat în procedura administrativă, ar însemna să se recunoască doar un acces formal la justiție, ceea ce ar fi contrar prevederilor art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
înscrisurile constituie o probă admisibilă în toate fazele procedurii judiciare, așa încât ele nu vor fi avute în vedere și la pronunțarea hotărârii judecătorești, ca act final al procedurii reglementate de legea specială.
Constatând că, în mod greșit cu încălcarea prevederilor art. 21,art. 23 și art. 25 din Legea nr. 10/2001 pârâta a procedat la soluționarea notificării reclamanților în sensul respingerii pentru neîndeplinirea cerinței prevăzute de art. 23 din lege, deși nu avea calitatea de unitate deținătoare potrivit art. 21 din aceeași lege, conduită corijată în recurs prin emiterea deciziei nr. 124/2005, în temeiul art. 312 C. proc. civ. prezenta cale de atac a fost respinsă ca nefondată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4577/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4576/2007. Civil → |
|---|
