ICCJ. Decizia nr. 5901/2007. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5901

Dosar nr. 7100/1/200.

Şedinţa publică din 15 octombrie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 94 din 27 aprilie 2004 a Tribunalului Argeş a fost respinsă acţiunea formulată de UJCC F. Argeş împotriva Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, A.P.A.P.S. Bucureşti şi SC I. SA Piteşti şi SC M. SA Câmpulung, prin care s-a solicitat obligarea acestora la plata sumei de 64.480.034,321 lei cu titlu de reparaţii sau restituirea în natură a bunurilor preluate abuziv de stat.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada că a fost proprietara bunurilor solicitate şi în plus SC I. SA şi SC M. SA sunt dobânditoare de bună credinţă ale bunurilor în litigiu şi ca atare se bucură de protecţia legii.

Un prim apel declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 328 din 19 mai 2005 a Curţii de Apel Piteşti.

S-a avut în vedere în esenţă că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor pretinse, întrucât protocolul de care se prevalează nu reprezintă un titlu de proprietate în sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001 nefiind un act translativ de proprietate şi neîndeplinind nici condiţiile prevăzute de art. 3 pct. c din Legea nr. 10/2001.

De asemenea s-a reţinut ca nefondată şi critica vizând îmbogăţirea fără just temei a Statului Român, întrucât nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru această instituţie juridică, iar statul nici nu are calitate procesuală pasivă în litigiile întemeiate pe prevederile Legii nr. 10/2001, referitor la despăgubiri, în aceste cazuri statul fiind reprezentat de A.P.A.P.S. Bucureşti.

Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei decizii a fost admis prin Decizia nr. 8042 din 11 octombrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin care a fost casată hotărârea, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

S-a reţinut că potrivit art. 22.1 din HG nr. 498/2003 de aprobare a normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, prin acte doveditoare se înţelege orice înscrisuri translative de proprietate, orice acte juridice care atestă deţinerea proprietăţii sau care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă.

Întrucât art. 22 din Legea nr. 10/2001 nu cuprind prevederi speciale în privinţa dovedirii dobândirii dreptului de proprietate, s-a apreciat că aceste prevederi se întregesc cu cele cuprinse în normele de aplicare şi ca urmare în astfel de litigii sunt admisibile orice mijloace de probă. În raport de probele administrate nu s-a putut reţine că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor în litigiu. Dimpotrivă s-a considerat că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu ar avea calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, nesocotind astfel prevederile art. 3 lit. c) din lege.

În aplicarea acestei prevederi legale, instanţa supremă a decis că reclamanta nu este persoană juridică exclusă de la îndreptăţirea la măsuri reparatorii în înţelesul Legii nr. 10/2001.

Şi cum în apel nu s-a cercetat fondul cauzei, recursul a fost admis, în sensul casării deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Rejudecând apelul, după casarea unei prime hotărâri în condiţiile redate, Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia civilă nr. 275 din 27 iunie 2007 a admis apelul reclamantei împotriva soluţiei de fond şi a schimbat sentinţa în parte hotărând că reclamanta are dreptul la despăgubiri pentru imobilele solicitate prin notificările adresate pârâtelor SC I. SA Piteşti şi SC M. SA Câmpulung.

Au fost avute în vedere cele statuate prin Decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită la restituire, conform art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Şi întrucât cele două societăţi comerciale chemate în judecată sunt privatizate integral, s-a hotărât că reclamanta este îndreptăţită a primi despăgubiri, astfel cum a solicitat, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei decizii au declarat recursurile de faţă Ministerul Economiei şi Finanţelor reprezentat de D.G.F.P. Argeş şi A.V.A.S., solicitând casarea hotărârii date în apel şi menţinerea sentinţei, invocându-se prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În primul recurs se susţine că Ministerul Economiei şi Finanţelor a fost greşit chemat în judecată, în raport de prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în situaţia în care unităţile deţinătoare au fost identificate şi figurează ca părţi în proces.

În cel de al doilea recurs se susţine că instanţa de apel a constatat eronat că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 3 din Legea nr. 10/2001, textul referindu-se la societăţile comerciale astfel cum sunt reglementate de art. 177 C. com., între care nu pot fi încadrate şi organizaţiile cooperatiste, care pot fi numai beneficiare ale preluării abuzive a unor imobile.

Recursurile nu sunt întemeiate, urmând a fi respinse în raport de cele ce urmează:

Aşa cum rezultă şi din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului prin Decizia nr. 8042 din 11 octombrie 2006 a Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie, secţia civilă, s-a reţinut că reclamanta nu este persoană juridică exclusă de la îndreptăţirea de a primi măsuri reparatorii. Dimpotrivă, s-a constatat aplicabilitatea în speţă a prevederilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945; îndreptăţirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul articol este condiţionată de continuarea activităţii ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a legii sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Prin urmare, s-a reţinut fără echivoc că reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în sensul dispoziţiilor legale redate.

În aceste condiţii, rezultă că soluţia dată în apel este în acord cu dezlegarea în drept dată problemei menţionate prin Decizia de casare a instanţei supreme pentru că altfel ar fi fost nesocotite prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia în caz de casare hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Aşa fiind, rezultă că nu sunt aplicabile în speţă prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul căruia modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere în situaţia în care hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Pe fondul cauzei se constată de asemenea că hotărârea recurată este în afara criticii, în situaţia în care procedura de despăgubire urmează a se efectua în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, iar în sarcina Ministerului Economiei şi Finanţelor nu a fost instituită vreo obligaţie. Ca urmare, nu se justifică primirea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, cu atât mai mult cu cât Decizia de casare a instanţei supreme nu cuprinde o astfel de dispoziţie.

Faţă de cele arătate, recursurile de faţă sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarat de pârâţii Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi de A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 275/A din 27 iunie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5901/2007. Civil