ICCJ. Decizia nr. 5864/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5864
Dosar nr. 1365/102/200.
Şedinţa publică din 20 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Mureş, prin sentinţa civilă nr. 2671 din 23 noiembrie 2006, a respins cererea formulată de reclamanţii L.A. şi L.M. pentru repunerea în termenul de formulare a notificării prevăzute de Legea nr. 10/2001, precum şi acţiunea formulată şi precizată de aceştia, în contradictoriu cu Primăria municipiului Târgu Mureş, prin primar.
Prima instanţă a reţinut că termenul prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 pentru notificarea persoanei juridice deţinătoare este un termen de decădere şi nu unul de prescripţie extinctivă, astfel încât nu este susceptibil de întreruperi sau repunere în termen, sancţiunea nerespectării acestui termen fiind pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, iar cazul de forţă majoră invocat de reclamanţi nu îşi găseşte aplicabilitatea în speţă, întrucât reprezintă un caz de suspendare a cursului prescripţiei.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, aşa cum a fost modificat în sensul obligării pârâtei la emiterea dispoziţiei de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, instanţa a constatat că, din moment ce reclamanţii nu au depus notificarea în termenul prevăzut de lege, unitatea deţinătoare nu poate fi obligată la a o soluţiona.
Reclamanţii au declarat apel împotriva acestei sentinţe, solicitând schimbarea ei în sensul admiterii acţiunii precizate.
Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin Decizia nr. 27/A din 27 februarie 2007, a respins apelul ca nefondat, menţinând, astfel, soluţia primei instanţe.
Împotriva acestei decizii, reclamanţii au formulat recurs, invocând ca temei legal prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În esenţă, prin motivele de recurs, reclamanţii au susţinut că în speţă sunt incidente prevederile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., care fixează esenţa şi condiţiile termenului de decădere.
Aceştia au arătat că şi termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este susceptibil de suspendare şi repunere în termen, deoarece textul nu prevede că excepţia instituită prin art. 103 C. proc. civ. este înlăturată şi că s-a făcut dovada forţei majore ce i-a împiedicat să formuleze notificarea în termenul prevăzut de lege.
Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru ca persoana îndreptăţită să poată beneficia de măsurile reparatorii instituite prin Legea nr. 10/2001, potrivit art. 22 alin. (1), ea trebuie să se adreseze cu o notificare unităţii deţinătoare într-un termen de 6 luni, prelungit apoi cu încă 6 luni de la data intrării în vigoare a legii.
Potrivit prevederilor art. 22 alin. (5) din aceeaşi lege, nerespectarea termenului menţionat atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, acest termen este unul de decădere, nerespectarea lui având ca efect stingerea dreptului subiectiv recunoscut de legiuitor, dar neexercitat în termenul prescris, spre deosebire de prescripţia extinctivă, care atrage stingerea dreptului material la acţiune.
Termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată este incompatibil cu instituţia repunerii în termen.
De altfel, este neîntemeiată şi susţinerea privind incidenţa în cauză a prevederilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., deoarece sancţiunea instituită prin art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu vizează neexercitarea unei căi de atac sau neîndeplinirea unui act de procedură.
Pentru motivele expuse mai sus, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de L.A. şi L.M. împotriva deciziei nr. 27/A din 27 februarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5877/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 727/2007. Civil → |
|---|
