ICCJ. Decizia nr. 5292/2007. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5292
Dosar nr.5543/109/200.
Şedinţa publică din 29 iunie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea introductivă, reclamanta Ş.A. a solicitat în contradictoriu cu Primăria municipiului Piteşti modificarea dispoziţiei nr. 2161/2006, acordarea de măsuri reparatorii şi pentru suprafaţa de 63 mp ce a aparţinut autorului său.
Tribunalul Argeş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 263 din 16 noiembrie 2006, a admis contestaţia, a dispus modificarea în parte a dispoziţiei nr. 2161/2006, emisă de primarul municipiului Piteşti în sensul că s-a constatat că reclamanta este îndreptăţită să primească măsuri reparatorii prin echivalent şi pentru suprafaţa de 63 mp, în total pentru 237 mp teren.
S-a menţinut celelalte dispoziţii ale actului contestat.
S-au reţinut că autorul reclamantei, Ş.I., a deţinut în proprietate suprafaţa de 237 mp teren, ce a fost expropriat prin Decretul nr. 58/1985.
Instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 221 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005 şi art. 24 din aceeaşi lege.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Primăria municipiului Piteşti.
Prin Decizia nr. 62/A din 26 februarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă.
S-a reţinut că din probele administrate a rezultat cu certitudine că autorul reclamantei a avut în proprietate suprafaţa de teren de 237 mp ce a fost expropriată prin Decretul nr. 58/1985 şi pentru care reclamantei i se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Primăria municipiului Piteşti.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta arată odată cu notificarea, intimata a depus certificatul de moştenitor nr. 1378 din 3 octombrie 1984, acte de stare civilă, iar dovada dreptului de proprietate a făcut-o cu chitanţă sub semnătură privată prin care Ş.I. (autorul reclamantei) a cumpărat un teren în suprafaţă de 108 mp şi o casă în strada P. nr. 28 şi cu certificatul de rol fiscal nr. 8918 din 5 octombrie 1984 din care rezultă că s-au plătit impozite pentru o suprafaţă de teren de 174 mp.
În aceste condiţii, recurenta arată că reclamanta a dovedit dreptul de proprietate al autorului său doar pentru suprafaţa de teren de 174 m şi în mod corect s-au propus măsuri reparatorii prin echivalent numai pentru această suprafaţă.
Reclamanta-intimată a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Recursul este nefondat.
Din probele dosarului au rezultat următoarele:
Prin dispoziţia nr. 2161 din 20 aprilie 2006 emisă de primarul municipiului Piteşti s-a respins acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de teren de 63 mp cu motivarea că notificatoarea nu a făcut dovada preluării acestui teren de către stat.
S-au propus măsuri reparatorii prin echivalent pentru teren în suprafaţă de 174 mp şi construcţiile demolate în suprafaţă de 77,45 mp.
Intimata-reclamantă a făcut dovada cu adeverinţa nr. 719 din 26 martie 1998 emisă R. RA Piteşti că de la autorul său, Ş.I., a fost expropriată, prin Decretul nr. 58/1985, suprafaţa de teren de 237 mp (fila 17 dosar fond), situată în Piteşti.
De asemenea din borderoul nr. 120 din 16 mai 1985, rezultă că autorul reclamantului a primit despăgubiri ca urmare a exproprierii pentru suprafaţa de teren de 237 m şi construcţii în suprafaţă de 77,45 mp.
Potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată, în absenţa unor probe contrare, existenţa sau după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
Persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus, sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar.
În raport de probatoriul administrat instanţele au constatat în mod legal că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent şi pentru suprafaţa de 63 mp teren, în total măsurile reparatorii prin echivalent vizând suprafaţa de teren de 237 mp.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Piteşti împotriva deciziei nr. 62/A din 26 februarie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, Argeş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 5315/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5206/2007. Civil → |
---|