ICCJ. Decizia nr. 5045/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5045
Dosar nr. 37137/3/200.
Şedinţa publică din 20 iunie 2007
Asupra recursului de faţă,
Din analiza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 666 din 16 mai 2006 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis cererea formulată de reclamanţii S.E.I. şi P.A.O. în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General şi Primarul General al Municipiului Bucureşti şi a obligat Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General să soluţioneze notificarea nr. 996 din 29 iunie 2001 prin care reclamanţii au solicitat restituirea în natură a imobilului compus din 639 mp teren şi construcţie în suprafaţă de 345,96 mp, situat în Bucureşti. A respins ca prematur capătul de cerere privind obligarea pârâtei la amenzi cominatorii conform art. 5803 C. proc. civ.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că potrivit prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea 10/2001 pârâta avea obligaţia să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării. A fost înlăturată susţinerea pârâtei potrivit căreia termenul nu a fost depăşit deoarece reclamanţii nu au depus o precizare expresă în sensul că nu mai au alte dovezi.
Capătul de cerere privind obligarea la amenzi cominatorii a fost respins întrucât sentinţa nu are caracter de titlu executoriu.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General invocând că tribunalul nu era competent material să soluţioneze cauza, o obligaţie de a face, care potrivit art. 1 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. revine în competenţa judecătoriei. In cel de-al doilea motiv de apel s-a susţinut că termenul de 60 zile pentru emiterea dispoziţiei are două date de referinţă, respectiv, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare, iar reclamanţii nu au arătat care este data depunerii ultimului înscris şi nici nu au făcut dovada unei astfel de precizări.
Apelanta a mai susţinut că termenul de 60 de zile este unul de recomandare, iar depăşirea acestuia în mod culpabil poate fi sancţionată, cel mult, cu obligarea la despăgubiri a unităţii deţinătoare dacă persoana în cauză face dovada unui prejudiciu.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 596 A din 31 octombrie 2006 a respins apelul reţinând că finalitatea reglementării termenului de 60 zile a fost aceea de a asigura soluţionarea procedurii administrative cu celeritate, astfel încât nu se poate reţine că acest termen este unul de recomandare ce nu are forţă obligatorie.
Nu se poate reţine nici că data de la care începe să curgă acest termen este condiţionată de precizarea persoanei îndreptăţite la restituire întrucât obligaţia stabilită de art. 25 din Legea 10/2001 este necondiţionată de depunerea oricăror precizări.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, în baza art. 304 pct.9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
- termenul de 60 de zile pentru emiterea dispoziţiei motivate începe să curgă din momentul în care dosarul de restituire este complet, reclamanţii nefăcând această dovadă
- reclamanţii nu au arătat care este data depunerii ultimului înscris şi nici nu au făcut dovada existenţei unei astfel de precizări, context în care obligaţia de a emite dispoziţia de restituire este prematură.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile şi de dispoziţiile legale aplicabile, Curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, respectiv art. 25 alin. (1) după modificările aduse prin Legea nr. 247/2005, termenul de 60 de zile în care unitatea deţinătoare este obligată să emită Decizia/dispoziţia motivată începe să curgă de la data depunerii notificării sau de la data depunerii întregului set de acte doveditoare prevăzut de art. 22 din lege.
Legiuitorul a stabilit două date de referinţă pentru îndeplinirea acestei obligaţii, în ideea de a nu prejudicia persoanele îndreptăţite care nu au depus întregul material probator odată cu notificarea. Deşi, iniţial, nu s-a prevăzut nici o altă obligaţie, în sarcina unităţii deţinătoare sau a persoanei îndreptăţite, de a verifica suficienţa materialului probator al dreptului de proprietate şi a calităţii de moştenitor, Normele Metodologice aprobate prin HG nr. 498/2003, pct. 23.1, au instituit, pentru unitatea deţinătoare, obligaţia de a comunica în scris celeilalte părţi, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentaţia este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire.
În speţă, pârâtul Municipiului Bucureşti prin Primarul General nu şi-a îndeplinit această obligaţie, prejudiciind interesul legal al persoanei îndreptăţite.
În contextul prezentat, obligaţia de a emite dispoziţia motivată nu poate fi prematură întrucât scopul Legii 10/2001 este de a da posibilitatea efectivă persoanei îndreptăţite să beneficieze de măsurile pe care le prevede, iar pentru aceasta recurentul trebuie să răspundă la notificare.
Faţă de considerentele expuse, Curtea urmează a respinge recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 596 A din 31 octombrie 2006 a Curţi de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată astăzi 20 iunie 2007, în şedinţa publică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5053/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5042/2007. Civil → |
|---|
