ICCJ. Decizia nr. 510/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 510.
Dosar nr. 10094/1/200.
Şedinţa publică din 21 iunie 2007
Constată că prin cererile conexe formulate, contestatorii M.C. şi V.E. au solicitat în contradictoriu cu intimata SC R. SRL Braşov anularea parţială a deciziei nr. 311 din 26 martie 2004 emisă de acesta, în sensul obligării la plata despăgubirilor în cuantum de 6.212.893.056 lei şi modificării mai multor articole ale deciziei.
În motivarea cererii, contestatorii au arătat că în temeiul Legii nr. 112/1995 au primit despăgubiri pentru imobilul situat în Braşov, că ulterior au urmat procedura Legii nr. 10/2001, solicitând completarea în echivalent a despăgubirilor, de la valoarea actualizată cu indicele de inflaţie a despăgubirilor primite până la valoarea corespunzătoare a imobilului în litigiu.
Potrivit deciziei atacate, intimata S.C R. SA a respins cererea contestatorilor de completare în echivalent a despăgubirilor, a dispus restituirea în natură a apartamentelor 3 şi 7, a garajului şi a terenului în suprafaţă de 20 mp, a prevăzut dreptul chiriaşilor de a li se restitui cheltuielile necesare şi utile şi obligaţiile contestatorilor de a respecta OUG nr. 40/1999 şi de a restitui cota-parte din valoarea despăgubirilor acordate în baza Legii nr. 112/1995, aferentă apartamentelor ce se restituie în natură.
Totodată, au fost acordate contestatorilor măsuri reparatorii în echivalent sub formă de titluri de valoare nominală folosite exclusiv pe piaţa de capital sau prin acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate, în funcţie de opţiunea contestatorilor.
De asemenea, în cuprinsul aceleiaşi decizii s-a prevăzut că despăgubirile pe apartamentele vândute, conform art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, vor consta în diferenţa dintre valoarea încasată, actualizată şi valoarea actualizată a imobilului (care se acoperă prin titluri de valoare nominală sau prin acţiuni). Valoarea părţii din imobil înstrăinată potrivit Legii nr. 112/1995 a fost stabilită la suma de 6.604.540.800 lei.
În ce priveşte cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecata în primă instanţă, acesta a fost modificat în sensul formulării pretenţiilor reclamanţilor şi faţă de municipiul Braşov, Prefectura judeţului Braşov, Ministerul Finanţelor Publice.
Prin sentinţa nr. 310 din 14 octombrie 2005, Tribunalul Braşov, secţia civilă, a admis în parte acţiunea şi a modificat Decizia nr. 311 din 26 martie 2004 emisă de intimata SC R. SRL Braşov, în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 2 privind restituirea garajului şi dreptul chiriaşilor la restituirea contravalorii investiţiilor necesare şi utile, precum şi a dispoziţiilor art. 3 şi art. 5 din decizie.
A fost respinsă acţiunea îndreptată împotriva intimaţilor Primăria Municipiului Braşov, Municipiul Braşov, Ministerul Finanţelor Publice şi Prefectura judeţului Braşov, ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestora.
Pentru pronunţarea acestei soluţii, prima instanţă a reţinut că imobilul ce face obiectul litigiului a fost preluat de stat în mod nevalabil, în baza Decretului nr. 218/1960 şi nr. 712/1966.
Această nevalabilitate a titlului statului, stabilită de altfel, printr-o hotărâre judecătorească anterioară (sentinţa civilă nr. 2489 din 23 februarie 1993 a Judecătoriei Braşov rămasă irevocabilă) face ca obligaţia de restituire către chiriaşi a cheltuielilor necesare şi utile efectuate de aceştia să revină statului sau unităţii deţinătoare, în condiţiile art. 48 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, iar nu proprietarilor, considerent pentru care a fost înlăturată din conţinutul deciziei atacate dispoziţia privind dreptul chiriaşilor de a obţine de la contestatori aceste cheltuieli.
Solicitarea contestatorilor de a se introduce în cuprinsul deciziei atacate un nou articol având ca obiect menţionarea nevalabilităţii titlului statului, a fost găsită nejustificată deoarece aceasta nu reprezintă un element obligatoriu al deciziei.
S-a reţinut totodată că, potrivit art. 2 din Decizia emisă de intimată s-a dispus restituirea în natură către contestatori a unui garaj situat pe terenul în litigiu, garaj care nu există în fapt (nefiind menţionat de altfel, nici în cartea funciară) astfel încât s-a dispus înlăturarea din art. 2 al deciziei a menţiunii referitoare la restituirea garajului.
Cu privire la natura măsurilor reparatorii (acordate sub formă de titluri de valoare nominală sau acţiuni) s-a apreciat că, faţă de intrarea în vigoare, pe parcursul procesului, a Legii nr. 247/2005, lege de imediată aplicare, astfel de măsuri reparatorii nu mai pot fi acordate, aşa încât au fost înlăturate din decizie art. 3 şi art. 5.
Pretenţiile contestatorilor, de înlăturarea a alin. (3) din art. 2, referitoare la obligaţia proprietarilor a respecta OUG nr. 40/1999, au fost găsite nejustificate, faţă de împrejurarea că actul normativ menţionat nu se referă numai la obligaţia de prelungire de drept a contractelor de închiriere, ci conţine dispoziţii, privind raporturile dintre proprietari şi chiriaşi, pe care contestatorii sunt obligaţi să le respecte.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii care au susţinut greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale a Ministerului Finanţelor Publice; faptul că prin hotărâre nu se apreciază asupra terenului aferent apartamentelor ce se restituie în natură către reclamanţi şi că în mod eronat nu a fost înlăturată prevederea respectării OUG nr. 40/1999, deoarece aceasta a avut aplicabilitate pentru 5 ani; menţinerea ilegală a alineatului final din art. 2, deoarece instanţa trebuia să dispună în sensul acordării diferenţei dintre valoarea încasată ca despăgubire în baza Legii nr. 112/1995 şi valoarea corespunzătoare a imobilului, stabilită conform standardelor internaţionale de evaluare; înlăturarea art. 3 şi art. 5 din decizie trebuia complinită cu un articol prin care să se stabilească modul de acoperire a diferenţei între ceea ce s-a primit şi valoarea corespunzătoare standardelor internaţionale de evaluare.
Potrivit deciziei nr. 75 din 18 aprilie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, au fost admise apelurile declarate de reclamanţi şi în consecinţă, schimbată, în parte, sentinţa atacată în sensul modificării parţiale a deciziei nr. 311/2004 emisă de SC R. SRL, respectiv: la art. 2 din decizie s-a adăugat şi dispoziţia de restituire în natură a terenului aferent apartamentelor restituite în natură către contestatori, precum şi a restului de teren aparţinând imobilului în cauză, nevândut în condiţiile Legii nr. 112/1995. A fost păstrat restul dispoziţiilor sentinţei cu privire la conţinutul art. 2 din decizie şi la înlăturarea dispoziţiilor art. 3 şi art. 5. Au fost înlocuite dispoziţiile înlăturate din art. 3 şi art. 5 ale deciziei, cu dispoziţia de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent valoric, pentru partea de imobil ce a fost înstrăinată către foştii chiriaşi, în valoare totală de 5.710.119.119 lei, despăgubiri ce vor fi acordate de Ministerul Finanţelor Publice în condiţiile art. 36 şi urm. din Legea nr. 10/2001.
A fost înlăturată dispoziţia din sentinţă referitoare la respingerea acţiunii în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice.
Au fost păstrate în rest dispoziţiile sentinţei.
În motivarea deciziei s-a reţinut că într-adevăr, potrivit susţinerii apelanţilor, dispoziţia de restituire în natură a apartamentelor nevândute trebuia să cuprindă şi restituirea terenului aferent, conform art. 10, art. 11 din Legea nr. 10/2001, astfel încât prin modificarea alin. (1) al art. 2 din decizie, se va dispune restituirea în natură a acestui teren aferent apartamentelor nevândute, precum şi a restului de teren aferent imobilului.
Critica referitoare la incidenţa OUG nr. 40/1999 a fost respinsă, cu aceeaşi justificare ca a instanţei de fond, respectiv, că actul normativ conţine şi alte reglementări decât cele privitoare la prorogarea locaţiunii.
Retrocedarea în natură a apartamentelor condiţionat de restituirea despăgubirilor primite de reclamanţi a fost constatată o măsură legală, iar critica pe acest aspect nefondată.
De asemenea, înlăturarea dispoziţiilor art. 3 şi art. 5 din decizie, referitoare la despăgubiri sub forma acţiunilor sau titlurilor de valoare nominală, a fost apreciată ca fiind corectă, faţă de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005.
În acelaşi timp însă, înlăturarea acestor articole nu poate lăsa pe contestatori fără dreptul la despăgubiri băneşti, care urmează a fi acordate în condiţiile legii speciale, cu respectarea procedurii prevăzute de art. 16 şi urm. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
În ce priveşte cuantumul despăgubirilor, acesta a fost reţinut la valoarea de 5.710.119.119 lei, (rezultată din expertiza efectuată la instanţa de fond), ca valoare estimativă, stabilirea cuantumului final urmând a se face de către Comisia Centrală de Acordare a Despăgubirilor, conform Legii nr. 247/2005.
Calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor Publice a fost apreciată cu referire la art. 8 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, faţă de care, pentru opozabilitatea hotărârii s-a apreciat necesară prezenţa în proces a acestuia, astfel încât soluţia primei instanţe a fost schimbată şi pe acest aspect.
Împotriva deciziei a declarat recurs SC R. SRL Braşov, care a formulat critici sub următoarele aspecte:
- Modalitatea de modificare a art. 2 din decizie, prin adăugarea dispoziţiei de restituire în natură a terenului aferent apartamentelor neînstrăinate (nr. 3 şi 7) este nelegală întrucât această restituire se dispusese deja potrivit formei iniţiale a art. 2 şi pe de altă parte, obligarea la restituirea restului de teren aferent imobilului (nevândut conform Legii nr. 112/1995) este neclară, imprecisă şi echivocă. Astfel, imobilul fiind dezmembrat, fiecărui apartament îi corespunde un număr topografic, ce are repartizată o cotă procentuală în părţile de uz comun, fiind inclus şi terenul, aşa încât în speţă nu poate fi vorba despre „vreun rest de teren" aparţinând imobilului, care să nu fi fost vândut şi care să facă obiect al restituirii în natură.
- În ce priveşte înlăturarea măsurilor reparatorii prevăzute de art. 3 şi art. 5 din decizie, aceasta s-a realizat corect, faţă de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, dar modalitatea în care în continuare s-a dispus înlocuirea respectivelor măsuri s-a făcut cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Astfel, în art. 33 din Titlul VII, Cap. VII al Legii nr. 247/2005 se prevede în mod expres că la data intrării sale în vigoare, se abrogă art. 30 şi art. 34-40 din Legea nr. 10/2001, situaţie în care dispunerea acordării de despăgubiri de către Ministerul Finanţelor Publice în condiţiile art. 36 şi urm. din Legea nr. 10/2001, este flagrant greşită, întemeindu-se pe o normă abrogată.
- Referitor la cuantumul despăgubirilor, stabilirea acestuia trebuie să se realizeze conform procedurii reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, respectiv, de evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnaţi de Comisia Centrală.
În plus, instanţa de apel a avut în vedere concluziile unui raport de expertiză, deşi la instanţa de fond se întocmise o expertiză ale cărei concluzii nu au fost valorificate în apel.
- Faţă de împrejurarea că pentru apartamentele înstrăinate contestatorii primiseră despăgubiri potrivit Legii nr. 112/1995, rezultă că în determinarea măsurilor reparatorii, recurenta a procedat corect aplicând dispoziţiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în forma de vigoare la data emiterii deciziei, instanţele trebuind să se raporteze la actul normativ incident la acel moment.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Intimaţii reclamanţi au formulat întâmpinare arătând în esenţă, că dezvoltarea criticilor nu permite încadrarea acestora în motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. şi că, referitor la critica fundamentată pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta însăşi admite că „temeiul legal actual este corect reţinut de instanţa de apel". Referitor la susţinerea recurentei în sensul că prin abrogarea art. 36 din Legea nr. 10/2001, înseamnă că Ministerul Finanţelor Publice nu mai poate fi obligat la măsuri reparatorii, aceasta este contrazisă de dispoziţiile art. 8 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care justifică poziţia în proces a acestei entităţi până la finalizarea procedurilor de despăgubire.
Examinând criticile formulate, Înalta Curte urmează să constate caracterul fondat al acestora în sensul următoarelor considerente:
- Prin modificarea art. 2 din Decizia atacată, instanţa de apel a dispus restituirea în natură a terenului aferent celor două apartamente (nr. 3 şi 7) retrocedate în natură reclamanţilor, precum şi a „restului de teren aferent" imobilului.
În ce priveşte terenul aferent celor două apartamente soluţia este corectă deoarece, contrar susţinerii recurentei, această măsură nu se găsea în cuprinsul deciziei, conţinutul art. 2 alin. (1) fiind în sensul restituirii în natură a celor două apartamente, fără nicio menţiune referitoare la terenul aferent acestora.
Or, pentru ca Decizia unităţii deţinătoare să fie clară (având în vedere că potrivit art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 constituie titlu de proprietate supus înscrierii în cartea funciară) trebuie indicate în mod precis şi neechivoc imobilele supuse retrocedării, fără a se apela la prezumţii care să vină să completeze dispoziţii imprecise (respectiv, faptul că prin apartament trebuie înţeles şi terenul aferent acestuia).
Referitor însă, la „restul terenului aferent imobilului" ce ar trebui retrocedat, critica este întemeiată.
Instanţa de apel reţine că acest „rest de teren" ar fi reprezentat de acele suprafeţe care nu au fost vândute conform Legii nr. 112/1995.
O astfel de suprafaţă suplimentară nu există însă, având în vedere că întregul teren (construit şi neconstruit, cu nr. top iniţial 2068/6/4/2, în suprafaţă de 300,28 mp) a fost dezmembrat corespunzător celor 7 apartamente din imobil şi atribuit în cotă procentuală potrivit suprafeţei construite a acestora.
Ca atare, terenul aferent imobilului este reprezentat de suprafaţa de teren aferentă celor 7 unităţi locative (5 apartamente înstrăinate conform Legii nr. 112/1995, iar 2 apartamente restituite reclamanţilor), fiind inclusă aici şi suprafaţa de 20 mp corespunzătoare unui garaj (care s-a dovedit a fi inexistent, nefiind menţionat nici în cartea funciară, astfel încât la momentul dezmembrării imobilului a fost inclusă şi respectiva suprafaţă).
Sub acest aspect, critica recurentei este întemeiată şi prin admiterea recursului va fi modificat art. 2 din Decizia atacată, în sensul că obligaţia de restituire în natură a terenului aferent imobilului va privi doar suprafaţa corespunzătoare celor două apartamente a căror retrocedare s-a dispus.
- În ce priveşte modalitatea în care instanţa a procedat la înlocuirea măsurilor reparatorii, critica este fondată sub aspectul justificării soluţiei prin trimitere la prevederile art. 36 şi urm. din Legea nr. 10/2001 şi a obligării Ministerului Finanţelor Publice la plata despăgubirilor.
Astfel, la momentul pronunţării hotărârii din apel şi a schimbării, în această modalitate, a deciziei unităţii deţinătoare, dispoziţiile legale menţionate erau abrogate, conform art. 33 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Or, întemeierea soluţiei pe texte de lege abrogate face ca aceasta să fie lipsită de bază legală şi să atragă incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9, în sensul înlăturării modalităţii de reparaţie stabilite cu referire la un text de lege abrogat.
În acelaşi timp, împrejurarea modificării naturii măsurilor reparatorii, nu înseamnă că reclamanţii, a căror calitate de persoane îndreptăţite a fost demonstrată în cauză, pot fi lipsiţi de beneficiul reparaţiei corespunzătoare ce li se cuvine.
Prin aplicarea dispoziţiilor legii noi (Legea nr. 247/2005), aceste măsuri reparatorii vor consta în titluri de despăgubiri, a căror valoare va fi definitivată de evaluatori desemnaţi de Comisia Centrală de Despăgubiri.
Acordarea acestor titluri de despăgubiri se va face, conform art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 de către Comisia Centrală şi nu de Ministerul Finanţelor Publice, cum în mod greşit a reţinut (şi datorită menţionării eronate a naturii măsurilor reparatorii) instanţa de apel.
Susţinerea intimaţilor în sensul că legitimarea în proces a Ministerului Finanţelor Publice este justificată de dispoziţiile art. 8 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, nu poate fi primită.
Pentru ca Ministerul Finanţelor Publice să stea în proces, în reprezentarea Statului Român, este necesar ca obligaţia de reparaţie să fi revenit direct acestuia, în situaţiile strict reglementate de lege (neidentificarea unităţii deţinătoare, conform art. 28 din Legea nr. 10/2001 sau inexistenţa societăţii comerciale care a preluat patrimoniul persoanei juridice naţionalizate, art. 31 din Legea nr. 10/2001).
În speţă este vorba însă, de cenzurarea unui act emis de unitatea deţinătoare, aşa încât legitimare procesuală pasivă are emitentul actului.
Considerentul instanţei de apel potrivit căruia prezenţa în proces a Ministerului Finanţelor Publice este necesară pentru a asigura „opozabilitatea" hotărârii faţă de acesta este de asemenea greşit.
Pentru părţile din proces, opozabilitatea hotărârii înseamnă relativitatea efectelor acestora, respectiv, obligativitatea respectării şi aducerii lor la îndeplinire.
Aceasta presupune, în condiţiile în care, raportul de drept procesual se grefează pe cel de drept material, să existe legătura juridică necesară pentru atragerea părţii în proces.
Cum Ministerul Finanţelor Publice nu putea fi obligat în raportul dedus judecăţii, înseamnă că nici opozabilitatea lato-sensu (în relaţia dintre părţi) a hotărârii nu poate funcţiona faţă de acesta, actul jurisdicţional opunându-i-se doar ca situaţie juridică nou creată (accepţiunea stricto-sensu, faţă de terţi).
De asemenea, indicarea dispoziţiilor art. 8 din Titlul VII al Legii nr. 248/2005 nu este de natură să justifice calitatea procesuală pasivă, textul reglementând situaţia în care Ministerul Finanţelor Publice reprezintă statul ca acţionar al Fondului „Proprietatea", or, nu în această calitate a fost chemat în proces.
- Referitor la cuantumul valoric al măsurilor reparatorii stabilit de instanţa de apel şi la faptul că acesta ar fi avut la bază o expertiză extrajudiciară, critica este nefondată.
Astfel, în considerentele deciziei atacate se reţine că respectiva sumă (din care s-a dedus contravaloarea despăgubirilor, actualizate, acordate reclamanţilor conform Legii nr. 112/1995), reprezintă doar o valoare estimativă, stabilirea cuantumului final urmând a se face de Comisia Centrală în condiţiile Legii nr. 247/2005.
Această valoare estimativă a fost reţinută cu referire la un raport de expertiză care, deşi realizat în procedură extrajudiciară, a făcut obiectul criticilor (obiecţiunilor) pârâtei-recurente, fiind încuviinţate ca atare (fila 173, fond), ceea ce a dus la consecinţa reducerii valorii iniţiale (prin deducerea sumei actualizate a despăgubirilor primite de reclamanţi).
Mai mult, prin răspunsul la interogatoriu (fila 168, fond) SC R. a fost de acord cu valoarea indicată în respectivul raport.
Rezultă pe de o parte, că reţinând valoarea dintr-un raport de expertiză extrajudiciară instanţa nu a procedat greşit, în condiţiile în care concluziile acestuia au fost supuse dezbaterii părţilor în cadrul procesului şi pe de altă parte, că este vorba oricum, de o valoare estimativă, care urmează să fie definitivată, în funcţie de standardele internaţionale, de către Comisia Centrală de Despăgubiri (care va proceda la acordarea titlurilor de despăgubiri).
În consecinţă, recursul urmează să fie admis în limitele arătate potrivit considerentelor expuse, astfel încât modificarea deciziei atacate, în condiţiile de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va privi restituirea în natură a terenului aferent celor două apartamente (nr. 3 şi 7) restituite în natură (art. 2 din dispoziţie), precum şi înlăturarea obligării Ministerului Finanţelor Publice de a acorda despăgubiri, conform art. 36 din Legea nr. 10/2001 (art. 3 şi art. 5 din dispoziţie).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC R. SRL împotriva deciziei nr. 75/Ap din 18 aprilie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Modifică în parte Decizia, în sensul că la art. 2 din Decizia nr. 311/2004 emisă de SC R. SRL se va adăuga doar dispoziţia de restituire în natură a terenului aferent apartamentelor nr. 3 şi nr. 7, iar la art. 3 şi art. 5 va fi înlăturată obligaţia de acordare a despăgubirilor de către Ministerul Economiei şi Finanţelor în condiţiile art. 36 şi urm. din Legea 10/2001.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 510/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5053/2007. Civil → |
|---|
