ICCJ. Decizia nr. 6006/2007. Civil
| Comentarii |
|
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la data de 6 iunie 2005 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamantul Ș.F.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate următoarele:
- privarea sa de libertate pe care a suportat-o timp de 1 an de zile peste durata pedepsei rezultate de 5 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 530/2002 a Tribunalului Cluj, secția penală, modificată prin Decizia nr. 81 din 23 aprilie 2003 a Curții de Apel Cluj și rămasă definitivă prin Decizia nr. 1355 din 10 martie 2004 a secției penale a înaltei Curți de Casație și Justiție a fost nelegală;
- obligarea pârâtului la achitarea daunelor morale în sumă de 35.000.000.000 lei pentru perioada de privare de libertate executată în plus și a cheltuielilor de judecată;
Prin sentința civilă nr. 501 din 23 mai 2006, Tribunalul Cluj, a respins acțiunea civilă pentru următoarele considerente:
Prin sentința penală nr. 530/2002 a Tribunalului Cluj, modificată prin decizia penală nr. 81/2003 a Curții de Apel Cluj și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1355/2004 a înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea-credință a bunurilor și creditelor societății, ultima pedeapsă fiind grațiată prin Legea nr. 137/1997.
împotriva reclamantului s-a luat măsura arestării pentru o perioadă de 1 an și 5 luni, depășindu-se întinderea pedepsei cu închisoarea ce i-a fost aplicată, pentru care se solicită plata de daune morale cu caracter reparator.
Reclamantul nu s-a aflat în vreuna din situațiile prevăzute de art. 504 C. proc. pen., măsura privativă de libertate a încetat de drept, neconstatându-se de către instanțele penale caracterul ei nelegal.
împotriva acestei sentințe, reclamantul a declarat apel, care a fost admis prin decizia civilă nr. 369/A din 13 octombrie 2006 a Curții de Apel Cluj, astfel s-a desființat hotărârea atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Situația apelantului reclamant nu se regăsește în dispozițiile art. 504 C. proc. pen. pentru a putea să-și întemeieze acțiunea pe acesta.
însă, observând celelalte dispoziții legale pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea, respectiv art. 20 alin. (2) din Constituția României,art. 5 paragraful 1 din CEDO în urma interpretării acestor texte legale se conturează concluzia că privarea de libertate a reclamantului este nelegală și injustă.
Astfel, acesta este în drept a pretinde reparații conform art. 5 paragraful 5 din Constituție, potrivit căruia orice persoană care este victima unei arestări sau a unei dețineri are dreptul la reparații. In subsidiar s-au reținut și concluziile deciziei nr. 45 din 10 martie 1998 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 504 alin. (1) C. proc. pen. potrivit art. 48 alin. (3) din Constituție.
împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Cluj a formulat recurs criticând hotărârea pentru nelegalitate.
în susținerea motivelor de recurs s-a arătat că, în speță, temeiul legal invocat de reclamant îl reprezintă dispozițiile art. 504 C. proc. pen. și că acesta nu se află în nici una din situațiile prevăzute de acest articol. S-a mai susținut că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 5 paragraful 1 din CEDO întrucât starea de fapt nu se circumscrie prevederilor la care face trimitere instanța de apel.
Recursul este nefondat.
Acțiunea reclamantului, așa cum a fost formulată, este întemeiată pe textul art. 504 C. proc. pen., interpretat în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (2) din Constituția României și ale art. 5 alin. (3) și art. 6 alin. (1) din CEDO.
Articolul 20 alin. (2) din Constituția României consacră prioritatea absolută a reglementărilor internaționale prevăzute în pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, față de legislația internă.
Articolul 5 alin. (3) și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, la care și România este parte, consacră dreptul oricărei persoane arestate de a fi adus de îndată în fața unui magistrat și de a fi judecat în mod echitabil și într-un termen rezonabil sau de a fi pusă în libertate în cursul procesului.
CEDO a statuat astfel, în legătură cu raportul ce trebuie să existe între condamnare și privarea de libertate, că acesta trebuie să-și aibă baza legală în hotărârea judecătorească de condamnare.
Drept urmare, față de prevederile acestor dispoziții, chiar dacă reclamantul nu se află în nici una din situațiile prevăzute de art. 504 C. proc. pen. acesta este îndreptățit la reparații.
Surplusul de închisoare executat de reclamant reprezintă o detenție nelegală, în acest sens fiind și decizia pronunțată de CEDO în cazul Grosa contra Italiei, cu referire la prevederile art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenție.
în acest sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 45 din 10 martie 1998 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 504 C. proc. pen., constatându-se că dispozițiile art. 504 alin. (1) C. proc. pen., sunt constituționale numai în cazul în care prin acestea nu se limitează la situațiile prevăzute în text, cazurile în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, săvârșite în procesele penale, potrivit art. 48 alin. (3) din Constituție.
în concluzie, hotărârea instanței de apel se constată ca fiind legală, criticile formulate de recurent ca nefondate iar recursul în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., a fost respins ca atare.
în raport de dispozițiile art. 274 C. proc. civ. recurentul a fost obligat la plata sumei de 2.380 lei, către intimatul-reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5843/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6009/2007. Civil → |
|---|
