ICCJ. Decizia nr. 4862/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4862
Dosar nr. 4309/1/200.
Şedinţa publică din 13 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificarea nr. 29 din 14 iunie 2001 O.E. a solicitat Primăriei comunei Ideciu de Jos restituirea în natură a imobilului, casă de locuit cu nr. administrativ 206 Ideciu de Sus, precum şi a terenului intravilan de 680 mp ce a aparţinut autorilor săi O.M. şi M.O., preluat abuziv de stat. A invocat dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 şi a precizat că în caz de imposibilitate de restituire în natură cere stabilirea de măsuri reparatorii în echivalent, suma estimată fiind de 200.000.000 lei vechi.
Cu dispoziţia nr. 493 din 30 mai 2002 Primăria comunei Ideciu de Jos, judeţul Mureş, prin primar, a respins cererea de restituire în natură a imobilului în discuţie, motivat de faptul că nu era persoană juridică deţinătoare, imobilul fiind preluat de SP A. SA şi donat de aceasta Parohiei Ortodoxe Ideciu de Sus care l-a înscris în cartea funciară.
Pe cale de consecinţă unitatea notificată a propus notificatorului O.E. acordarea de despăgubiri băneşti, cuantumul acestora urmând a fi stabilit prin negociere cu Comisia judeţeană de pe lângă Prefectura judeţului Mureş în condiţiile HG nr. 614/2001.
La rândul ei, Prefectura judeţului Mureş, cu adresa nr. 9300/DI din 15 iulie 2002 a făcut cunoscut notificatorului O.E. că propunerea de despăgubiri băneşti pentru imobilele ce intrau sub incidenţa Legii nr. 10/2001, se face de către persoana juridică deţinătoare a imobilului şi pe cale de consecinţă notificarea urma a fi transmisă de Primăria comunei Ideciu de Jos acestei unităţi.
Ulterior, cu adresa nr. 1414 din 7 octombrie 2002, Primăria comunei Ideciu de Jos a trimis notificarea nr. 29/2001 formulată de O.E., Parohiei Ortodoxe Ideciu de Jos şi a făcut cunoscut petentului acest demers cu adresa nr. 1490 din 14 octombrie 2002.
În fine, cu adresa nr. 2 din 4 martie 2003 Parohia Ideciu de Jos a comunicat notificatorului O.E. că notificarea i-a fost transmisă Comisiei judeţene de aplicare a Legii nr. 10/2001 cu propunerea de a fi cuprinsă în centralizatorul localităţii Ideciu de Sus, comuna Ideciu de Jos pentru despăgubiri.
La 9 mai 2003 O.E. a chemat în judecată Parohia Ortodoxă Ideciu de Sus invocând faptul că notificarea sa a parcurs diferite circuite dar a rămas nesoluţionată şi că imobilul în litigiu l-a evaluat la 200 milioane lei vechi. Printr-o precizare depusă la dosar reclamantul a învederat că revendică numai construcţia şi grădina aferentă.
Tribunalul Mureş, prin sentinţa civilă nr. 252 din 24 februarie 2005 a respins ca neîntemeiată contestaţia.
Instanţa a reţinut că atât restituirea în natură cât şi acordarea de despăgubiri băneşti nu erau posibile în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 deoarece pârâta era titulara dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu pe care l-a înscris în C.F. nr. 2141/N/Ideciu de Sus, prin reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 şi deţinea titlul de proprietate nr. 70200 din 19 iulie 1995 emis de Comisia judeţeană Mureş pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, prin Decizia nr. 466/A din 4 noiembrie 2005 a admis apelul declarat de reclamantul O.E. împotriva sentinţei civile nr. 252 din 24 februarie 2005 a Tribunalului Mureş pe care a schimbat-o în tot în sensul că a admis contestaţia şi în consecinţă a stabilit că reclamantul era îndrituit la măsuri reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor băneşti pentru imobilul clădit din comuna Ideciu de Sus nr. 206 în suprafaţă de 1800 mp.
Totodată a precizat că despăgubirile băneşti se vor stabili şi acorda reclamantului în condiţiile şi conform procedurii prevăzute în art. 16 din Legea nr. 247/2005.
În motivarea soluţiei instanţa a reţinut că imobilul în litigiu a constituit proprietatea tatălui reclamantului, O.M., fiindu-i atribuit prin reforma agrară din 1945 şi ulterior, a fost preluat abuziv de stat, fără titlu legal în baza Decretului nr. 81/1954, familia reclamantului fiind obligată să părăsească comuna din raţiuni de ordin social politic, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001. Din această perspectivă, greşit instanţa de fond a apreciat ca fiind incidente dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Pe de altă parte, întrucât pârâta şi-a înscris dreptul de proprietate asupra imobilului în c.f., iar reclamantul nu a contestat titlul de proprietate al pârâtei, restituirea în natură nu mai era posibilă, acesta fiind îndrituit la despăgubiri civile în condiţiile art. 16 din Legea nr. 247/2005 la valoarea de piaţă a imobilului.
În contra menţionatei decizii a declarat recurs Parohia Ortodoxă Ideciu de Sus invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, recurenta a învederat că imobilul în litigiu este ocupat de un aşezământ socio-cultural, iar situaţia juridică a acestuia este reglementată de Legea nr. 18/1991 republicată, şi prin urmare în speţă nu erau incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001, respectiv ale Legii nr. 247/2005.
Pe de altă parte, imobilul în discuţie a fost edificat de proprietarii E.J. şi soţia sa C., născută K., şi a fost moştenit de E.I. de la care a fost preluat abuziv de stat în baza Legii nr. 187/1945 privind reforma agrară şi predat antecesorului reclamantului O.M. Familia reclamantului nu a fost deposedată abuziv de bun ci l-au părăsit datorită faptului că s-au mutat în municipiul Reghin unde au cumpărat un imobil, împrejurare ce reiese din cererea formulată de părinţii reclamantului, la timpul respectiv, Primăriei comunei Ideciu de Jos.
De altfel, reclamantul nu a probat preluarea de către stat în mod abuziv a respectivului imobil.
De asemenea, recurenta a învederat că pentru respectivul imobil i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 republicată, că i-a fost emis titlul de proprietate nr. 70200 din 19 iulie 1995 de către Comisia judeţeană Mureş pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi s-a intabulat ca atare în C.F., iar titlul său nu a fost desfiinţat. Pe cale de consecinţă, a solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului.
Recursul este fondat pentru motivele ce succed.
Din dosar a rezultat că în baza Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, săteanul plugar O.M. din comuna Ideciu de Sus, judeţul Mureş a fost împroprietărit cu 2 iugăre de pământ de pe moşia E.I. şi a primit, pe lângă lot, în deplină proprietate, casa nr. 206, grajd, sens în care s-a emis titlul de proprietate nr. 687894/1945 (f. 4 dos. nr. 3794/2003). Prin urmare, reclamantul a probat dreptul de proprietate al autorului său O.M. cu privire la imobilul ce a format obiectul notificării nr. 29/2001 (f. 8 dos. nr. 3794/2003) iar cu certificatul de moştenitor nr. 835-835 din 3 iunie 1987 a dovedit că a acceptat succesiunea tatălui său O.M. decedat la 3 martie 1986 (f. 38 dos. nr. 3794/2003).
Reclamantul a susţinut constant că imobilul în dispută a fost preluat abuziv de stat şi că întreaga familie a fost evacuată din imobil de către organele locale ale puterii în anul 1950, pe motiv că au refuzat înscrierea în CAP şi deşi autorul său s-a înscris prin constrângere în CAP, ulterior, în anul 1952, au fost daţi afară din comună retrăgându-i-se dreptul de folosire a locuinţei (f. 14 dos. nr. 569/2005).
Reclamantul nu a probat modalitatea în care imobilul în litigiu a fost preluat de stat. Cu toate acestea instanţa de apel, în considerentele deciziei a invocat Decretul nr. 81/1954, iar reclamantul prin întâmpinarea depusă în recurs a menţionat că ar fi fost expropriat.
Or, pentru stabilirea împrejurării dacă şi în ce modalitate imobilul în litigiu a fost preluat de stat, în cauză era necesar a se depune Decretul nr. 81/1954 evocat şi de Primăria comunei Ideciu de Jos în adresa nr. 2011 din 21 decembrie 2005 depusă în recurs, precum şi procesul-verbal de expropriere despre care reclamantul-intimat a făcut vorbire în întâmpinarea formulată în recurs, cu menţiunea că înscrisurile anexate întâmpinării dacă se referă la menţionatul proces-verbal nu sunt lizibile (f. 11-12 dos. nr. 4309/1/2006).
De asemenea, în adresa invocată, Primăria Ideciu de Jos a făcut cunoscut pârâtei şi că autorul O.M. ar fi formulat în anul 1951 o cerere către fostul Sfat popular al comunei Ideciu de Jos de a părăsi comuna; că în baza Decretului nr. 81/1954 imobilul în litigiu a fost preluat de CAP Ideciu de Sus devenind sediul acestuia; şi că în anul 1991, Comisia de lichidare a fostului CAP a predat imobilul S.A.I. Ideciu de Jos care la rândul ei l-a donat pârâtei (f. 27 dos. nr. 4309/1/2006).
Pe de altă parte, din dosar a rezultat că reclamantul O.E. s-a adresat cu o cerere Primăriei comunei Ideciul de Jos, în temeiul Legii nr. 1/2000 de modificare a Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, în calitate de descendent al autorilor O.M. şi M. solicitând reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 680 mp şi respectiv 1,16 ha teren arabil în comuna Ideciul de Sus. Ulterior, la 12 iunie 2001 a contestat la Prefectura judeţului Mureş, adresa nr. 604 din 19 mai 2000 emisă de Primăria comunei Ideciu de Jos, pe motiv că nu i s-ar fi retrocedat terenul extravilan de 1,6 ha şi respectiv cel intravilan clădit de 680 mp (f. 42-44 dos. 3794/2003).
Din cele expuse rezultă că reclamantul O.M. a cerut reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 680 mp teren intravilan în temeiul Legii nr. 1/2000. Acelaşi teren formează însă şi obiectul notificării nr. 29 din 14 iunie 2001 (f. 8 dos. nr. 3794/2003).
Or, în cauză, instanţa de apel nu a verificat dacă cu privire la acest teren exista o hotărâre definitivă adoptată în temeiul Legii nr. 1/2000, pentru a se putea pronunţa în cunoştinţă de cauză dacă reclamantul era îndrituit la măsurile reparatorii cerute prin notificare.
Pe de altă parte, în notificarea nr. 29 din 14 iunie 2001 reclamantul a pretins restituirea în natură sau prin măsuri reparatorii în echivalent pentru o suprafaţă determinată de teren, de 680 mp, iar instanţa de apel i-a acordat măsuri reparatorii în echivalent pentru o suprafaţă de 1800 mp depăşind astfel cererea formulată de reclamant şi prin urmare limitele investirii.
În fine, prin dispoziţia nr. 493 din 30 mai 2002 Primăria comunei Ideciu de Jos, prin primar, a propus reclamantului O.E. acordarea de despăgubiri băneşti, cuantumul acestora urmând a se stabili prin negociere cu Comisia judeţeană de pe lângă Prefectura judeţului Mureş în condiţiile HG nr. 614/2001 (f. 9 dos. nr. 3794/2003). Din dosar nu rezultă dacă reclamantei i-a fost comunicată menţionata decizie şi respectiv dacă s-a urmat procedura prevăzută de art. 26 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Astfel fiind, şi întrucât în cauză împrejurările de fapt nu au fost corect stabilite, recursul urmează a fi admis, a casa Decizia atacată şi a trimite cauza aceleiaşi instanţe de apel pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Parohia Ortodoxă Ideciu de Sus împotriva deciziei nr. 466 A din 4 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe, pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4600/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4171/2007. Civil → |
|---|
