ICCJ. Decizia nr. 5053/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5053
Dosar nr. 5359/100/200.
Şedinţa publică din 20 iunie 2007
Asupra recursului de faţă,
Din analiza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 897 din 1 septembrie 2006 Tribunalul Maramureş a respins contestaţia formulată de reclamanţii T.V., M.I., V.M. şi T.I. în contradictoriu cu Primarul Oraşului Borşa împotriva dispoziţiei nr. 12040 din 7 iunie 2006.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că prin notificarea nr. 23/N din 15 septembrie 2005 reclamanţii au solicitat restituirea în natură a complexului imobiliar casă şi teren în suprafaţă de 600 mp situat în oraşul Borşa, înscris în C.F. 6501 nr. top 527/a/2/1.
Prin dispoziţia nr. 12040/2006 emisă de primarul oraşului Borşa notificarea a fost respinsă ca tardivă.
Dispoziţia a fost contestată de reclamanţi pentru nelegalitate, susţinându-se că prin apariţia Legii nr. 247/2005 au fost repuşi în termen toţi cei îndreptăţiţi la măsuri reparatorii potrivit Legii 10/2001.
Asupra acestei critici instanţa de fond a reţinut că Legea nr. 247/2005 nu a prevăzut un nou termen pentru depunerea notificărilor şi nici nu a prelungit termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) al Legii 10/2001 care a expirat la data de 14 februarie 2002.
S-a reţinut şi existenţa în cauză a autorităţii de lucru judecat întrucât reclamanţii au mai solicitat restituirea aceluiaşi imobil prin notificarea nr. 379/2001 care a fost respinsă de Primăria Oraşului Borşa prin dispoziţia nr. 1349/2001 cu motivarea că petenţii nu au dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului.
Contestaţia împotriva dispoziţiei nr. 1349/2001 s-a respins de către Tribunalul Maramureş prin Decizia civilă nr. 75 din 16 ianuarie 2002, definitivă şi irevocabilă ca urmare a respingerii recursului declarat de reclamanţi conform deciziei civile nr. 6109 din 4 noiembrie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta T.V. cu motivarea că în cauză nu există autoritate de lucru judecat deoarece potrivit dispoziţiilor art. 51 alin. (3) din Legea 10/2001 republicată, au fost repuşi în termen şi cei cărora li s-au respins acţiunile anterioare. De asemenea, Legea 247/2005 a repus în termen toate persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii potrivit Legii 10/2001.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 478 din 20 decembrie 2006 a respins apelul ca nefondat reţinând că nu este incidentă excepţia autorităţii de lucru judecat deoarece între cele două procese nu există identitate de cauză, prima acţiune fiind întemeiată pe dispoziţiile Legii 10/2001, iar cea de faţă pe cele ale Legii 247/2005.
S-a mai reţinut că potrivit art. 51 alin. (1) şi (2) şi art. 52 din Legea 10/2001 se pot solicita măsurile reparatorii reglementate prin Legea 10/2001, dacă persoanei îndreptăţite i s-a respins, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, acţiunea de restituire în natură a bunului, însă aceste texte legale au în vedere doar hotărârile judecătoreşti pronunţate în acţiunile în revendicare de drept comun promovate anterior intrării în vigoare a Legii 10/2001 şi nicidecum pe cele formulate tot în temeiul acestei legi.
În speţă, hotărârea irevocabilă, respectiv Decizia civilă nr. 6109 din 4 noiembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că reclamanţii nu au calitatea de persoane îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul în litigiu, a fost pronunţată în baza Legii 10/2001, astfel încât condiţiile de aplicabilitate a prevederilor art. 51 şi art. 52 ale Legii 10/2001 nu sunt întrunite.
S-a reţinut ca nefondată şi critica privitoare la repunerea în termen în baza Legii 247/2005, legea invocată necuprinzând în conţinutul ei o astfel de prevedere.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamanta T.V., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reiterând critica inserată în motivarea apelului, potrivit căreia prin apariţia Legii 247/2005 au fost repuşi în termen toţi cei îndreptăţiţi la măsurile reparatorii prevăzute de Legea 10/2001.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed.
Analizând probatoriile administrate în cauză s-a constatat că notificarea formulată de reclamanţi a fost depusă la data de 15 septembrie 2005, cu mult peste termenul legal ce a expirat la 14 februarie 2002. De precizat este că acest termen de depunere a notificării este un termen de decădere, care nu a mai fost prelungit în urma apariţiei Legii nr. 247/2005.
Potrivit art. 22 alin. (5) din Legea 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, nerespectarea termenului pentru formularea notificării atrage pierderea dreptului de a mai solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Textul legal menţionat a fost declarat a fi în concordanţă cu prevederile constituţionale prin Decizia nr. 21 din 27 ianuarie 2004 a Curţii Constituţionale.
În raport de data depunerii notificării, 15 septembrie 2005 şi de dispoziţiile art. 22 alin. (5) din Legea 10/2001 reclamanta recurentă este decăzută din dreptul de a solicita în justiţie restituirea în natură a imobilului şi, ca atare, criticile inserate în motivarea recursului nu pot fi reţinute.
Pentru aceste considerente recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta T.V. împotriva deciziei nr. 478 din 20 decembrie 2006 a Curţi de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată astăzi 20 iunie 2007, în şedinţa publică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 510/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5045/2007. Civil → |
|---|
