ICCJ. Decizia nr. 5185/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5185
Dosar nr. 5062/55/200.
Şedinţa publică din 26 iunie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Arad la 7 aprilie 2006
reclamantul G.I.M. a chemat în judecată pe pârâţii B.D. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 400.000 Euro daune morale şi la 1.000.000 Euro, reprezentând daune reparatorii pentru condamnarea sa ilegală, subiectivă şi tendenţioasă în dosarul nr. 9296/1999.
Faţă de cuantumul pretenţiilor reclamantului, în temeiul art. 2 lit. b) C. proc. civ., Judecătoria Arad şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Arad.
Prin sentinţa civilă nr. 1626 din 15 noiembrie 2006, Tribunalul Arad a respins acţiunea reclamantului, reţinând că acesta a fost condamnat în baza sentinţei penale nr. 684 din 6 aprilie 2000, rămasă definitivă prin respingerea apelului la 2 iulie 2002 prin Decizia penală nr. 1425/2002 a Tribunalului Arad, la pedepse privative de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), inculpatul aflându-se în stare de recidivă prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Prima instanţă a reţinut faptul că nu poate fi antrenată răspunderea juridică a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice atâta vreme cât nu s-a dovedit că există o eroare judiciară care să fi condus la achitarea inculpatului G.I.M. pentru infracţiunile reţinute în sentinţa penală menţionată.
Faţă de pârâtul B.D., despre care reclamantul a susţinut că a depus o plângere calomnioasă care a condus la condamnarea sa, s-a reţinut că acesta nu are calitate procesuală pasivă prin prisma art. 506 C. proc. pen.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamantul, susţinând că pârâtul B.D. nu s-a prezentat în instanţă şi că în sentinţa penală pronunţată de Judecătoria Arad nu s-a avut în vedere o serie de împrejurări ca neprezentarea unor file cec în alb lăsate cu titlu de garanţie la acesta şi nerestituirea unor bunuri de către acesta.
Prin Decizia civilă nr. 63/R din 12 februarie 2007, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins apelul reclamantului ca nefondat, reţinând că sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică faţă de dispoziţiile art. 504 şi art. 506 C. proc. pen., reclamantul nefiind achitat printr-o sentinţă penală pentru a avea temei să solicite despăgubiri Statului Român, ca urmare a erorii judiciare produse asupra sa.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs în termen legal reclamantul G.M.I., criticând-o ca nelegală pentru încălcarea dreptului său la apărare, întrucât fiind arestat nu i s-a asigurat transportul în instanţă şi nici nu a beneficiat de apărare din oficiu.
Recurentul a mai arătat că 1-a chemat în judecată pe pârâtul B.D. conform art. 998, art. 999 C. civ. în vederea recuperării unui telefon mobil predat la 1 martie 1999 şi nerestituit până în prezent.
Totodată, acesta a arătat că cererile sale adresate instanţei conform art. 998, art. 999 şi art. 1584 C. civ. au vizat recuperarea pagubelor produse de pârât prin mărturie mincinoasă, fals în declaraţii şi favorizarea infractorului.
Recursul reclamantului nu a fost motivat în drept.
La prima zi de înfăţişare în recurs, Curtea, din oficiu, a invocat excepţia nulităţii întrucât criticile formulate de recurent nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va constata că cererea de recurs formulată de reclamant nu cuprinde menţiunile prevăzute sub sancţiunea nulităţii de dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ., respectiv motivele de nelegalitate pe care se întemeiază această cale de atac şi dezvoltarea lor.
Astfel prin motivele invocate, fără a indica niciunul dintre cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recurentul face doar o afirmaţie generală în sensul că Decizia atacată este nelegală, fără a indica şi dezvolta motivele de recurs, aşa cum cer dispoziţiile art. 303 alin. (3) C. proc. civ.
Aceasta nu reprezintă o motivare în sensul procedural al termenului şi nu permite instanţei de recurs o cenzurare a deciziei atacate.
Împrejurarea că recurentului nu i s-a asigurat deplasarea la instanţă, deşi a fost legal citat şi nu i s-a numit avocat din oficiu, deşi nu s-a formulat o asemenea cerere în condiţiile art. 74 şi urm. C. proc. civ., nu pot constitui motive de neleglitate care să se încadreze în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Celelalte afirmaţii şi susţineri invocate de recurent, nestructurate din punct de vedere juridic nu constituie o motivare a recursului.
Pentru aceste considerente, urmează ca în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ. să se constate nulitatea recursului declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de reclamantul G.I. împotriva deciziei civile nr. 63/R din 12 februarie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 518/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5169/2007. Civil → |
|---|
