ICCJ. Decizia nr. 519/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 519.
Dosar nr. 9837/2/200.
Şedinţa publică din 26 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 12 martie 2004, reclamanta K.S. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, prin Primar General, să constate că are calitatea de persoană îndreptăţită în accepţiunea Legii nr. 10/2001 şi să oblige pârâtul să emită dispoziţia de restituire în natură sau de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, pentru apartamentul nr. 15 al imobilului din Bucureşti.
Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 lei/zi de întârziere, din momentul în care s-a împlinit termenul de 60 de zile prevăzut de lege pentru soluţionarea notificării.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că deşi a formulat notificarea la 8 iunie 2001 şi a trimis-o unităţii deţinătoare conform legii, prin executor judecătoresc, pârâtul nu a înţeles să se conformeze dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi să emită, în termen de 60 de zile de la data depunerii actele doveditoare, o dispoziţie motivată, prin care să se pronunţe asupra cererii de restituire sau de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.
Investit cu soluţionarea litigiului, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 543 din 18 mai 2005 a admis în parte acţiunea şi l-a obligat pe pârât să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată asupra notificării nr. 2587 din 8 iunie 2001, formulată de contestatoare, iar în caz de neexecutare a obligaţiei a dispus obligarea acestuia la plata unor daune cominatorii de 500.000 lei pe zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că petenta a depus atât o dată cu notificarea, cât şi ulterior expedierii acesteia, toate înscrisurile de care înţelege să se folosească, solicitând pârâtului să emită o dispoziţie motivată sau să îi comunice dacă mai este necesară completarea dosarului iar pârâtul nu a dat curs acestor cereri, nerespectând astfel prevederile imperative ale art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 1573/A din 23 noiembrie 2005 a admis apelul pârâtului şi anulând sentinţa a trimis cauza spre soluţionare Judecătoriei sector 5, reţinând că atâta vreme cât în cauză nu s-a emis o decizie sau dispoziţie, încadrarea corectă a cererii formulată de reclamantă este „obligaţie de a face", litigiu ce intră, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ., în competenţa judecătoriei.
Recursul reclamantei a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală care, prin Decizia nr. 4232 din 28 aprilie 2006 a casat hotărârea dată în apel, trimiţând cauza aceleiaşi instanţe de control judiciar, în vederea soluţionării acestei căi de atac.
Pentru a decide astfel, instanţa supremă a reţinut că tribunalul a stabilit corect cadrul procesual întrucât lipsa răspunsului de la deţinătorul imobilului echivalează cu refuzul restituirii bunului, consecinţa juridică fiind posibilitatea persoanei îndreptăţite de a formula în justiţie contestaţie, în acord cu dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
În rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 55/A din 25 ianuarie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de pârât, reţinând că inacţiunea nejustificată a entităţii investite cu soluţionarea notificării faţă de pretenţia concretă a persoanei îndreptăţite, dă dreptul acesteia din urmă de a se adresa instanţei, pentru ca deţinătorul să fie obligat a se conforma prevederilor legii.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs Municipiul Bucureşti, prin Primar General care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine în esenţă că în mod greşit a fost obligată să răspundă notificării prin dispoziţie motivată în condiţiile în care, persoanele îndreptăţite nu au depus toate actele de care înţeleg să se folosească în susţinerea notificării şi nici nu au comunicat vreo adresă prin care să aducă la cunoştinţă comisiei faptul că nu mai au alte acte în sprijinul cererii de restituire.
Recursul se priveşte ca nefondat urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Cazul dedus recursului de faţă, pune de fapt în discuţie conduita culpabilă a unităţii deţinătoare care, în condiţiile existenţei unei cereri, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, vizând restituirea în natură a unui imobil sau acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, nu s-a pronunţat asupra acesteia, printr-o dispoziţie motivată, într-un interval de aproape trei ani de la data depunerii notificării.
Conform dispoziţiilor art. 23 alin. (1), respectiv art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (în redactarea în vigoare la data introducerii acţiunii) indiferent dacă persoanei îndreptăţite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, unitatea deţinătoare este obligată ca asupra solicitării adresată pe calea notificării să se pronunţe printr-o decizie sau dispoziţie motivată.
Cum, pârâtul nu a răspuns persoanei îndreptăţite, în condiţiile prevăzute de lege, deşi până la data de 14 mai 2003, K.S. a depus toate actele doveditoare, necesare soluţionării notificării, în cauză nefiind emisă într-un termen rezonabil o dispoziţie motivată de acceptare sau de refuz a cererii de restituire, această împrejurare nu poate fi de natură să afecteze interesele legitime ale reclamantei şi nici să o lipsească, în fapt, de posibilitatea de a-şi apăra drepturile recunoscute de lege.
Aşa fiind, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul municipiul Bucureşti, prin primar general împotriva deciziei civile nr. 55/A din 25 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5621/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4991/2007. Civil → |
|---|
